„Dacă la ambele capete întâlnești infinitul – trecutul și viitorul – nu este nevoie să te grăbești. Viața e atât de vastă și de plină încât nu poate fi epuizată”
(Osho „Viața e AICI și ACUM”)
Singurătatea ți-a adus mereu suferință în viața ta? Ai luptat întotdeauna cu ultimele forțe să faci ca oamenii să rămână în viața ta, să nu abandoneze?
Te-ai întrebat vreodată de ce ești în stare pentru a nu rămâne singur?
Ultima perioadă am vorbit tot mai mult cu oameni care au ales să ducă o povară mai mare decât ei pe umerii lor, doar pentru a nu rămâne singuri. Îți spun cu mâna pe inimă că sunt din ce în ce mai uimită de acest fenomen.
Femei inteligente, frumoase, demne de admirat, care aleg să rămână în relații toxice doar pentru a nu rămâne singure.
Domnișoare tinere, cu tot viitorul în față, care aleg să își întemeieze o familie cu bărbați agresivi verbal (și fizic), doar pentru că nimeni altcineva „nu le-ar accepta” așa cum sunt ele.
Îți mărturisesc că sunt uimită de acest comportament, datat cumva încă de pe perioade bunicilor noștri, care continuă încă și în timpurile în care am fost norocoși să ne naștem.
Mă întreb dacă această fugă continuă de singurătate nu a devenit unul dintre principalele obiective ale acestor ființe.
De ce suntem capabili să răbdăm orice, doar pentru a nu fi abandonați?
Ei bine, despre abandon am tot vorbit în articolele mele precedente și am menționat că fiind oarecum obișnuiți cu acest fenomen în viața noastră avem mereu tendința inconștientă de a face ca acest lucru să îl trăim iar și iar.
Paradoxul este că deși ne este frică de anumite lucruri, simțim nevoia să le simțim din nou pe „propria piele”.
Zilele astea mi-a scris o domnișoară foarte simpatică că se află într-o relație nesatisfăcătoare de ceva ani și, deși această relație o nefericește, ea nu poate renunța la ea, pentru că nu este sigură că altcineva ar accepta-o „așa cum este ea” în viața lui.
E trist să aud astfel de povești din partea oamenilor care nu își cunosc potențialul.
Domnișoara era vizibil afectată și își dorea cu orice preț să fie implicată într-o relație, pentru ca nu cumva să treacă prea mulți ani peste ea și „să rămână nemăritată”.
Ei bine, ideea măritatului la „vârsta potrivită” este și ea o credință implantată adânc în subconștientul nostru de maturii care au contribuit la educația noastră.
Noi am văzut de mici în jurul nostru modele de familii aparent fericite, formate din oameni extrem de frustrați.
Nouă ni s-a spus că sensul vieții este să ne creăm o familie până la o anumită vârstă, să ne găsim un job bun și să ne facem o casă.
Dar de ce nimeni nu privește în profunzimea „familiilor fericite”, pe care tot ni se sau modele de urmat?
- Oare chiar ne dorim atât de mult să ne mințim încât nu vedem realitatea?
- Oare ne dorim atât de mult să credem în povești încât închidem ochii pentru a trăi în iluzii?
- Oare ne este atât de frică de singurătate încât ne facem că nu vedem realitatea?
Să zicem că nu e vina noastă că am fost educați astfel, dar vina noastră este că, devenind noi adulți, am ales să urmăm aceste credințe pentru existența noastră.
Adulții din viața noastră ne-au educat cum au știut ei mai bine, atâta timp cât s-au simțit responsabili de noi, păcat doar că noi, devenind adulți, nu am optat pentru propriile credințe și idei de viață după care să ne guvernăm.
Nouă ni s-a dat de mici „instrucțiuni de folosire a vieții” și ne-am simțit oarecum obligați să le urmăm, dar de ce nu ne dăm seama că aceste instrucțiuni erau valabile în timpurile în care au crescut buneii sau părinții noștri?
Oare să fie atât de greu de acceptat ideea că fiecare are dreptul să își creeze propriile credințe de viață după care să se ghideze?
Nu știu cât de bine i-am explicat acestei domnișoare despre importanța modelării propriei personalități înainte de a opta pentru un bărbat cu „gene bune”. M-am convins de multe ori, însă, să oamenii aud ceea ce își doresc să audă, unii dintre ei trăind într-o continuă negare.
- Oamenii neagă faptul că au de muncit continuu asupra lor pentru a-și crea existența pe care și-o doresc.
- Alergând după alți oameni care să le anestezieze durerea singurătății, oamenii uită de ei și de munca de creație pe care o au de săvârșit asupra lor.
- Oamenii caută mereu societate, chiar și în clipele când au de luat decizii importante, și apoi îi învinuiesc pe alții pentru sfaturile pe care i le-au dat.
Dar nimeni nu le-a spus celor cu o frică teribilă de singurătate că tot ceea ce trăiesc acum este rezultatul deciziilor personale, că sfaturile celor care fac parte din viața noastră sunt opționale, nicidecum obligatorii, că realitatea lor de azi e rezultatul deciziilor lor de ieri și realitatea lor de mâine va fi rezultatul deciziilor lor de azi.
Nimeni nu va reuși să mă convingă în ideea că niciodată nu te vei simți singur atâta timp cât ai o viziune asupra vieții tale, atâta timp cât știi unde te îndrepți și cei vrei să faci cu existența ta.
Vor exista mereu oameni care vor dispărea din viața ta și oameni care vor apărea, de acolo de unde te aștepți mai puțin.
Atâta timp cât îți cunoști traseul vieții tale, acesta lucru nu are cum să te afecteze pe termen lung.
Oare când vom accepta ideea că nu este important câți oameni fac parte din viața noastră, ci ce fel de oameni ne înconjoară?
Oare când vom înțelege că nu cantitatea contează, ci calitatea?
De ce ne irosim viața pentru a crea „condiții favorabile” altora pentru a nu ne abandona?
Există ceva mai tragic decât să ne abandonăm pe noi pentru cei din jurul nostru?
Probabil că sunt naivă, dar cred cu tărie că dragostea adevărată susține, acceptă, iartă și alege să meargă pe același drum cu tine, dacă acesta are tangențe și cu drumul lui.
Prin urmare, un om care te iubește cu adevărat și își dorește să facă parte din viața ta, va fi mereu alături de tine în proiectul vieții pe care ți l-ai propus, te va susține mereu și nu te condiționa niciodată.
Pe final de articol am doar un singur gând pentru tine: nu te amâna pe tine pentru ca altora să le fie bine în viața ta.
Chiar dacă nu ai acum puterea și resursele necesare pentru a-ți realiza proiectele mărețe pe care ți le-ai propus, începe prin a face ceva.
Un erou al vieții sale este acela care, știind că rațional ceva este imposibil, el oricum stă cu mânicile suflecate pentru că este mereu în acțiune, gata să facă astăzi ceea ce stă în puterile lui pentru realizarea visului său.
Așa cum spunea și Marius Simion, omul care mi-a „luminat” mintea prin articolele sale:
„Oricine poate face multe lucruri când are putere și încredere, dar adevărata forță o are cel care face acel lucru atunci când încă nu are încredere că va reuși și totuși o face”
Asta înseamnă să fii eroul propriei vieți, asta înseamnă să-ți creezi ție condiții favorabile pentru a fi satisfăcut de existența ta, în lumea ta.
Am să îți amintesc mereu că întotdeauna vor intra și vor ieși oameni în viața ta, împacă-te cu această idee, nimic nu e statornic.
Cine ți-a zis că există etichete pe oamenii din viața ta cu inscripția: „Până când moartea ne va despărți”?
Bazează-te întotdeauna pe tine și atunci, te asigur, vei avea parte de oameni din ce în ce mai calitativi în drumul evoluției tale.
Bucură-te de ei, atâta timp cât aceștia aleg să facă parte din viața ta.
Eu îți doresc să ai o călătorie frumoasă în drumul evoluției tale și să fii mereu mândru de cine ești acum și de realizările tale!
Te îmbrățișez cu drag,
Eugenia.
