Singurul fel în care nu riști să mori de sete este să devii izvor – Jacques Salome, „Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege”.
De câte ori ai auzit oameni care strigau, cât îi țineau plămânii, că ei își doresc o viață la cele mai înalte standarde, că, citez: ei „văd viață în alte culori decât o vedem noi, ceilalți”, că nu-și permit să se angajeze în activități care sunt la „un nivel mai jos” decât sunt ei și, totuși, privindu-le din perspectivă viața, să îți dai seama că acești oameni, au făcut nici mai mult, nici mai puțin decât nimic în viața lor, prin atitudinea pe care au abordat-o.
Poate că sunt dură, așa cum a fost caracterizat de multe ori stilul meu de a scrie de unii oameni, dar nu pot și nu am reușit niciodată să-i susțin pe cei care strigă, până nu mai pot, că își doresc multe de la viață, dar stau închiși în casă cu zece lacăte, pentru că, vezi Doamne, lumea în care trăiesc ei „nu atinge nivelul” la care sunt ei.
Insist să specific unele lucruri. În primul rând, despre ce nivele vorbim? Despre cel emoțional, financiar sau intelectual? Îmi vine greu să cred că un om poate fi atât de avansat în comparație cu ceilalți în toate cele 3 nivele pe care le-am enumerat, încât să i se pară că lumea din afara lui nu mai are ce îi oferi.
Am citit multe mesaje ale cititorilor mei, în care-mi spuneau că stau închiși în casă de câteva luni pentru că nu își pot găsi un job pe măsură, dar „își doresc foarte multe de la viață”. Mă întreb cât de multe îți poate oferi viața dacă nu accepți să ieși din cutia în care te-ai închis? Poate vei fi dezamăgit să afli, dar:
Viața nu oferă nimic celor care nu dăruiesc nimic.
Paradoxal este că dăm cu bâta în cap vieții pentru faptul că ne dăruiește mai puțin ca celorlalți, dar noi nu dăruim niciodată valoare lumii în care trăim.
Am obiceiul de a privi în retrospectivă și a mă întreba: Cu ce am contribuit eu, până în acest moment, la îmbunătățirea lumii în care trăiesc?
Îi întreb întotdeauna și pe cei care-mi spun că viața „nu a fost prea darnică” cu ei, cât au dăruit ei înainte de a cere cu disperare? Acte de caritate, suport emoțional, suport informațional celor aflați la nevoie, o încurajare, un gest, sau orice altceva care ar fi avut o influență benefică asupra cuiva? Și, cel mai important, ai dat vreodată fără a aștepta să primești la schimb dublu? 🙂
Oare nu ne e rușine să cerșim când putem face cu mâinile noastre? Și, până la urmă, cine îți e dator să te ajute?
Nici măcar părinții, care ne-au creat, nu ne mai datorează nimic atunci când suntem adulți, dimpotrivă noi le datorăm recunoștință pentru faptul că ne-au permis să respirăm aerul acestei lumi.
Aud visuri mari în mesajele pe care mi le scrii, și totuși constat că stai pe loc un timp însemnat din viața ta. De ce ți se întâmplă asta oare tocmai ție?
Am senzația că ești în căutarea unei pastile magice, care, dintr-o singură înghițitură, te-ar face cumva capabil să îți rezolvi toate problemele. Nu vreau să te dezamăgesc, dar toate problemele tale pot fi rezolvate doar dacă îți asumi toată responsabilitatea, pe care o ai tu, asupra lor.
Ajungem la o vârstă în care nu mai avem de unde primi lucruri gratuite, care să ne scoată din rahatul pe care l-am creat „fără cunoștință de cauză”. Ajungem într-un moment în care, deși greu de acceptat, ne dăm seama că toate faptele noastre și consecințele acestora ne aparțin doar nouă. Doar noi ne vom bucura sau vom suferi de pe urma lor.
Ajungem un moment în viața noastră în care nu mai are cine ne da datoriile „pentru că ne iubește”, nu mai are cine ne „repara” relațiile pe care le-am destrămat din lipsă de toleranță, nu mai are cine pune un cuvânt pentru noi să obținem jobul pe care ni l-am fi dorit. Și atunci ce ne facem? Cum ne descurcăm într-o lume în care am rămas doar noi pe picioarele noastre?
Te preîntâmpin, viața nu se ridică din start la nivelul pe care ți-l dorești tu. Îți va cere mai întâi să-i dovedești că poți să te descurci oriunde te-ai afla, cu ceea ce ai la îndemână, îți va cere să-i dovedești că meriți să fii acolo unde te vezi, îți va cere să-i argumentezi de ce meriți să fii acolo și ce contribuție vei avea tu la îmbunătățirea lumii în care trăiești dacă vei ajunge acolo.
Nu e atât de simplu și dacă ți-ai imaginat că te poți juca trăind, îmi pare rău să te dezamăgesc, dar nu ai dreptate.
Apucă-te de treabă dacă vrei să ajungi la nivelul la care te vezi, intelectual, emoțional și financiar. Fă ceva, orice pentru a te mișca. Nu există ceva mai periculos decât să stai acolo unde ești și să afirmi, până ceilalți obosesc să te asculte, că viața ta are alte standarde după care te conduci.
Poate că la început vei face lucruri care-ți vor părea total incompatibile cu ceea ce-ți dorești, dar, crede-mă, la un moment dat, toate punctele în această viață se leagă, până într-un final.
Dacă ai o viziune a ta pe termen lung, nimic nu te poate împiedica să muncești, să te miști, să cunoști lumea și să îți îndrepți direcția, prin tot ceea ce faci, spre acea viziune.
Îți doresc să reușești să activezi creativitatea și să găsești curajul „să miști carul din loc”. Primul pas e cel mai greu, toate celelalte urmează însă.
Te cuprind cu dragoste și nu uita că mă găsești întotdeauna aici când ai nevoie,
Eugenia.
