despărțirile

Da, tu Definești Despărțirile Din Viața ta!

„Dacă dorești garanții în viață, atunci nu dorești viață. Dorești repetiții pentru un scenariu care a fost deja scris. Prin natura ei, viața nu poate să dea garanții, pentru că asta ar contracara întregul ei scop”

(Donald Walsch „Conversații cu Dumnezeu”)

Despărțirile de oamenii care au reușit să intre oarecum în sufletul nostru sunt dureroase. Ne-am fi dorit să putem păstra, prin vari metode, oamenii dragi alături de noi mereu.

Am fi fost cu adevărat mulțumiți să-i „legăm” de noi pentru a ne însoți oriunde mergem. Dar viața e de multe ori așa cum nu ne dorim noi să fie, pentru că noi alegem să stăm, de prea multe ori, cu ochii închiși pentru a nu vedea adevărul care ne-ar putea răni.

M-am întrebat de multe ori de ce este nevoie să mă despart de anumiți oameni din viața mea atunci când nu-mi doresc acest lucru, să renunț la anumite evenimente în care încă sunt implicată emoțional, să părăsesc anumite locuri în care mă simt bine, să încep o nouă etapă atunci când încă nu sunt pregătită să renunț la precedenta.

Adevărul este că uneori ne este foarte greu să acceptăm despărțirile ca pe noi începuturi.

Noi privim o despărțire ca pe o dramă, ne plângem de pierderea suferită, dar preferăm să înăbușim vocea intuiției care ne spune că fiecare sfârșit e, de fapt, o ușă deschisă spre un nou început.

Da, fiecare despărțire pe care o trăim are rolul ei.

Te-ai gândit vreodată oare cum ar evolua și crește emoțional ființa umană dacă n-ar fi provocată să cunoască mereu oameni noi, să simtă durerea unei despărțiri, fericirea unei noi întâlniri, să analizeze propriul comportament în relațiile cu cei din jur?…

În momentul când scriu aceste rânduri trec printr-o despărțire. O despărțire de un loc care mi-a fost mai mult decât un „acasă” în ultimele 2 luni din viața mea. Iar atunci când zic un loc, implic în el toate conotațiile ce se referă la el: oameni, colțișoare dragi inimii, stil de viață, mod de a gândi, o altă perspectivă de a te cunoaște etc.

Recunosc, despărțirile nu au fost niciodată perioadele preferate ale vieții mele și asta pentru că, despărțirile au fost întotdeauna al naibii de dureroase pentru mine.

Mă adaptez foarte repede la orice mediu, dar sufăr enorm când „miros” o viitoare despărțire din viața mea.

Îți spun cu mâna pe inimă că am încercat de nenumărate ori să forțez lucrurile, să țin oameni alături de mine, să „păstrez” prietenii, relații dureroase, doar pentru că îmi era frică să nu-i pierd.

Frica de a pierde oamenii ce am reușit să-i „câștig” pe parcurs mi-a captivat cu adevărat existența de multe ori. Au existat perioade în care însăși gândul de a trăi mai departe fără cineva ce a făcut parte din viața mea, mă înspăimânta.

Deși greu, dar am acceptat deja ideea că viața nu e despre câți oameni reușești să „acumulezi” pe parcurs, ci despre câți oameni deosebiți, meniți să-ți schimbe viziunea asupra vieții, reușești să cunoști în călătoria evoluției tale.

Mi-am dat seama că am fi cu toții mult mai fericiți dacă am accepta ideea că nu există oameni care au același drum în viață, ci există oameni care merg alături până la prima intersecție în care drumurile dintre ei se despart.

Eu am încetat să îmi ciuntesc visurile doar pentru a merge alături de anumiți oameni care făceau parte din viața mea, și asta pentru că am înțeles că a-ți ciunti visurile pentru a merge pe același drum cu alții este una dintre cele mai mari prostii pe care le poate face un om.

E ca și cum ți-ai bate joc de aspectul tău exterior pentru a-i „dărui” frumusețea ta fizică unui om drag, deși îți dai seama că e imposibil să faci acest lucru.

Există o lege a universului, pe care nimeni încă nu a reușit să o demoleze până acum:

Dacă-ți trăiești viața conform principiului: fac orice să „nu-i pierd” pe cei dragi, nu trăiești deloc.

 Și îți explic imediat de ce. Orice om ce face parte din viața noastră în acest punct al evoluției în care ne aflăm nu este decât reflecția noastră actuală, și, prin definiție, reflecția noastră interioară este într-o permanentă schimbare, de aceea:

„Visurile noastre merită să fie trăite așa cum sunt ele, nu ciuntite de cei din jurul tău până rămâne doar obiectivul banal, rece și matematic”

(Daniel Zarnescu, „Esența eficienței”)

Nu-mi spune că îți imaginezi bătrânețile alături de aceeași oameni cu care te înconjori acum. Nu-mi spune că vei iubi aceeași femeie sau același bărbat o viață întreagă.

Toate aceste abordări naive mă fac să cred că oamenii încă nu au descifrat definiția cuvântului evoluție în mintea lor, pentru că un om inteligent emoțional și care a ajuns la un anumit nivel spiritual știe că:

Există o singură metodă pentru ca două persoane să își împartă viața împreună, aceea de a alege, ABSOLUT CONȘTIENT, același drum.

Când zic „a alege același drum”, mă refer la același traseu pe care cei doi își doresc să-l parcurgă, dar care nu este altceva decât o alegere individuală, cu toate consecințele psihologice asumate din start.

Dacă te pregătești să mergi împreună cu un om drag pe traseul ales doar de unul din voi, atunci așteaptă-te la frustrări pe parcurs. Îți mai spun ceva: eu toată viața mi-am dorit să găsesc o metodă pentru a merge alături de cei dragi pentru a fi împreună.

Am mers pe calea lor, apoi am încercat să-i conving că drumul meu este „mai corect”, ca într-un final să îmi asum ideea că:

Oricât de mult ți-ai dori să fii fericit alături de un om drag urmându-i calea lui, nu vei fi niciodată fericit dacă îți renegi propriul drum.

Nimeni nu se poate amăgi la infinit, iar strigătul dinăuntrul nostru, de multe ori, este asurzitor. Și chiar de încercăm să-l înăbușim prin autoamăgire, el nu ne va lăsa să trăim până când nu vom alege ceea ce ne dorim cu adevărat și până când nu vom accepta ideea că viața este o călătorie în singurătate.

Da, există oameni care ne sunt dragi, da, există oameni deosebiți care ne dau lecții importante și ne arată afecțiune, dar… așa cum ne naștem singuri, călătorim prin propria existență este la fel.

Sigur, pe parcurs alegem să ne împărțim existența cu diverși oameni, petrecem momente extraordinare cu unii dintre ei, dar noi rămânem singurii stăpâni ai propriilor alegeri și decizii.

Mă tot gândesc de multe ori ce-ar fi să acceptăm, fără prea multe prejudecăți, ideea că oamenii care merg alături de noi nu ne vor fi „fideli” toată viața. Fidelitatea nu este decât un termen inventat de mintea umană.

Când cineva simte nevoia diversificării în propria viață, conceptul de fidelitate nu are nici o valoare.

Cu sau fără voia noastră, ființa umană este creată pentru o continuă evoluție, iar evoluție înseamnă schimbare și diversificare.

  • Oare de ce ne este mai ușor să criticăm oamenii, care plafonați fiind în căsătorii longevive, aleg să-și diversifice viața personală, în loc să încercăm să le înțelegem emoțiile care le generează acest comportament?
  • Oare de ce ne este mai ușor să judecăm dintr-o parte, decât să intrăm în esența lucrurilor și a sentimentelor umane?
  • Și până într-un final, de ce uităm că suntem ființe vii cu necesități speciale? Da, speciale, pentru că doar animalele au necesități obișnuite.

Și… oare când o să realizăm și o să acceptăm în întregime ideea că nimic nu este veșnic? Nimeni nu s-a născut să fie veșnic, așa cum nimeni nu s-a născut să trăiască „pentru” altul sau „alături de altul mereu”.

Știu, e al naibii de greu să ne impunem mintea să pătrundă în această idee, dar, părerea mea este că, cu cât mai repede o vom accepta, cu atât mai repede vom reuși să ne concentrăm pe propria viață, care se referă exclusiv la fiecare în parte.

Mai am un singur gând ce nu mă lasă să închei acest articol: 🙂

Visurile ciuntite de încercarea disperată de a-i păstra pe alții în viața noastră nu sunt, de fapt, decât idei fără valoare ce nu-ți vor aduce niciodată satisfacție spirituală.

Te las să îți redefinești visurile și să-ți reamintești ce îți dorești cu adevărat de la viața ta, fără a te gândi absolut la nimeni. Te provoc să răspunzi la întrebarea:

Ce-aș face cu viața mea dacă aș fi absolut singur și nu m-ar mai „lega” nimeni de casa părintească, țara în care locuiesc acum, jobul pe care-l am etc. etc.?

Aștept răspunsul tău în căsuța de comentarii.

 

Te salut, până data viitoare,

Eugenia

Descarcă gratuit

ebook-ul "O călătorie în trei"

 

Să alegi doar cu inima, nu este suficient.
 
Să alegi doar cu mintea – nici atât.

Și asta pentru că fiecare dintre acestea,

alese separat, ne pot distruge.
 
O călătorie în trei - Tu, Mintea și Inima ta -

asta este cea mai importantă călătorie

pe care ființa umană o are de făcut.
 
Introdu mai jos adresa ta de email

și haide să începem acest drum împreună.
Prenume
Email

0 comments on “Da, tu Definești Despărțirile Din Viața ta!Add yours →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *