lume

În a Cui Lume Trăiești?

„Marea majoritate a minciunilor în care credem dispar pur și simplu dacă încetăm să credem în ele”

(Don Miguel Ruiz „Arta de a iubi”)

Am încercat de multe ori să privesc în jurul meu și să îmi dau seama dacă ceea ce trăiesc e o minciună sau e realitatea pe care mi-am creat-o cu propria minte.

Mă întreb de multe ori cum ar arăta realitatea mea, dacă aș fi adoptat un cu totul alt stil de gândire, neschimbând nimic din resursele care mi s-au dat la început.

Mi-am dat seama că noi, oamenii, nu știm să trăim, și în loc să trăim cu adevărat, alegem să supraviețuim.

Mi-am dat seama că noi, oamenii, am uitat, sau poate nici nu am știut, că nu ne-am născut să supraviețuim, ci ne-am născut să ne îmbunătățim, învățând în fiecare zi, din ceea ce trăim.

Nimeni nu ne întreabă dacă am obosit sau nu de viața pe care o trăim.

Nimănui nu îi pasă cu adevărat de ceea ce se întâmplă în mintea și sufletul nostru, și știi de ce? Pentru că fiecare om are propriile conflicte interioare, ce așteaptă a fi rezolvate și, fiecare om are… lumea lui.

Nu-mi amintesc cine spunea că există atâtea lumi câți oameni există. Și atunci, dacă există atâtea lumi într-o singură lume, cum se face că, ne dorim să legăm relații frumoase cu cei din jur, dar, în loc să încercăm să intrăm și să înțelegem lumile lor, noi ne ținem cu dinții de lumea noastră și ignorăm cu desăvârșire lumile altora?

Oamenii s-au obișnuit să trăiască doar în lumea lor și să o impună și celor din jur. Și, așa se face că, de cele mai multe ori, nu reușim să trăim pe deplin nici în lumea noastră, nici în lumea altora.

E greșit să credem că lumea altora ne poate schimba lumea noastră.

E greșit să credem că, trăind în lumea altora, vom deveni oameni împliniți în lumea noastră. Dar nu e greșit să încercăm, pe cât posibil, să-i înțelegem pe cei din jur, intrând măcar cu vârful papucilor, în lumile lor.

Nimeni nu-ți spune că trebuie să renunți la lumea ta pentru a face parte din lumile altora.

Și până la urmă, cine a spus că nu avem dreptul să trăim în lumea noastră, dar să facem parte și din lumile altora?

Personal, nu știu dacă lumile altora m-au încântat vreodată mai mult decât lumea mea.

Da, am fost întotdeauna curioasă să descopăr și să înțeleg ce se află în mintea și sufletul altora.

Am avut mereu tendința de a cunoaște oamenii, de a le cunoaște cele mai ascunse gânduri și cele mai întunecate colțuri ale minții lor. Am învățat însă, să nu renunț niciodată la lumea mea pentru a trăi în lumea altora.

Ar fi o ipocrizie să spun că nu am fost fericită, de multe ori, în lumile altora.

M-am simțit iubită și apreciată.

Am avut răbdarea suficientă să descopăr și să aștept ca alții să-mi deschidă porțile lumilor lor, dar păcatul cel mai mare este, adesea, că oamenii își imaginează că, permițându-ți să intri în lumea lor, au dreptul să intre, la rândul lor, în lumea ta, cu papucii plini de noroi.

Nu am înțeles niciodată de ce oamenii ne permit să intrăm în lumea lor doar atunci când au o garanție că le vom permite și noi, la rândul nostru, să intre în lumea noastră.

Oare de ce trebuie să ne simțim obligați să ne deschidem celor care s-au deschis nouă?

Am învățat că un om cu adevărat inteligent emoțional nu-ți va cere drept garanție cheia spre lumea ta, pentru că acesta știe că atunci când îți dorești să te deschizi cuiva, o faci nu pentru că te simți obligat, ci pentru că acest lucru îți face plăcere.

Nu știu dacă m-am născut cu un oarecare al șaptelea simț sau e doar o iluzie în care cred cu adevărat, dar de cele mai multe ori „miros” oamenii de la prima interacțiune.

Nu pot spune dacă asta e o calitate sau un defect, mărturisesc însă că adesea mi-aș dori să nu-i simt și să cred, pur și simplu, în faptul că orice om are o energie pozitivă, dar nu a reușit să ajungă la ea.

Mi-e frică să cred că există, cu adevărat, oameni răi.

Mă încăpățânez, încă și acum, să cred că ar exista oameni care ne doresc răul doar pentru că așa s-ar simți ei mai bine.

Mi se spune de multe ori că am suflet de copil și credințe naive despre oameni, dar, încă și acum, la 24 de ani și cu o vastă experiență în relații interumane, cred că fiecare om are o explicație pentru comportamentul lui și, vai, continui să cred, ca un copil, că explicația fiecăruia este una plauzibilă.

E greu să fiu eu. 🙂

Îmi place să-i întreb de multe ori și pe cei din jurul meu: „Cum e să fii tu?” Răspunsul este, mai mereu, cel pe care ți l-am dat și eu. 🙂

Și dacă ai lua fiecare om în parte, ți-ar argumenta, cu vârf și îndesat, de ce ți-a răspuns astfel.

Înclin să cred că fiecare dintre noi s-a născut cu anumite calități mai pronunțate decât celelalte, pentru ca, descoperindu-le, să le dezvolte și să ajungă la esența sa.

Am cunoscut oameni care s-au născut pentru a fi lideri și oameni care s-au născut pentru a cuceri lumea și a o face mai bună.

