alege să trăiești

Alege să Exiști Sau Alege să Trăiești

Când plângi că viața îți e amară, amintește-ți că există oameni care ar fi mai fericiți cu amărăciunea ta decât a lor.

Recunosc, la asta mă gândesc de fiecare dată când ies din clinicele, centrele de plasament sau azilurile de bătrâni, în care-mi desfășor practica sau activitățile de voluntariat.

Mă încearcă de multe ori emoții de rușine pentru faptul că în goana mea după atingerea performanței spirituale, emoționale și profesionale mă simt dezamăgită de micile eșecuri pe care le mai am.

Se pare că viața vrea să cunosc povești incredibile, care pălesc în fața micilor mele eșecuri.

Copii marcați pe viață de abandonul familial, părinți, bunici, vârstnici, lăsați în voia sorții de cei cărora le-au dăruit tot ce aveau mai de preț, femei pe patul de spital cărora nu le mai pasă că li s-a extirpat sau nu un sân, dar își doresc cu toată ființa lor să mai trăiască pentru a se putea bucura de copii și nepoți.  

„Așa e viața”, mi se spune de multe ori de cei care-mi „citesc” cumva venerabilitățile mele referitor la aceste subiecte.

E adevărat, dar dacă viața e așa cum este, oare cum de noi, care nu ne confruntăm cu aceste probleme, ne permitem să plângem de milă constant din varii motive?

Viața e plină de urcușuri și coborâșuri, de tristeți și bucurii, de zile frumoase și zile mai puțin frumoase, dar toate aceste cazuri, care te fac să privești lucrurile mai profund e imposibil să nu te atingă.

Se taie prea mult și se povestește prea puțin – asta este dezamăgirea cu care m-am confruntat recent în orele mele de practică la oncologie. Și nu mi-e frică să spun acest lucru, mi-e frică doar să nu ajungem să uităm cu desăvârșire că pe lângă pacienți suntem… oameni.

Oameni care avem nevoie de comunicare, de suport social, de… alți oameni care să ne asculte și să ne susțină.

Am constatat că oamenii au atâta nevoie de ventilare emoțională, încât sunt dispuși să se încreadă în oricine îi oferă bunăvoință în semn de suport emoțional.

Cum de s-a ajuns aici? mă întreb de multe ori după ce ies de pe ușa acestor instituții. Cum de ignorăm omul și tratăm doar boala? Cum de ne axăm pe boală și nu pe omul care o are? Și, într-un final, oare când vom reuși noi, specialiștii din domeniul sănătății, să înțelegem că teoria științifică pe care ne bazăm este fix zero dacă uităm că cel din fața noastră este în primul rând… om.

Un om viu, care suferă adesea în tăcere.

Pentru ca o boală să se vindece nu este suficient să se intervină medical, mai este nevoie și de suport emoțional de care duce cu adevărat lipsa omul care ajunge în astfel de situații. Oare cum de am uitat de acest lucru?

Ador psihologia, am o atracție deosebită față de știința care se numește medicină, apreciez și admir medicii pentru efortul și sacrificarea (de multe ori) a propriei vieți în numele studiului, dar mi se pare din ce în ce mai trist faptul că ne este frică să scoatem capul din cărți și să intrăm în papucii fiecărui pacient în parte, încercând să vedem lumea așa cum o vede el.

Am uitat de empatie sau chiar de știm acest termen, am uitat sa îl utilizăm.

Poate că empatia nu este capabilă de a salva vieți, poate că empatia este ultimul termen la care s-ar putea gândi personalul medical în timpul unei intervenții, dar cu siguranță, empatia pentru cel din fața noastră ar face lumea mai bună și, în cazurile fericite – ar motiva omul să-și continue viața altfel, iar în cazurile extreme – i-ar oferi acestuia o demnitate cu care să părăsească această lume.

E greu să înțelegi importanța acestor lucruri atunci când nu te confrunți cu ele.

Cum ai putea înțelege de ce un bolnav de schizofrenie îi acuză pe toți și spune anumite lucruri care te sperie, dacă nu ești în papucii lui? Cum ai putea înțelege ce simte un om cu cancer în fază terminală, căruia i „s-au mai dat” câteva luni de supraviețuire?

Cum ai înțelege de ce un copil abandonat într-un centru de plasament urăște tot ceea ce se numește familie, ajunge să intre în grupuri sociale dubioase și să facă abuz de substanțe? Oare câți dintre noi se gândesc la durerea imensă pe care o au acești oameni în sufletul lor, de ajung în starea în care ajung?

Probabil că e absurd și e mult prea mult pentru o ființă umană să se pună în papucii oricărui om care suferă pe lumea asta, dar înainte de a acuza, a judeca, a critica, a stigmatiza sau a „evalua”pe cineva, ce-ar fi să încercăm să privim un pic lumea cu ochii acelei persoane?

Înainte de a ne plânge de drama vieții noastre care „ni s-a dat ca o povară”, ce-ar fi să ne amintim de acești oameni, care, mulți dintre ei, pe cuvânt de onoare, deși nu s-au născut atât de norocoși, au un optimism contagios?

Lucrurile pe care le trăiești sunt adevărate catastrofe dacă știi doar de existența ta în această lume. Evenimentele care ți se întâmplă sunt adevărate drame dacă îți pasă doar de tine în această viață, iar situațiile prin care treci sunt adevărate tragedii dacă crezi că ești singurul suferind din această lume și că ai fost cumva, „bătut de soartă”.

Dar oare este într-adevăr așa?

Oare ești cu adevărat cel mai nefericit om din această lume?

Oare chiar ți s-a dat doar ție „să duci în spate toate poverile” acestei lumi?

Gândește-te la toate astea înainte de a-ți face anumite concluzii care te-ar demoraliza complet.

Amintește-ți de câte ori ai avut parte de bucurii în viață, pe care alții nu le-au avut, de oameni-surpriză, care ți-au schimbat destinul, de care alții nu au avut noroc, de „situații – minune”, apărute in momentele cele mai critice, pe care alții nu le-au cunoscut, de sănătate – pentru care alții ar da orice, de suport social – pentru care alții ar face sacrificii inimaginabile?

Înainte de a-i deschide ușa depresiei, hai să gândim, să analizăm, să cântărim, să ne întrebăm dacă există cu adevărat în această viață timp pentru auto-distrugere?

Oare timpul căruia i l-am aloca depresiei, nu l-am putea folosi la crearea a ceva util pentru noi sau, de ce nu, pentru cei din jurul nostru?

Ai reușit să faci alegerea? Care este aceasta?

Descarcă gratuit

ebook-ul "O călătorie în trei"

 

Să alegi doar cu inima, nu este suficient.
 
Să alegi doar cu mintea – nici atât.

Și asta pentru că fiecare dintre acestea,

alese separat, ne pot distruge.
 
O călătorie în trei - Tu, Mintea și Inima ta -

asta este cea mai importantă călătorie

pe care ființa umană o are de făcut.
 
Introdu mai jos adresa ta de email

și haide să începem acest drum împreună.
Prenume
Email

2 comments on “Alege să Exiști Sau Alege să TrăieștiAdd yours →

  1. Nu vreau decat sa iti multumesc pentru fiecare articol. Le citesc cu interes pe toate, insa nu prea apuc sa imi dau cu parerea. Fiecare articol ma face sa ma gandesc tot mai mult ca poate nu fac suficient de multe pentru cei din jur, asa ca mi-am propus ca anul asta sa ma implic mai mult in actiuni de voluntariat si de ceea ce presupune ajutorarea aproapelui. Multumesc ca imi dai idei!

Leave a Reply to Eugenia Balan Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *