Dacă există, cu adevărat, sincronizare completă într-o relație de cuplu, cu siguranță aceea poartă titlul de răbdare de a ne asculta dorințele unul altuia.

Deși nu am mai vorbit despre relații de cuplu ultima perioadă, mi s-a cerut de foarte multe ori să-mi exprim părerea referitor la anumite aspecte ale acestei sfere emoționale.

Recunosc, nici eu nu am reușit să-mi răspund la multe din întrebările mele în urma experiențelor pe care le-am trăit până acum cu privire la acest subiect.

Recunosc, asemenea ție, mai am și eu multe neclarități cu care mă confrunt.

Viața însă a vrut să cunosc atâtea povești, ce se țin pe un fir de ață, încât am început să cred, cu adevărat, că aceste probleme emoționale, legate de relațiile noastre de cuplu, în care ne implicăm, cântăresc mult mai puțin decât problemele cu care se confruntă cei din jurul nostru.

În primul rând, că tot am ajuns la subiectul relații de cuplu, țin să-ți spun că mă îngrijorează faptul că partenerul din viața ta este tot ceea ce ai mai de preț pe lumea asta. Ai lăsat tot ce însemna ceva pentru tine, de dragul lui, și acum te plângi că el are o viață, în afara casei în care locuiți, și tu nu?

Dacă a existat vreodată vreo întrebare până acum, care să mă frământe cu adevărat referitor la acest subiect, asta a fost: Cum de renunțăm atât de ușor la viețile noastre pentru a sluji vieților partenerilor noștri?

Nu sunt o fană a emisiunilor televizate, dar mă mai uit la unele din ele, atunci când sunt prezentate după părerea mea, cazuri ce pot fi analizate psihologic. Ultimele zile în „La Măruță” se vorbește despre cazul unui bărbat din România, care trăiește cu două soții, surori, acestea fiind în totalitate dependente de el. Și când zic în totalitate, zic… în totalitate. 🙂

Dacă ai ocazia să vezi aceste emisiuni în reluare te sfătuiesc să o faci, ca să îți dai seama ce înseamnă adevărata dependență de partenerul din viața ta.

Ca să înțelegi mai bine, în prezența acestuia, nici una dintre soții nu a scos un cuvânt, pentru că, citez: „Noi avem un purtător de cuvânt, care este soțul nostru”. Iar atunci când acestea au fost întrebate, separat, care este cea mai mare realizare din viața lor, una a răspuns: „Faptul că sunt cu soțul meu”, iar cealaltă – „Copiii pe care i-am făcut cu soțul meu”.

Da, e un caz ce necesită intervenție psihologică, dar uneori, stând și analizând aceste cazuri, încerci să privești lumea prin ochii celor implicați și te întrebi: „Oare cu adevărat acești oameni văd astfel lumea sau, pur și simplu, știu adevărul în sinea lor, dar preferă acest mod de trai”?

Poate că te întrebi de ce îți vorbesc despre aceste lucruri tocmai ție, care nu suferi de asemenea „patologii emoționale”, iertată să-mi fie întrebarea: Dar cu ce crezi că ești tu mai diferită dacă nu știi ce să faci cu viața ta din momentul în care partenerul tău iese pe ușă?

Dacă te-aș întreba pe tine care este cea mai mare realizare din viața ta, cât de mare este probabilitatea ca răspunsul tău să fie asemănător cu cel al celor două soții ale bărbatului despre care ți-am vorbit anterior?

Constat că ne este foarte ușor să arătăm cu degetul spre alții și să ne „minunăm” de modul lor de gândire, în timp ce noi adoptăm același stil de trai într-o manieră puțin mai diferită.

Să sari în cap altora, spunându-le cât de greșit trăiesc, e foarte ușor, să faci o diferență în această lume, prin propriul model frumos de a trăi – e o misiune mai grea.

Am curajul să te întreb, acum că ne cunoaștem mai bine și îmi încredințezi poveștile tale de viață, ce realizări ai, până în acest moment, în afară de familia ta?

Ce ai reușit să faci pe cont propriu și știi că-ți aparține, orice s-ar întâmpla în această viață?

Dacă mâine familia ta/ partenerul tău nu ar mai exista, cu ce ai rămâne din ceea ce ai sau ceea ce ai făcut până acum?

Nu vreau să te dezamăgesc, dar știu, din ceea ce mi-ai povestit, că multe din întrebările de acest gen nu și-au găsit încă răspunsul în tine. Și asta pentru că te-ai dăruit total misiunii de a fi soție și mamă, încât ai anulat, fără prea multă greutate, dorințele tale.

Ai ajuns acum să nu poți dormi noaptea după ce ți-ai sărutat pe frunte copilul de noapte bună și ți-ai sprijinit capul pe pieptul bărbatului din viața ta, căruia îi simți inima bătând încet și regulat.

Ai ajuns acum să te întrebi cum se face că pe fața lui citești satisfacție, iar în sufletul tău e un adevărat război.

Ai ajuns acum să-ți dorești să-ți prescrie o rețetă despre cum să îmbini frumos familia și misiunea ta de om, care te asurzește.

Știu că de multe ori, deși simți oboseala până în măduva oaselor, îți e greu să adormi și alungi din minte întrebarea chinuitoare: Oare asta e tot ce pot face în lumea asta?

Dacă nu ți-ar fi frică de răspunsul la această întrebare, crede-mă, că l-ai găsi în tine fără să te chinui atât.

Problema este însă că ne e frică atât de mult de revoluția noastră interioară, încât preferăm să ne facem că nu auzim, decât să luăm atitudine.

Nu te critic, pentru că ești femeie și ai în suflet mereu vie dorința de a păstra, cu orice preț, ceea ce reprezintă o adevărată valoare pentru tine – familia.

Te înțelege, pentru că știu cât de profunde sunt emoțiile ce se leagă între membrii unei familii.

Înțeleg de ce îți este atât de greu, de ce refuzi să găsești răspunsuri la anumite întrebări care te macină, deși știi că ele se află în tine.

Dar nu înțeleg de ce te uimești și te consideri atât de nefericită în momentul în care viața, văzând că nu ai curaj să începi să te realizezi și pe tine ca persoană, îți dă un șut dureros în fund pentru a te mișca din loc.

Nu înțeleg de ce îți plângi de milă atunci când corpul tău, descoperindu-ți împotrivirile conștiente, te alarmează că e timpul să faci ceva cu emoțiile tale, care te inundă?

Oare încă nu ai înțeles că nu ne-am născut doar pentru a ne construi un culcuș cald și moale, în care să ne ducem fericiți zilele, ci pentru a face o diferență în această lume, oricât de mică ar fi ea?

Oare încă nu ai înțeles că tu ai propria personalitate și nu ai nevoie nici de un „purtător de cuvânt”, nici de cineva care să ia decizii pentru tine, pentru a face ceea ce ți-ar aduce fericirea?

Știu că ți-e frică să-l pierzi pe cel pe care-l iubești, dacă te apuci să faci ceva și pentru tine. Dar permite-mi să-ți spun ceva: dacă omul de lângă tine te-ar iubi cu adevărat, tu nu ai mai tremura la gândul că-ți poți hrăni partea spirituală din tine făcând ceva ce-ți aduce plăcere în această lume, paralel cu relația pe care o ai. Mi-e greu să cred că un om care te iubește cu adevărat îți va interzice să faci ceva ce te face fericită.

Constrângere, egoism, supunere, anularea propriei personalități, selecția oamenilor cu care să ții legătura, exprimarea emoțională în locul tău, din motiv că tu „nu ești capabilă” – toate astea nu înseamnă iubire, scumpa mea.

Dacă asta trăiești, faptul că ai început să-ți adresezi anumite întrebări care au ajuns la mine, mă fac fericită. Pentru că, încă o dată:

Acolo unde există iubire, nu există constrângeri, supunere și anularea personalității.

