„Într-un cuplu nu putem concepe iubirea fără viață sexuală și nici viața sexuală fără iubire”

(Andree Roberti „Cum să te psihanalizezi singur”)

Ce este sexualitatea, de fapt și de ce aceasta are un rol atât de important într-un cuplu?

Descrisă în termeni firești, sexualitatea nu este altceva decât ansamblul emoțiilor și sentimentelor care îmbogățesc uniunea dintre doi oameni, încărcându-i cu energie pozitivă.

Deși, aceasta este uneori ignorată, adevărul este că nici un cuplu nu este împlinit, atâta timp cât în el nu predomină un echilibru sănătos între iubire și viața sexuală.

Reprimarea laturii sexuale umane este o greșeală gravă pentru sănătatea noastră psihologică.

Încă renumitul Sigmund Freud, pe vremea lui, menționa că 90% dintre oameni își dobândesc nevrozele și problemele psihologice pentru că își reprimă sexualitatea. Astăzi, evident, procentajul este mult mai mic, pentru că lumea contemporană privește sexualitatea cu mai puține inhibiții decât atunci.

Astăzi sexului nu doar i s-a scos eticheta de „tabu”, dar a și devenit, între timp, o industrie de milioane pentru unele state ale lumii, fiind în topul celor mai vândute industrii de pe piață. Și aici menționez, în primul rând, Statele Unite ale Americii, unde anual pornografia aduce profituri de miliarde de dolari.

Care e secretul sexului virtual, te întrebi?

Studiile au scos la iveală secretele modului nostru de a cumpăra și poate o să te mire, dar între 40-60% din cumpărăturile noastre sunt făcute instinctiv, adică bazându-ne pe emoțiile de moment.

Pe piața virtuală, sexul asta a făcut de-a lungul timpului: s-a vândut, iar oamenii, pe baza instinctelor primare, au cumpărat.

Totuși, faptul că sexul a devenit un subiect liber pentru omenire, nu face decât să ne bucure, luând în considerație că acum câțiva ani în urmă buneii noștri aveau primul partener sexual după ce se căsătoreau cu un om pe care practic nu îl cunoșteau.

Mamele noastre erau învățate să tolereze toată viața o relație de cuplu, care nu le aducea nicio satisfacție, doar pentru că „e păcat” să ai mai mult de un partener sexual.

Deși, mai există, din păcate, și astfel de cazuri în lumea noastră, pentru care nu găsesc alt cuvânt mai potrivit decât primitive, în mare parte, însă, subiectul despre sex a devenit unul utilizat fără frică și blocaje.

Însă, astăzi, deja ne confruntăm cu alte probleme despre sex. Alte mituri și-au creat drumul lor în era în care trăim.

În cele ce urmează, ți-am pregătit 5 mituri care au devenit celebre de-a lungul timpului, cu referire la sex .

  1. „Nu există nicio diferență între sexul real și cel virtual”

Industria virtuală a sexului nu are profit de nicăieri. Oamenii se bucură de ea, amăgindu-se că aceasta le poate aduce satisfacția în lipsa unui partener sexual real alături. GREȘIT!

Intimitatea reală nu poate fi înlocuită cu cea virtuală și:

„Sexul virtual nu este nimic altceva decât masturbare mintală”

(Andree Roberti)

Din păcate, oamenii continuă să își amăgească instinctele prin sex virtual.

Studiile arată că principalul motiv pentru care cea mai mare parte a omenirii se conectează la internet și petrece timpul online este acela de a găsi un minim de intimitate care le lipsește în viața reală.

  1. „Sexul este un proces fiziologic, de care ai nevoie doar pentru a-ți satisface nevoile erotice”

Există o mulțime de oameni, care pur și simplu nu se implică într-o relație de durată pentru că le este frică să conceapă ideea de a avea un singur partener sexual o perioadă mai lungă.

Ok, atunci când un om nu se implică într-o relație datorită faptului că momentan are alte priorități în viață este foarte bine.

Însă frica de a avea un singur partener sexual este din ce în ce mai cunoscută prin rândurile oamenilor astăzi.

Se omite însă un detaliu foarte important: sexul nu este doar o satisfacere pe moment a nevoilor tale, sexul calitativ cu persoana dragă este cel care îți dă energie.

Iar rezultatul studiilor au dovedit deja că cei care se implică în relații de lungă durată și chiar cei căsătoriți trăiesc în medie cu 10 ani mai mult decât cei care au o viață sexuală dezordonată.

Sigur, vorbim despre cuplurile funcționale, care nu doar „se suportă” unul pe altul din oarecare motive stupide. 😀

  1. „Bărbații își înșală partenerele periodic pentru că au nevoie de diversificare”

Da, acesta e cel mai întâlnit mit despre sex din zilele noastre. Ceea ce puțini oameni cunosc însă este că și bărbații și femeile sunt poligami.

Natura nu a fost atât de deșteaptă încât să creeze femeia monogamă și bărbatul poligam, pentru ca femeia oarecum să fie cea care „își rabdă” bărbatul pentru că acesta nu a avut nicio vină că așa a fost creat.

