„Nu cred că există ocupații – impas. Nu există decât oameni care și-au pierdut simțul posibilității, oameni care s-au hotărât să creadă în eșec”

(Anthony Robbins, „Putere nemărginită”)

Ai și tu zile în care simți că rutina s-a instalat în viața ta și aceasta ți fură pofta de viață?

Ai obosit să te trezești în fiecare dimineață pentru a face exact aceleași lucruri pe care le-ai făcut ieri, alaltăieri, săptămâna, luna trecută etc.? Știu, deși pare absurd, adesea ne prindem în astfel de capcane, fără ca măcar să știm dacă există vreo ieșire din ele.

E trist să trăiești o viață rutinară, așa cum e la fel de trist să trăiești undeva unde există un singur anotimp.

Nu-i așa că ar fi al naibii de plictisitor să te uiți pe geam și să vezi în fiecare zi doar zăpadă, chiar de aceasta este minunată? Și atunci cum se face că natura acceptă provocările, iar noi fugim de ele?

Știai că antidepresivele sunt cele mai vândute medicamente din lume? „Bine, dar ce legătură are asta cu rutina?”, ai să mă întrebi. Păi bine, o mare parte a depresiilor sunt determinate de stilul de viață al oamenilor.

Dacă omul încetează să mai accepte provocările e ca și un mort viu care se plimbă pe străzi.

Nu e o glumă, provocarea înseamnă evoluție, iar dacă nu evoluezi, stagnezi și dacă stagnezi – mori.

Viața e într-o continuă mișcare, viața e într-o permanentă schimbare, nimeni și nimic din această lume nu e static.

Privește în jur și ai să te convingi de ceea ce spun.

Eu am descoperit demult că rutina este unul dintre cei mai periculoși dușmani ai omenirii, deși oamenii neagă adesea acest lucru. De aceea, în cele ce urmează ți-am pregătit 7 soluții victorioase, testate pe propria piele, 🙂 asupra rutinei. Ești gata? Să pornim la drum atunci.

1) Asumă-ți riscuri.

Nu-ți fie frică că nu o să reușești să faci față unei anumite situații. Nu există o viață fără riscuri. Cine nu riscă nu are de unde ști care e gustul succesului.

Cine nu riscă e ca și o pasăre ce stă într-o colivie și aripile nu-i folosesc la nimic. Dacă nu zbori uiți cum să o faci. Dacă nu-ți folosești abilitățile, riști să le pierzi.

„Cel mai mare risc pe care îl poți avea este să nu riști. Într-o lume în continuă schimbare, singura strategie care îți garantează eșecul este neasumarea nici unui risc”

(Mark Zuckenberg, fondatorul Facebook)

2) Nu face din rutina ta un stil de viață.

Provoacă-te mereu și mereu. Chiar de ai un job static, chiar de ai același program în fiecare zi, introdu mereu câte ceva nou în orarul tău.

Nu e nevoie să faci schimbări radicale și bruște, e nevoie doar să faci schimbări mici, în fiecare zi, pentru a ajunge la schimbări majore.

Nu-ți „șoca” creierul cu schimbări radicale, îți va fi greu să te adaptezi la ele și cel mai degrabă vei renunța curând.

Cel mai bine este să ne obișnuim creierul cu schimbări mici, dar zilnice, astfel schimbările majore vor fi inevitabile. Abia când vor fi realizate, îți vei da seama de importanța lor.

3) Nu te mai scuza că ai familie, ești „om la casa ta” și nu-ți poți permite să riști.

Mai bine folosește-ți familia ca pe un mijloc de inspirație pentru a atinge culmi neatinse în viața ta, decât să-ți folosești familia ca pe o scuză a vieții tale monotone și triste.

Am susținut întotdeauna ideea că oamenii dragi din viața noastră trebuie să fie muzele noastre, nu piedicile în calea călătoriei noastre.

4) Încetează să îi critice pe alții pentru ceea ce fac.

Fiecare om are dreptul să facă orice își dorește, fiecare om are dreptul să pună în aplicare orice plan pe care și-l creează.

Într-un final nu criticul contează, cel ce stă acasă, la călduț, în fața televizorului, ci cel care, prin efort, perseverență și transpirație, a reușit să-și ducă planul la bun sfârșit și să contribuie cu ceva la îmbunătățirea lumii în care trăiește.

Iar dacă tu ești acel om, care indiferent de timp, persistă să ajungă la destinația lui, te felicit!

Nu critica, și nici nu acorda atenție criticilor care ți se aruncă. Amintește-ți mereu care e scopul tău și viziunea ta asupra vieții.

5) Amintește-ți mereu că nu cei care te compătimesc și plâng alături de tine pe umărul tău, îți sunt prieteni, ci cei care te susțin necondiționat în planurile tale și îți dau „lecții de vitejie” atunci când tu simți că te prăbușești.

Ai grijă întotdeauna de ce oameni te înconjori, pentru că ei sunt mereu reflecția ta. Voluntar sau involuntar, devenim suma oamenilor ce fac parte din viața noastră.

6) Acceptă întotdeauna adevărul dur și alege să îl schimbi dacă nu-ți convine, dar nu trăi în minciună cu tine însuți niciodată.

Să te minți că îți este bine acolo unde nu-ți este, să te amăgești că locul tău e acolo unde simți că nu e – asta înseamnă o cale sigură spre frustrare. Fii mereu sincer cu tine însuți, înainte de a fi sincer cu cei din jurul tău.

7) Cel mai sigur leac împotriva rutinei este curajul de a ieși din blocajul în care ești. Atenție, a avea curaj nu înseamnă a nu-ți fi frică.

A avea curaj înseamnă a simți frica și a continua să faci ceea ce ai început.

Găsește întotdeauna curajul în tine să schimbi ceea ce nu-ți place în viața ta, pentru că, fii sigur, nimeni nu o va face în locul tău.

Crede în minuni, dar mergi mereu în întâmpinarea lor, adică pornește tu la drum spre ele.

Acestea sunt cele 7 sfaturi prețioase pe care ți le pot da referitor la rutină. Dacă le urmezi sau nu, alegerea îți aparține întotdeauna.

Adevărul este că nu vei obține niciodată o viață extraordinară dacă nu vei reuși să elimini din viața ta lucrurile care îți aduc nefericire, iar rutina, cu siguranță, este unul dintre ele.

Cu toții ne dorim să fim oameni de succes, cu toții ne dorim să ajungem în acea perioadă a vieții, în care să declarăm ferm și tare că suntem fericiți și împliniți. Dar acest lucru devine o raritate din motivul că noi nu știm să ne confruntăm cu situațiile care nu ne aduc satisfacție.

Ne îngrijorăm prea mult pentru ziua de mâine și uităm de cea de azi.

Noi nu avem încredere în viață, că ne va da ceea ce e mai bun, dacă îi dovedim că ne dorim acest lucru cu adevărat.

Noi alegem să acceptăm lucruri care nu au tangențe cu noi, doar pentru a nu rămâne „fără nimic”.

Noi ne mulțumim cu mai puțin din ceea ce merităm, în loc să ne revoltăm mereu și mereu, afirmându-ne potențialul și dovedind vieții că suntem capabili de mai mult.

Nu știu care e alegerea ta, nu știu la ce stadiu te afli acum, dar eu am decis demult să nu-mi mai găsesc scuze pentru mediocritatea și rutina din viața mea.

Eu am decis să mă revolt pentru a ajunge la o existență extraordinară și simt că sunt pe drumul cel bun. 

Tu cum ai de gând să scapi de rutina ta zilnică pentru a-ți simți inima cum bate cu un ritm mai rapid?

Leave a comment