Poți să ai 25 de ani, 30, 40 sau peste 50, nu are nici o importanță, dezleagă-te de ceea ce te face nefericită, găsește-ți scopul în această lume și urmează-l.

Va veni o clipă în care îți vei da seama că acest act curajos a meritat suferința din urma lui, pentru că satisfacția propriei realizări și faptul că reușești să faci lumea mea bună prin existența ta, îți va aduce o gamă de emoții ce nu pot fi descrise în cuvinte, și, fii sigură, că viața nu te va lăsa și îți va trimite în cale daruri, care nu te-ai fi așteptat vreodată să le primești.

Îndrăznește, creatură specială, pentru că nu ești veșnică și, atâta timp cât vei rămâne în anonimat, nu vei fi niciodată satisfăcută de ceea ce ești. Iar dacă tu nu vei găsi curajul să ieși din casă, la un moment dat viața va găsi o cale să te scoată, nu îți garantez însă ca aceasta va fi una blândă.

Decât să te auto-realizezi cu arma la tâmplă, mai bine să o faci din propria inițiativă.

Și nu uita, nu ești singură, vor apărea mereu oameni cu scopuri comune.

 

Cu dragoste,

Eugenia.

 

P.S. Articol dedicat, în special, tuturor femeilor care mi-au scris cât de mult își iubesc familiile, dorindu-și să le păstreze, dar în paralel, cât de mare este dorința lor de a se simți realizate ca persoane individuale.

 

47 Comments

  • Posted November 6, 2015
    by Haris

    Ma bucur de acest articol. Am auzit pe cineva spunand ca cele cele mai mari comori se afla in cimitire. Se referea la oamenii care au murit si nu si-au descoperit talentele, darurile pe care le aveau si prin urmare nu le-au dezvoltat. Eu cred ca putem ajuta pe alti sa-si descopere calitatile atunci cand le observam noi si ai incurajam sa se ridice. Te felicit din toata inima. Ai facut o diferenta prin faptul ca ai scris acest articol. O seara frumoasa!!!

    • Posted November 15, 2015
      by Eugenia Balan

      Foarte frumos ceea ce ai spus, de aceea este important sa ne valorificam potentialul, atata cat putem, in aceasta viata. iti multumesc pentru apreciere. Mult succes!

      • Posted October 22, 2017
        by Meredith Jewell

        I think you SHOULD tap the person next to you and say “that;s me”…you deserve the recognition even if it;s from a stranger! Congrats on all your success…I love catching up on your blogging.

        • Posted November 4, 2017
          by Eugenia Balan

          Recognition is not my priority. I just do what I love doing! 😉 Thanks for the comment. Glad to have you here as a reader.

      • Posted October 23, 2017
        by ID

        I would like to thnkx for the efforts you;ve put in writing this site. I am hoping the same high-grade site post from you in the upcoming also. Actually your creative writing abilities has inspired me to get my own web site now. Really the blogging is spreading its wings rapidly. Your write up is a great example of it.

        • Posted November 4, 2017
          by Eugenia Balan

          I wish you the best luck with your own website! Can’t wait to read it! 🙂 😉 And thanks a lot for appreciation.

      • Posted October 25, 2017
        by NJ

        Hello there, just became alert for your weblog by means of Google, and found that it’s genuinely informative. I’m gonna watch out for brussels. I’ll be grateful if you continue this in future. A lot of men and women will likely be benefited out of your writing. Cheers!

        • Posted November 4, 2017
          by Eugenia Balan

          I am glad you found it informative and glad to have you here as a reader! welcome back any time. 😉

      • Posted October 25, 2017
        by Girardeau MO

        I think this is one of the most vital info for me. And i am glad reading your article. But want to remark on few general things, The site style is ideal, the articles is really excellent : D. Good job, cheers

        • Posted November 4, 2017
          by Eugenia Balan

          Thank you! I am waiting you back here any time! Cheers. 🙂

      • Posted October 27, 2017
        by VA

        middot; Good site! I truly love how it is easy on my eyes and the data are well written. I;m wondering how I might be notified when a new post has been made. I have subscribed to your RSS which must do the trick! Have a nice day!

        • Posted November 4, 2017
          by Eugenia Balan

          Hi, if you subscribed then you will definitely get my Newsletters, plus my free Ebook. Good luck. 😉

      • Posted October 29, 2017
        by Oxford MI

        Great beat ! I wish to apprentice while you amend your web site, how can i subscribe for a blog web site? The account aided me a acceptable deal. I had been a little bit acquainted of this your broadcast provided bright clear idea

        • Posted October 31, 2017
          by Eugenia Balan

          Hello, thank you for the comment. After each article, you will see information about subscribing and downloading my free Ebook. Good luck! 😉

      • Posted November 1, 2017
        by Williston ND

        RE: What the heck are you talking about now? You are right, you are very hard to follow. It’s not over my head, I understand what you are saying, it’s just so fabricated.Why would you do that? Why would you take so much time out of a day to have circular arguments with yourself? It makes me insane for engaging you.

        • Posted November 1, 2017
          by Eugenia Balan

          When you are enjoying an activity, you don’t ask yourself why you are doing it. 🙂 I use to say that it’s not a mandatory to read my blog for people don’t enjoy it. 😉

      • Posted November 1, 2017
        by VA

        Howdy very cool blog!! Guy .. Excellent .. Wonderful .. I’ll bookmark your website and take the feeds also, I’m satisfied to search out numerous helpful information right here in the submit, we’d like work out extra techniques in this regard, thanks for sharing. . . . . .

      • Posted November 2, 2017
        by WY

        Hello there, I think your web website could be acquiring browser compatibility troubles. When I research at your site in Safari, it seems excellent but when opening in Internet Explorer, it’s some overlapping. I just preferred to provide you with a speedy heads up! Other then that, wonderful website!

        • Posted November 3, 2017
          by Eugenia Balan

          Thanks for telling me! And thanks for the appreciation. 🙂

      • Posted November 4, 2017
        by Norristown PA

        This design is wicked! You most certainly know how to keep a reader amused. Between your wit and your videos, I was almost moved to start my own blog (well;HaHa!) Wonderful job. I really loved what you had to say, and more than that, how you presented it. Too cool!

        • Posted November 5, 2017
          by Eugenia Balan

          Thank you. Wish you best of luck with your blog! I will definitely visit it! 😀

      • Posted November 5, 2017
        by El Cajon CA

        I do consider all of the ideas you have introduced to your post. They;re very convincing and will definitely work. Nonetheless, the posts are very short for novices. Could you please lengthen them a little from subsequent time? Thank you for the post.

        • Posted November 17, 2017
          by Eugenia Balan

          Thanks for the comment. I will, of course! Good luck. 🙂

      • Posted November 6, 2017
        by Odenton MD

        Woah! I;m really enjoying the template/theme of this website. It;s simple, yet effective. A lot of times it;s difficult to get that; perfect balance between superb usability and visual appearance. I must say that you’ve done a superb job with this. In addition, the blog loads extremely fast for me on Opera. Excellent Blog!

        • Posted November 6, 2017
          by Eugenia Balan

          Thank you! Hope you are enjoying it! 😉

      • Posted November 7, 2017
        by MI

        excellent post, very informative. I wonder why the other specialists of this sector don;t notice this. You must continue your writing. I;m confident, you;ve a great readers; base already!

      • Posted November 7, 2017
        by Springfield OH

        An interesting discussion is worth comment. I think that you should write more on this topic, it might not be a taboo subject but generally people are not enough to speak on such topics. To the next. Cheers

        • Posted November 17, 2017
          by Eugenia Balan

          Yes, I like to approach so-called “taboo” topics, because I think we all need to discuss them. 🙂 Cheers. 🙂

      • Posted November 8, 2017
        by PA

        I love the information you provide here and can;t wait to take a look when I get home. I;m shocked at how quick your blog loaded on my cell phone .. I’m not even using WIFI, just 3G .. Anyways, fantastic site!

        • Posted November 17, 2017
          by Eugenia Balan

          I am glad to hear this. Technical details are also important for a website. 😉

      • Posted November 8, 2017
        by Bainbridge GA

        Great post. I used to be checking constantly this weblog and I am impressed! Very useful info particularly the final phase I care for such information a lot. I was seeking this particular information for a long time. Thank you and best of luck.

        • Posted November 17, 2017
          by Eugenia Balan

          Thank you in turn. And all the best! 😉

      • Posted November 8, 2017
        by Lancaster SC

        Hi, Good day! I;ve been reading this amazing weblog and I find it excellent! the content material were really relevant..which we readers can get some suggestions which we can use within the near future..this blog really helps a great deal. But I recommend that you should put some photos..anyway this blog is really excellent like a entire!

        • Posted November 17, 2017
          by Eugenia Balan

          Thank you for the suggestion. That’s a great idea! 😉

      • Posted November 8, 2017
        by Anonymous

        I confine open clandestinely to your blog nympholeptic times. The added articles are incredibly captivating and interesting. I unmistakable to signup interchange rupture of your rss fodder, so I can inconvenience away well-versed of your countenance editorials.

        • Posted November 17, 2017
          by Eugenia Balan

          Welcome then! Glad to have you as a reader! 😉

      • Posted November 13, 2017
        by Howell NJ

        LOVe that! and the vertical line donw the hip. gorgeous, gorgeous, gorgeous. And so agree with you on the lining deal; not such a huge effort for a great feel and better look.

      • Posted November 13, 2017
        by Grand Prairie TX

        Great read;Thank you for the sensible critique. Me and my neighbor were just preparing to do a little research on this. We got a grab a book from our local library but I think I learned more clear from this post. I am very glad to see such great information being.

        • Posted November 17, 2017
          by Eugenia Balan

          I am glad it was useful! 🙂 All the best and waiting you back here! 😉

      • Posted November 15, 2017
        by Encino CA

        I similar to the precious info you furnish in your own content articles.I will bookmark your site and verify all over again below on a regular basis.I;m very certainly I’ll understand a whole lot of latest things right the following! Excellent luck to the subsequent!

      • Posted November 15, 2017
        by Lynchburg VA

        Awesome blog! Do you have any suggestions for aspiring writers?I;m hoping to start my own website soon but I;m little lost on everything. Would you suggest starting with a free platform like WordPressor go for a paid option? There are so many options out there that I;m completely confused .. Any recommendations? Bless you!

        • Posted November 17, 2017
          by Eugenia Balan

          I am not a specialist in technical field, I should say, you have to consult a real specialist. But I wish you all the best with your website. Cheers. 😉

  • Posted December 16, 2015
    by Pintea Florin

    Nu stim sa ne daruim. Nu avem exercitiul daruirii de sine. Societatea actuala ii educa pe oameni in directia propriilor dorinte, ii invata sa se iubeasca intai de toate pe ei, sa-si urmareasca propria implinire. Si implinirea, desavarsirea devine, astfel, un fel de accesoriu, care le serveste fericirii proprii. Am o cariera, am o casa, am si o iubita! Dar nu ne desavarsim ca persoana cu adevarat decat atunci cand facem acest exercitiu al iesirii din sine si cand incepem sa ne exersam in daruire, sa ne antrenam puterea de daruire. Sa evoluezi inseamna sa gravitezi in jurul implinirii celorlalti. Sa te gandesti cum poti tu sa-l ajuti pe celalalt, cum poti sa-i vii in intampinare, cum sa-l odihnesti, cum sa-l scutesti de un efort, cum sa-i faci o bucurie. Trebuie sa inveti sa traiesti prin ceilalti si pentru ceilalti.Evolutia inseamna foarte multe gesturi de daruire. Intentiile, gandurile in sine nu au nici o valoare in absenta lor. E plina lumea de ele. Facand gesturi, daruindu-te fara conditionari te si verifici pe tine.

    • Posted November 17, 2017
      by Eugenia Balan

      Asa e, ce frumos ai pus totul in cuvinte! 😉

Leave a comment