Astăzi însă problema infidelității sexuale nu se manifestă doar la bărbați, ci și la femei. Și de aici se nasc alte mituri celebre care spun că bărbații înșală pentru că au nevoie de diversificare, iar femeile înșală pentru că au norocul să dea peste cineva care să le cumpere flori și să le dăruiască inele cu diamante.

Adevărul este că toți avem nevoie de diversificare în relație. Iar diversificare este responsabilitatea ambilor parteneri ce fac parte dintr-un cuplu. Pentru că miracolul nu este să vezi alte locuri, miracolul este să vezi aceleași locuri cu alți ochi, după cum spunea cineva.

Iar DIVERSIFICAREA într-o relație nu poate fi realizată de un singur partener, pentru că precum e imposibil să aplauzi cu o singură palmă, e la fel de imposibil să faci singur cât pentru doi într-o relație.

Să ne înțelegem, infidelitatea sexuală nu este un lucru tragic, poate însă, avea urmări grave asupra cuplului. Pentru că, după cum menționez în multe din scrierile mele, subconștientul reține toate informațiile pe care le „câștigăm” pe parcursul unei zile. Așa că poți minți pe oricine din jurul tău, mai puțin pe tine.

  1. „Fiecare cuplu are nevoie de responsabilitate atunci când vorbim de viața sexuală a acestuia”

Din păcate, tradiția că bărbatul trebuie să fie pentru partenera lui și tată, și psihoterapeut, și prieten, și iubit, și amant excelent în pat, iar femeia – mamă pentru partener, soră, dar concomitent parteneră excelentă de sex – încă s-a păstrat.

Unele cupluri se miră de ce se înțeleg atât de bine, dar au o viață sexuală dezastruoasă.

Femeile încă mai cred că partenerii de alături trebuie să le rezolve toate problemele lor emoționale, iar bărbații încă mai văd în partenerele lor mamele grijulii care trebuie să le poarte de grijă.

Și astfel intervine marea dilemă: Oamenii au nevoie de siguranță, dar totodată de aventură într-o relație. Cum să le combine oare?

Adevărul este că responsabilitatea și dorința sexuală se bat cap în cap. Iar:

„Anume componentele la care visează orice cuplu: reciprocitatea, protecția, grija, responsabilitatea – sunt acele ingrediente care înăbușă dorința sexuală. Nu este nevoie de nicio grijă în dorință, nu este nevoie de nicio siguranță în dorință. Pentru că acestea sunt cele mai puternice anti-afrodiziace”

(Esther Perel – terapeut de familie)

Da, sexul calitativ are nevoie de libertate, lipsa de grijă, siguranță, responsabilitate etc., iar detașarea de aceste componente ale relației în timpul sexului este cel mai eficient remediu pentru un cuplu.

Lasă-ți creierul să se elibereze de impresia că te implici într-un incest atunci ești pe cale de a face sex cu partenerul tău. 🙂

Fără să îți dai seama, acesta este mesajul pe care i-l transmiți subconștientului tău prin responsabilitatea și grija pe care o simți față de partener.

Secretul existenței noastre este să știm să ne accesăm și dezactivăm emoțiile necesare în fiecare situație pe care o trăim.

Propune-ți să dezactivezi emoția grijii în timpul manifestării sexualității. E cel mai bun tratament pentru boala nesatisfacerii sexuale.

  1. „Nu există nicio consecință, poți avea orice partener sexual îți dorești”

Deși nimeni nu îți numără partenerii sexuali, este o mare prostie să crezi că sexul cu diferite persoane nu are absolut nicio consecință pentru personalitatea ta.

Am cunoscut oameni pentru care persoana cu care făceau sex nu aveau nicio importanță. „Oricum era un sex de o noapte”, după cum argumentau ei. Crezi și tu la fel? Atunci îmi pare rău, dar am o veste proastă pentru tine.

Faptul că îți schimbi partenerii sexuali nu e nicio problemă. Problema este că sexul este un schimb de energie (acest lucru a fost dovedit științific și nu inventat de mine), iar tu îți dăruiești energia ta și împrumuți de la oricine energia lui.

Cercetătorii au descoperit că partenerii noștri sexuali ne influențează personalitatea și comportamentul, pentru că tindem, inconștient, să le imităm anumite comportamente.

Poate ți se pare banal ce îți spun, eu am simțit acest lucru pe pielea mea. Dar, din fericire, îmi face plăcere să descopăr că am uneori anumite comportamente specifice partenerului meu.

De aceea, te sfătuiesc să nu te aventurezi în sex rapid cu o persoană despre care nu știi absolut nimic.

Nu îți mai bate joc de personalitatea ta. Eu mă respect prea mult pentru a-i lăsa pe alții să facă parte PE MOMENT din viața mea, iar apoi energia lor să îmi conducă mie existența. Sper că la fel crezi și tu.

Și, om de valoare, ce citești aceste rânduri, nu uita că sexul este un proces fiziologic, dar este și o artă, în același timp. Iar arta, după câte știi, este creația originală a fiecărui individ.

Dacă poți face din existența ta o artă, atunci fă și din sexul din viața ta o artă!

 

P.S. Atenție, dragi femei! În timpul orgasmului, creierul nostru este inundat, la propriu, de oxitocină – hormonul atașamentului. Așa că fiți atente să nu cădeți în capcana naturală a propriilor hormoni. 😀

Leave a comment