bolnavul și boala

Bolnavul și Boala. Drepturi și Limite ale Implicării

„Boala atinge corpul și sufletul”. (Andrei Athanasiu, „Tratat de Psihologie Medicală”)

Omul bolnav nu știe boală mai grea decât boala sa – asta este ideea ce caracterizează cel mai mult starea unui om care este nevoit să depindă, într-o măsură mai mică sau mai mare, de o anumită condiție medicală.

Boala nu este o opțiune, și nici o alegere, indiferent de ideile teoriilor „curentelor alternative” de astăzi care încearcă din răsputeri să înlocuiască „știința învechită numită medicină” cu o știință formată din toate câte un pic, fără o anumită conceptualizare.

Oricare ar fi asumpțiile noilor științe care ne invadează astăzi, boala rămâne a fi o condiție de viață pe care nimeni nu și-o dorește și nu îi place să o trăiască pe propria piele.

A, că orice boală are un sens aparte dat de pacient – asta e altă discuție.

Cu certitudine, fiecare boală are și o implicație emoțională, dar este important să cunoaștem limita decenței acestei afirmații.

“Boala este un eveniment corporal, ne spune V. Gebsattel, care poate fi un „răspuns personal la o chemare”.

Deci boala nu este doar o experiență emoțională, ci și fiziologică, altfel spus nu avem nici un drept să ignorăm partea medicală din ecuația reabilitării.

E adevărat că anumite boli par a fi o „chemare” a omului pentru găsirea unei evadări dintr-o viața în care evenimentele trăite depășesc resursele emoționale personale disponibile, dar aceasta este doar una dintre interpretările care se pot da unui boli.

E adevărat că boală se amenajează parcă cu multă minuțiozitate pe vulnerabilitățile personale ale suferindului, însă la fel de adevărat este și faptul că fiecare dintre noi vine pe lume cu un anumit bagaj genetic, biologic și psihologic.

Și ar fi bine să nu exagerăm cu presupunerile și să ținem cont de aceste adevăruri atunci când ne permitem să afirmăm că: „Boala este o pedeapsă a necredinței în Dumnezeu” , „un rezultat al ne-iertării altora”, „o consecință a incapacității de a iubi” sau și mai rău – „o pedeapsă pentru păcatele din viețile anterioare”. 😯

Omul are permanenta tendință de a pune orice durere pe seama paranormalului, reușind astfel cumva să argumenteze nu doar lipsa de responsabilitate cu care trăiește, ci și  credința că nu are nici un drept asupra propriei vieți.

Am auzit câteva abordări de acest gen în mediul medical și trebuie să recunosc că mi se pare incorect față de pacient să i se spună că medicina nu poate face nimic pentru el și că “doar rugăciunea îl mai poate salva”.

Nu sunt împotriva religiei, dar scepticismul cu privire la știință a unui personal medical mi se pare o adevărată nedreptate atât pentru el cât și pentru oamenii cu care intră în contact.

Mă întreb de ce ar practica cineva medicină dacă nu crede în ea? Dacă „propolisul poate salva mai multe vieți decât o face medicina” și „o vizită la mormântul lui Arsenie Boca te poate vindeca instant”, atunci de ce să mai activezi în domeniul medical?

Mă întreb de multe de ce oamenii stau în domenii în care nu se regăsesc? Pentru că sunt „mai bine plătite”? Pentru că au șansa să fie recunoscuți atunci când merg pe stradă?

Oare vom reuși vreodată să creăm adevărați specialiști, din oameni cu adevărat pasionați?

Oare vom reuși vreodată să nu ne gândim numai la câștig chiar înainte de a intra într-un anume domeniu, ci la câtă satisfacție și împlinire personală ne va aduce acesta?

Spun de fiecare dată când am ocazia că lumea are nevoie de experți desăvârșiți, de oameni care cred în ceea ce fac și sunt întotdeauna flămânzi de cunoaștere și  aprofundare a ceea ce au ales să facă.  

Poate este, cu adevărat, mai greu de găsit acest domeniu, poate vor fi mai multe sfere în care vom activa, înainte de a o găsi pe cea care ne caracterizează, dar odată determinată și definită, nu mai avem nici o scuză în a nu excela.

