„Experiența este pentru mine cea mai mare autoritate”.

(Carl Rogers)

De câte ori te oprești din fuga zilnică pentru a te gândi, pur și simplu, la experiența unică a fiecărei zile pe care o trăiești?

Ce simți în legătură cu ea?

Cum o percepi?

Cât de importantă sau nesemnificativă crezi că este?  

Ultima perioadă constat cu tristețe că suntem atât de grăbiți să trăim, încât nu avem timp aproape deloc să scanăm, măcar din când în când, propria existență.

Așa se face că uneori nu avem răgazul necesar să analizăm experiențele vechi înainte de a le trăi pe cele noi.

Și nu știu dacă e de bine sau nu că tot ceea ce ni se întâmplă pare a fi adesea doar o succesiune firească a ciclurilor din care este formată viața.

Păcat însă că de multe ori ne trezim din acest ciclu rulant doar atunci când acesta este întrerupt de evenimente absolut imprevizibile, ce își lasă amprenta asupra noastră. Acelea sunt adesea momentele care ridică anumite întrebări în mintea noastră.

Nu știu dacă m-am născut cu acest curaj nebunesc în mine să mă detașez de circumstanțe, locuri și chiar oameni de la care consider că am învățat tot ce se putea învăța.

Nu știu dacă m-am născut cu această foame inexplicabilă de creștere personală și dezvoltare spirituală. Dar știu cu certitudine că doar experiențele în care m-am aruncat m-au modelat ca om și personalitate.

Știu cu certitudine că tot norocul, pe care unii susțin că îl am, nu este altceva decât acea recompensă a vieții pentru toate momentele din viață, în care deși îmi tremurau genunchii de frică, continuam să îmi urmez drumul și destinația pe care o aveam în imaginație.

Unele destinații m-au dezamăgit, altele mi-au depășit așteptările, dar nici una dintre ele nu m-a făcut, măcar o clipă, să regret timpul și efortul alocat.

Dacă există ceva ce mi-a venit greu cu adevărat să învăț în această viață, acela este faptul că nu ești greșit dacă alegi o cale diferită de a celorlalți.

  • Nu ești greșit dacă nu te căsătorești până la o anumită vârstă și nici dacă nu o faci niciodată. Nu cred că există o anumită persoană sau o anumită instituție de stat în măsură să evalueze intensitatea dragostei dintre doi oameni. Nu cred că o nuntă este „unicul eveniment pe care-l trăiești doar o dată-n viața”, așa cum nu cred că un jurământ la primărie sau biserică poate menține sau proteja o dragoste. Degeaba încercăm din răsputeri să ne legăm cumva unii de alții, decizia de a te căsători nu te poate convinge că îți dorești să fii alături de acea persoană, dacă nici tu nu crezi în acest lucru în sinea ta. Cred și susțin ideea că adevărata dragoste nu are nevoie de hârtii și nici de ștampile sau dovezi, pentru că frumusețea ei este în libertate, exact în alegerea de a rămâne unul alături de celălalt acolo atunci când nu există nici o constrângere.
  • Nu ești greșit dacă nu te poți opri din învățat. Și e păcat că încă trăim cu preconcepția că educația începe cu o facultate și se termină cu o diplomă. Încă mai pierdem ani pe băncile universității studiind domenii ce nu ne trezesc nici un interes, așteptând acea coală de hârtie numită diplomă să ne schimbe viața. Și, vai, mare ne este dezamăgirea când ne dăm seama că valoarea acesteia este egală cu zero dacă nu există pasiune sau măcar o scânteie ce ar face-o să strălucească. Cred că nu am să mă satur niciodată să spun că nu există un timp anumit în care „trebuie să învățăm”, și unul în care „trebuie să lucrăm”. Da, există perioade în care ne putem permite să dedicăm mai mult timp studiului și perioade în care necesitățile materiale nu ne permit acest lucru. Dar hai să spun ceva: acolo unde există pasiune pentru un anumit domeniu există și minuni. Da, acele minuni în care vrem să credem, dar nu știm cum să o facem corect. Pentru că ele nu sunt nici „daruri ale divinității”, și nici „stele norocoase” sub care ne naștem. Dacă există cu adevărat minuni atunci acelea sunt, nici mai mult nici mai puțin decât, rezultatul efortului constant de autodepășire. Un an, doi, trei, patru, nu contează cât timp îți poate lua studiul unui domeniu și nici cât timp durează pauzele și abaterile de la el, educația nu are termene limită, ea are nevoie doar de dorință și acțiuni concrete, în perioade potrivite, cu efort organizat.
  • Nu ești greșit nici dacă nu faci parte din trendurile anumitor perioade. Moda vine, pleacă și revine. Trendurile apar, dispar și reapar. A-ți dedica viața valurilor trecătoare e absolut inutil. Viața devine semnificativă cu adevărat doar atunci când reușim să creăm valori rezistente în timp și scopuri aferente acestora.

Oricare este drumul pe care mergi, acesta a fost cândva o decizie, la fel cum a fost și drumul pe care mergeai acum doi, trei sau patru ani. 

Să te înscrii la facultate a fost o decizie, să te dedici doar familiei a fost o decizie, să devii părinte a fost o altă decizie și lista poate continua. Trendul de a blama viața, destinul sau divinitatea nu mai este nici el în vogă.

Decizia, așa cum obișnuiesc să spun, vine la pachet cu anumite consecințe, pozitive sau negative.

Odată ce am luat o decizie, ne-am asumat, ne place sau nu, anumite consecințe ce vor urma. Și probabil că acesta rămâne a fi adevărul cel mai greu de acceptat al omenirii.

Și asta pentru că vrem să arătăm bine, dar să mâncăm absolut tot ce ne poftește inima, la orice oră, vrem să ne realizăm profesional, dar preferăm să stăm la bere mai mult decât să studiem, vrem să creștem copii care să ne iubească necondiționat, dar stăm în birou mai mult decât acasă, cu ei, vrem să avem un viitor, dar cheltuim tot ceea ce câștigăm pe distracții și lista poate continua la nesfârșit.

Oare când vom înțelege că nu vom avea niciodată nimic cu o astfel de atitudine? Vom trăi toată viața „cu ziua de azi”, așa cum afirmăm cu mândrie. Și mi se pare cu adevărat trist acest lucru.

Suntem mândri că nu știm să introducem în viețile noastre conceptul de a economisi bani și a avea rezerve.

Suntem mândri că nu știm limitele distracției, că nu știm limitele implicării în relații, într-un final – că nu știm să ne gândim la viitor, pentru că, încă o dată: trăim doar în prezent.  Și, hai să ne uităm la rezultate, să vedem ce am obținut cu o astfel de percepție a vieții.

Viața nu este doar despre ziua de azi și îmi pare rău dacă te dezamăgesc cu această afirmație.

La fel ca tine îmi place să visez în mărimi XXL, dar spre deosebire de Eugenia de acum 5 ani, Eugenia de azi își amintește că orice vis are în spate o planificare, că orice vis solicită acțiuni concrete, timp, efort, implicare și uneori sacrificii enorme.

Cu asta mi-ar plăcea să rămâi în urma lecturării acestui articol, cu faptul că nu va cădea nici un jackpot în brațele tale într-o dimineață senină de vară. Nu va apărea nici un „om cu suflet de aur” care să facă ca viața ta să arate altfel începând de mâine.

Nu te vei trezi mâine dimineață cu un talent inexplicabil de a cânta, scrie sau vorbi în public, pentru că pentru toate astea… trebuie să muncești și să muncești mult…

Și aș vrea să închei acest articol cu o frază foarte realistă pe care o aud adesea de la omul cu care mă trezesc și alături de care adorm:

Cea mai mare problemă a omenirii de astăzi este că fiecare se crede special și puțini sunt cei care muncesc pentru a fi cu adevărat astfel.  🙂

Eu vreau să cred că fiecare dintre noi este special, întrebarea mea este cum reușim să punem în valoare ceea ce ne deosebește? Dar pentru că am fost întotdeauna o optimistă incurabilă, continui să cred și astăzi că vom reuși să facem acest lucru pentru că avem o șansă, cea care se numește viață. Ce-ar fi să nu o ratăm? 🙂

 

Te îmbrățișez, cu multă dragoste,

Eugenia.

5 Comments

  • Posted October 29, 2016
    by Adriana baban

    Foarte frumos si sensibil text Eugenia!

  • Posted October 29, 2016
    by Adriana baban

    Pe langa cele 2 epitete am uitat sa il adaug si pe cel de text matur

    • Posted October 29, 2016
      by Eugenia Balan

      Multumesc frumos pentru apreciere, dna Baban. 🙂

  • Posted October 30, 2016
    by Ionica

    Un adevăr scris într o maniera unică ?

Leave a comment