2020 – Anul în care pasiunile ne-au salvat sufletele

Anul 2020 a însemnat pentru fiecare dintre noi câte ceva

Pentru unii mai mult, pentru alții mai puțin.

Unii dintre noi am descoperit activități, la care niciodată nu ne-am fi gândit că am putea fi buni.

Alții – am redescoperit pasiuni, odată abandonate, în favoarea grijilor cotidiene de a ne asigura ziua de mâine.

Unii dintre noi ne-am recalificat poate. Am învățat ceva nou, care să ne ajute să supraviețuim vremurilor tulburi ale pandemiei.

Alții – am petrecut mult timp alături de familie. Am readus la viață poate, deși numai telefonic și online, anumite relații, odată uitate și lăsate la voia sorții.

Unii dintre noi ne-am amintit de esența noastră și de ce am venit cu adevărat pe această lume.

Alții – am decis că e timpul în sfârșit să ne luăm un animal de companie, pentru că de dragoste și afecțiune ducem lipsă cel mai mult, mai ales în vremurile singuratice și izolate.

Oricare ar fi situația ta, anul 2020, a lăsat, cu certitudine, o urmă în sufletul tău, așa cum a lăsat și în al meu.

 

Cu ce rămânem în urma acestui an?

Nu doar cu frici și furie, sper.

Nu doar cu evitare și izolare, îmi doresc să cred.

Ci, mai ales, cu lecții de viață, pe care să le luăm cu noi mai departe.

Lecția iubirii necondiționate.

Lecția importanței revenirii la natură, la simplitate.

Și cel mai important poate, lecția reducerii consumului.

Consumul permanent care înainte de 2020 ne-a transformat în sclavi. Sclavi ai unui sistem de sclavie psihologic.

Consumul permanent care avea tendința greșită de a încerca să umple golurile de afecțiune din sufletele noastre.

În anul pandemiei am înțeles, probabil, o bună parte dintre noi, că sufletul omului poate fi fericit și cu puțin, atâta timp cât există oameni în viața lui pe care se poate baza.

Anul 2020 ne-a învățat lecția dragostei adevărate pentru aproape și ne-a amintit de faptul că am fi în stare să facem orice doar ca cei dragi să ne fie sănătoși.

 

Am început să ne urăm unul altuia să rămânem sănătoși. Oare când am mai făcut-o noi cu atâta suflet?

Despre importanța sănătății am cam uitat ultimii ani.

Am fost prea ocupați să ne axăm pe acumulare de lucruri materiale, de atingere de scopuri profesionale, de îmbunătățire continuă în carieră, de grade sociale etc. etc.

Dar de câte ori, înainte de a începe pandemia, ne-am oprit și am spus: „Doamne, îți mulțumesc că eu și apropiații mei suntem sănătoși”?

Anul 2020 a pus pe „Stop” proiecte, scopuri, planuri, idei de afaceri ș.a., dar nu în zadar.

Cu toții am fost puși în situația de a ne opri, a respira adânc și a ne gândi încă o dată înainte de a ne plasa un nou scop pentru viitor.

Anul 2020 ne-a determinat să ne întrebăm de două ori, înainte de a face o achiziție: „Mă va face oare asta cu adevărat mai fericit?”

Am devenit oare cu toții consumatori mai raționali? Sau dimpotrivă, am început a consuma din ce în ce mai mult pentru a ne umple golurile din ce în ce mai mari?

Iartă-mă că îți spun, dar dacă te regăsești mai mult în ce-a doua întrebare, înseamnă că nu ai înțeles nimic din tot acest an.

 

Ce ne-a salvat totuși în acest an?

Ce ne-a motivat să ținem capul sus și să mergem mai departe?

Speranța? Oamenii dragi? Activități noi descoperite și vechi, redescoperite?

Pai bine, mie, personal, pictura, în acest an, mi-a salvat sufletul.

Ea m-a făcut să înțeleg că fercirea se află înăuntrul nostru, nu neapărat în afară. Și atunci când în afară e un haos și lumea se prăbușește, unicul lucru care-ți va salva sufletul sunt resursele tale interioare.

Acele resurse care te ajută să-ți faci un paradis din ceea ce ai.

Chiar dacă nu ai nimic. Omul sfințește ceea ce atinge. Dacă în el mai există bineințeles, acea sfințenie.

Pictura am descoperit-o absolut intâmplător la sfârșitul anului 2019. Nu m-aș fi gândit niciodată că pot picta. Am fost provocată însă de cineva și încet-încet, mi-am dat seama că am un simț fin pentru această artă și că pictatul îmi aduce o plăcere enormă.

Am continuat drumul, așa cum obișnuiesc să fac, de fiecare dată când sunt provocată să devin bună la ceva.

Am exersat, am studiat independent diverse tehnici, mi-am cumpărat cărți de exerciții, am pictat, am pictat și pictat, iar astăzi apartamentul în care locuiesc a devenit un adevărat atelier de creație.

Nu e ca și cum am devenit un profesionist. Nu e ca și cum tot anul aș fi numai si numai pictat.

Dar pictura m-a salvat de singurătate, acea singurătatea în care, într-o măsură mai mare sau mai mică, am fost cu toții nevoiți să trăim.

Pictura m-a făcut să înțeleg că nu există activitate pe lumea asta, la care, prin ambiție, perseverență și pasiune, să nu poți excela. Oricât de târziu ai descoperi-o.

Pictura m-a făcut să înțeleg că există o insulă virgină, în fiecare dintre noi, pe care obișnuim să o vizităm numai atunci când suntem obligați să ieșim din rolurile noastre sociale și să călătorim în sufletele noastre.

Anume acolo, pe acea insulă virgină, se află esența noastră.

Anume acolo se naște creativitatea, care, la rândul ei, dă viață frumuseții existenței umane.

Omul nu s-a pierdut pe sine, omul doar a uitat că, în afara imaginii lui sociale, există o altă imagine, cea interioară.

Și acea imagine interioară este de fapt, mult mai importantă decât cea exterioară. Pentru că cea exterioară, asemenea unei sticle fine, se poate face bucăți într-o secțiune de secundă.

Imaginea interioară însă rezistă crizelor exterioare și asemenea unui elastic, te face să revii la forma ta, odată ce este luată presiunea de pe el.

În anul 2020 mulți dintre noi, probabil, am fost nevoiți să ne privim propriile cioburilor care au rămas în urma spargerii acelei sticle fine, numită “imagine socială” și am descoperit acea insulă virgină din noi, care ne-a reamintit cine suntem cu adevărat.

Anul 2020 a fost unul provocator pentru fiecare dintre noi, dar și unul care ne-a zdruncinat temelia existenței noastre.

Tu ce ai învățat din acest an?

Ce ai descoperit nou despre tine?

Ce activități te-au ajutat să supraviețuiești și poate chiar, să te regăsești acolo unde nici tu nu te așteptai?

Aș fi mai mult decât fericită să citesc despre experiențele tale.

Până atunci însă te las cu bine și îți doresc sărbători pline de căldură și pace în inimă.

 

A ta,

Eugenia.

Comments (0)
Add Comment