Odată aleasă sfera potrivită, nu mai avem nici un drept să ne jucăm cu viețile oamenilor.

Dacă ai ales un domeniu trebuie să crezi că funcționează, să fii reprezentantul lui, nu dușmanul, altfel de ce mai ești acolo?

Boala este un rezultat, și nicidecum o pedeapsă – asta ar trebui să fie ideea promovată nu doar de psihologi, ci și de cei din domeniul medical.

Boala este o consecință, nu un blestem – asta este ceea ce ar trebui să audă pacientul de la cel care își asumă responsabilitatea tratării lui, fie ea fizică sau emoțională.

Boala poate fi acel eveniment determinant al schimbării unui stil de viață defectuos – asta este credința care trebuie să i se implanteze pacientului.

Într-un final, prevenția este sfântă – iar acesta este cel mai important lucru pe care-l poate învăța un cadru medical sau psihologic pe pacientul său.

Îmi doresc să cred că acea tipologie de cadre medicale menționate în acest articol sunt foarte rare, îmi doresc să cred că cel care alege să activeze în domeniul medical o face din pasiune, dăruire și plăcere, nicidecum pentru o recunoaștere socială sau, și mai rău, pentru recompense materiale.

Dacă nu credem în știință avem dreptul să nu o urmăm, dar nu ne putem permite să facem alegeri pentru cei vulnerabili, aflați în situații de boală.

A manipula un om slab (pentru că așa suntem când ne confruntăm cu o condiție medicală care ne depășește) este echivalent cu a obliga un orb să te ghideze într-o excursie. Vei chinui ghidul, și nu te vei putea bucura nici tu, câtuși de puțin, de drumul parcurs alături de el.

Empatie nu înseamnă să faci pe altul să creadă în ceea ce crezi tu, empatia se traduce prin a te pune în papucii omului din fața ta și a încerca să înțelegi modul în care simte lucrurile, nu atât ceea ce simte, ci cum o face.

Oare cui dintre noi i-ar plăcea să i se impună opțiuni, pentru care nu are disponibilitate emoțională să le cerceteze credibilitatea?

Bolnavul este un om cu nevoi speciale, iar una dintre acestea este suportul emoțional, pentru acesta e dispus să asculte și să creadă orice. Nu ne putem permite să-l facem să creadă în asumpții cărora nici măcar noi nu le cunoaștem veridicitatea.

Deci există o anumită limită a gradului de implicare în viața unui bolnav, indiferent cine suntem în fața lui: un apropiat, un om ce ne ocupăm de tratarea lui sau, un simplu trecător prin viața acestuia. Bolnavul, la fel ca oricare dintre noi, are dreptul la decizie!

 

Cu dragă inimă,

Eugenia. 🙂

 

P.S. Dacă ai un om drag într-o condiție medicală precară, prefer să cred că nu-l vei abandona. Singurătatea îi face mai mult rău unui bolnav decât boala în sine.

Descarcă gratuit

ebook-ul "O călătorie în trei"

 

Să alegi doar cu inima, nu este suficient.
 
Să alegi doar cu mintea – nici atât.

Și asta pentru că fiecare dintre acestea,

alese separat, ne pot distruge.
 
O călătorie în trei - Tu, Mintea și Inima ta -

asta este cea mai importantă călătorie

pe care ființa umană o are de făcut.
 
Introdu mai jos adresa ta de email

și haide să începem acest drum împreună.
Prenume
Email

4 comments on “Bolnavul și Boala. Drepturi și Limite ale ImplicăriiAdd yours →

  1. Bună Eugenia 🙂
    Foarte reușit articolul !!!!
    Felicitari!!!
    Mulțumesc ptr ceea ce faci si pt ca aduci lumina, claritate și bucurie prin ceea ce faci !!!
    Mulțumesc la Bunul Dumnezeu ca m i te a scos în ‘cale'(chiar si daca doar virtual ).

  2. I’m not sure where you are getting your info, but great topic.
    I needs to spend some time learning more or understanding more.
    Thanks for magnificent information I was looking
    for this information for my mission.

Leave a Reply to Eugenia Balan Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *