Secretul Care te Ajută să Obții Partenerul Ideal

“Scopul nu poate fi ca omul să rămână într-o stare infantilă, să fie orb față se sine însuși, să atribuie în mod fals vecinului tot ceea ce este considerat indezirabil și să-l chinuie pe acesta cu proiecțiile și prejudecățile lui”

                 (Carl Gustav Jung „Personalitate și transfer”)

Îți mai amintești când ai fost implicat ultima oară într-o relație care te făcea fericit/ă?

Ce emoții îți trezea aceasta? Îți doreai să trăiești la nesfârșit aceste sentimente de mulțumire și satisfacție spirituală, nu-i așa?

Timpul a trecut, relația s-a destrămat, iar tu ai rămas cu întrebarea: De ce?

Probabil nici acum nu-ți poți da seama ce s-a întâmplat și care sunt cauzele care au făcut ca relația voastră, în timp, să se deterioreze în acest hal.

E firesc să ai întrebări, nu e firesc să fugi și să te ascunzi de ele!

“Unde există o problemă nu este ceva de făcut, ci ceva de aflat”, spunea Raymond Charles.

Tu ce ai aflat în urma problemelor din relația ta?

Ai aflat deja că un cuplu nu este un tot întreg, ci o uniune dintre două personalități diferite?

Ai aflat deja că lupta pentru putere într-un cuplu e distrugătoare?

Ai aflat că limbajului corpului tău spune mai mult despre atitudinea ta într-o relație decât cuvintele pe care le rostești?

Da, ai auzit bine, studiile au dovedit că doar 7% din ceea ce se comunică între oameni se transmite propriu-zis prin cuvinte, 35% prin tonul vocii și tocmai 55% – prin limbajul corpului.

Spune-mi ce ai aflat până acum? Ce lecții ai învățat tu din relațiile pe care le-ai avut?

Mai văd și astăzi oamenii care, fără a își educa iubirea de sine, se aruncă cu capul înainte într-o relație, ca nu cumva să rămâne ei cu ei să-și dea răspuns la toate întrebările ce îi macină.

Dacă tu nu poți iubi și accepta, oare cum o pot face cei din jurul tău pentru tine, cu atât mai mult partenerul tău de cuplu?

“În zilele în care denigrarea mea de sine era așa de puternică, erau situații când mă pălmuiam singură! Nu cunoșteam noțiunea de acceptare de sine. Credința în propriile mele lipsuri și limitări era mai puternică decât ar fi spus oricine, orice să mă contrazică. Dacă cineva mi-ar fi spus că sunt iubită, reacția mea imediată ar fi fost: De ce? Ce poate vedea cineva la mine? Sau clasicul gând: Dacă ar ști cum sunt eu pe dinăuntru în realitate, nu m-ar mai iubi. Nu știam că tot binele începe cu acceptarea a ceea ce este în interiorul nostru și cu iubirea pentru acela care ești TU”

(Louise Hay, “Poți să îți vindeci viața”)

Nu știu ce ai simțit când ai citit aceste rânduri, însă eu când le-am citit, cu aproximativ doi ani în urmă, pentru prima oară m-am regăsit atât de mult în ele încât mi-au dat lacrimile.

Am avut o revelație pe moment: am înțeles că am așteptat întotdeauna iubire de la parteneri, în timp ce eu niciodată nu m-am iubit cu adevărat.

Am așteptat ca partenerii din viața mea:

• să-mi fie mie terapeuți,
• să-mi trateze mie rănile trecutului,
• să mă motiveze să fac ceva,
• să simtă când mie îmi este rău și să mă încurajeze,
• să mă protejeze de toate relele lumii,
• să-mi ghicească gândurile și să mă surprindă cu asta. 🙂
  

Îți pare cunoscut ce am scris mai sus? Acesta e primul semnal de alarmă pe care trebuie să îl iei în calcul, nu doar tu, ci fiecare dintre noi când ajungem în astfel de situații!

Dacă așteptăm ca partenerul să ne fie pază de corp, terapeut, instructor motivațional, vindecător sau mai știu eu ce, oare ce rol mai avem noi, în propriile vieți?

Dacă vrem ca partenerul să trăiască în locul nostru, oare la ce bun ne-am mai născut și noi pe această lume?

Eu am încetat să cred că aș fi mai fericită dacă cineva ar trăi viața care mi s-a dăruit mie. Și, surpriză!

Când mi-am dedicat timpul necesar mie pentru a le face singură pe toate pentru mine, fără a aștepta vreun prinț fermecat să le facă, au început să apară tot mai mulți bărbați care să mă caute.

Și nu mă laud, e doar o constatare să oricine iubește oamenii puternici, indiferent de ce ai spune acum. 🙂

Nimănui nu i-ar plăcea să aibă două picioare în loc de patru, nu-i așa? Atunci de ce cineva trebuie să fie cel cu patru picioare într-o relație, iar altcineva să stea și să aștepte ca acel mai dotat să facă cât pentru doi?

Râzi? Dar asta faci când îi dăruiești partenerului tău papucii tăi și aștepți ca el să meargă cu ei în locul tău. Așa se întâmplă când intrăm în relații goi, neîncrezători în noi, fără ca măcar să ne cunoaștem PRIORITĂȚILE într-un cuplu.

Când fugi de acasă, de părinții care te rănesc, în brațele unui partener protector care îți jură siguranța pe toții vecii, sfârșești să nu mai cunoști cum să îți asiguri tu siguranța zilei de mâine.

Eu asta am făcut la 17 ani, am fugit de acasă în brațele unui bărbat care m-ar iubi mai mult decât părinții mei ar face-o. Dar viața mi-a dat o palmă, m-a trezit la realitate și m-am întors acasă, la mama mea, am iertat-o, accept-o și am început să învăț să o iubesc cu adevărat abia la 20 ani.

Mi-a luat trei ani din viață pentru a ierta definitiv.

Nimeni nu-ți poate asigura viitorul și protecția, doar tu o poți face. De tine nu ai unde să fugi, chiar dacă alegi să începi o viață nouă pe alt continent, rămâi același tu: aici sau acolo.

Împlinirea ta începe cu tine.

Ok, ai să îmi spui acum, am tot citit ce ai scris, dar care e secretul unei relații împlinite atunci?

Dacă ar exista o pilulă magică care ai ști cu siguranță că îți asigură o relație fericită pe viață, te-ai duce până la capătul lumii după ea, nu-i așa?

Dar ea nu există, iar capătul lumii e chiar sub picioarele tale, dacă nu știi să dăruiești iubire oamenilor din jurul tău.

Capătul lumii e chiar în fața ta, dacă îți pierzi energia să calculezi cât îți dăruiesc cei din jur, în loc să te uiți, dintr-o parte cât și cum dăruiești tu.

“Dăruiește mai mult decât te aștepți să primești”, spune Anthony Robbins, în minunata sa carte “Putere nemărginită”

Pe mine durerea m-a învățat acest lucru. Eu întotdeauna aveam tabele de marcaj în buzunar, pentru a-mi bifa în fiecare zi cât mi-a dăruit partenerul.

Calculam orice strop de căldură, orice gest de afecțiune, pentru că eu nu mi le puteam dărui și așteptam ca alții să o facă.

Dăruiam înapoi cu jumătăți de măsură și așteptam ca cel de lângă mine să îmi dăruiască cu norme întregi.

Cât crezi că m-am putut amăgi astfel? Ai dreptate, până când am căzut la pământ obosită și sleită de astfel de relații care îmi furau energia și am zis: AJUNGE! STOP! Viața mea are alte priorități.

Iar prioritate numărul unu a fost să mă iubesc, iert și accept așa cum sunt: cu bune, cu rele, cu trecut și prezent. Pentru că tot ce făcusem până atunci a fost să mă șantajez emoțional pe mine și partenerii din viața mea.

Mi-am dorit să fiu maestrul din viața mea și am reușit.

Mi-am luat timp de singurătate pentru a mă defini și asta e cel mai bun lucru pe care l-am putut face mai bun pentru mine vreodată.

“Singurătatea este o bijuterie în momentul în care știm să o prețuim sau o povară dacă nu știm să o valorificăm”

(Ursula Sandner)

Eu am făcut din singurătatea mea o bijuterie la acel moment, pentru că de asta aveam nevoie cel mai mult atunci.

Chiar și acum pentru mine singurătatea este un lucru frumos ce îmi oferă posibilitatea de a-mi descoperi adevăratele priorități în viață.

Tu cât mai vrei să te șantajezi pe tine și partenerul tău? Încă nu ai obosit?

Eu am obosit, după ani și ani de bătălie continuă cu… mine.

Mă uimeam de fiecare dată când cineva mă definea mai bine decât aș fi putut eu să o fac. Mă gândeam: oare chiar să fiu atât de extraordinară precum mă descrie acest om? Îți dai seama unde putem ajunge când nu știm ce înseamnă iubirea de sine?

Pe final de articol îți reamintesc că nimeni, niciodată, nu te va putea defini mai bine decât o vei face tu: nici partenerul de viață, nici prietenii din copilărie, nici frații, nici surorile, nici măcar cei care ți-au dat viață. Pentru că nimeni nu știe că tu poți muta munții din loc.

Scapă de frica de a pierde oameni dragi, fii autentic, fii fericit cu tine însuți, iar cei care într-adevăr te iubesc și te acceptă așa cum ești, vor fi alături de tine, indiferent de deciziile pe care le vei lua în viață. Învață să fii fericit cu tine însăți, apoi cu cel ce face parte din viața lui.

“Relația cu sine este, în același timp, relația cu aproapele”, spunea C.G.Jung, iar o relație cu acesta nu există atâta timp cât nu există una cu tine.

Construiește o relație calitativă cu tine și apoi cu cei din jur. Dăruiește-ți iubire ție, apoi celui de alături.

Câtă iubire îți dăruiește zilnic?