Oameni care s-au născut cu o hipersensibilitate aparte pentru nevoile celor din jur și oameni care s-au născut cu strategii de afaceri în ADN.

Ar fi păcat să călcăm în picioare darurile care ni s-au dat fiecăruia dintre noi.

Ar fi păcat să renunțăm la darurile noastre pentru a desface, înainte de toate, darurile altora.

Paradoxal este că uneori oamenii pe care-i iubim, insistă să trăim doar în lumea lor, iar dacă cedăm acestei provocări, relația se destramă. Și oare nu e corect să se întâmple astfel?

Când cel pe care-l iubești renunță atât de ușor la lumea lui pentru că tu i-ai cerut să facă parte doar din lumea ta, iubirea față de el se epuizează

Știi ce se întâmplă?

Renunțând la ei, oamenii au impresia că vor câștiga mai multă iubire de la cei din jur, și rămân extrem de dezamăgiți când își dau seama că, de fapt, lucrurile nu stau tocmai așa cum și-au imaginat.

Dacă grădina vecinului pare mai frumoasă și îngrijită, nu înseamnă că e tocmai așa.

Oare de ce ne încăpățânăm să credem că cei din jurul nostru, sunt mereu mai fericiți ca noi? Și, dacă așa este cu adevărat, de ce oare nu ne întrebăm cum au ajuns ei să trăiască viața pe care o trăiesc și noi – viața pe care o trăim?

Cum de alții pot și tu nu poți?

Reușita nu apare odată cu norocul, reușita apare atunci când este așteptată și întâmpinată cu mânecile suflecate. Mi-a intrat în cap vorba lui Daniel Zărnescu:

„Dumnezeu îi iubește pe cei cu mânicile suflecate”

Când vom înceta să credem că succesul este un noroc pe care trebuie să-l așteptăm cu masa pusă, vom ajunge la esența vieții.

Succesul apare, aproape întotdeauna, atunci când ești în plin proces de lucru, iar masa, dimpotrivă, nici, pe de parte, nu este pregătită. 🙂

Cum arată lumea ta azi?

Ce faci în fiecare zi pentru a ajunge la succes?

Aștept să-mi scrii povestea ta și dacă te pot ajuta cu ceva, știi unde mă găsești. 🙂

 

Te îmbrățișez,

Eugenia

 

P.S. Pentru că știu că nu mai aveți răbdare și mă întrebați în fiecare zi când apare cartea „Arta de a fi TU”, vă anunț că aceasta este pe ultima sută de metri, în câteva zile toate detaliile vor fi puse la punct și va fi dată la tipar. Așa că… puțină răbdare.  🙂

Descarcă gratuit

ebook-ul "O călătorie în trei"

 

Să alegi doar cu inima, nu este suficient.
 
Să alegi doar cu mintea – nici atât.

Și asta pentru că fiecare dintre acestea,

alese separat, ne pot distruge.
 
O călătorie în trei - Tu, Mintea și Inima ta -

asta este cea mai importantă călătorie

pe care ființa umană o are de făcut.
 
Introdu mai jos adresa ta de email

și haide să începem acest drum împreună.
Prenume
Email

2 comments on “În a Cui Lume Trăiești?Add yours →

  1. Eu studiez de mult cazul acesta si intr-adevar ca mai nimeni are are propria realitate formata in jurul vietii sale. (Lumea e un joc de realitati, daca intelegi ce vreu sa zic.) Ei doar traiesc in realitatilea altora (sau realitate imprumutate care intra in conflict cu lumea lor) (realitatea sociala e un exemplu, cu tot cu conditionarile care vin) si nu ajung sa fie fericiti pentru ca nu pot face ceea simt din cauza regulilor care le sunt impuse (si se uita pe ei, ce isi doresc, ce calitati si ce caractere eu). Lumea nu mai are personalitate, presupun ca ai observat ca mai toti sunt la fel. Si chiar ca nu stim sa traim, pentru ca nu sunt modele (la vedere) sa se formeze contrastul din care sa putem compara si alege ce e mai bun.

    Despre a trai in lumile altora, corect e sa legi relatii interdependente. Vezi cele 3 tipuri de relatii.

    Un lucru e cert, cum ca nimeni nu se va schimba si cum ii vezi azi, asa vor fi toata viata. Dar sunt cei 1% (liferi) din ei care se chinuie sa faca ceva si reusesc pentru ca ei cauta si aplica ce gasesc… ei reusesc si datorita principiilor puternice pe care le-au cultivat de ani de zile si experienta pe care au castigat-o. Unul azi, care ar vrea sa fie ca ei pe domeniul in care au reusit sau viata pe care au construit-o, trebuie sa recupeze toti acei ani cu ani si cu energia pe care trebuie sa o investeasca.

    Raspunsurile sunt foarte simple dar daca nu vor sa faca eforturile sa le caute, au sa-si traiasca vietile in frica si in reactiune.

    Auzi, nici un om nu este rau. Fiecare persoana la baza este buna, fericita si are incredere in sine, dar acestea sunt poluate de multi ani de zile de tot felul de frici si mai ales de mediul in care traim. Societatea are un aport negativ pentru dezvoltarea noastra. Noi ca oameni trebuie sa avem compasiune pentru toti si nu ura! Tine iubire pentru fiecare oricat de rau ar fi, si nu ura cum am fost invatati.

    Conflictele astea mentale de care “suntem dependenti” ne sug din energia vietii care trebuie sa o folosim pentru a creste si ne distrug increderea in sine.

    “Nu am inteles de ce oamenii ne permit sa intram in lumea doar cand cand au o garantie ca vom intra si noi in lumea lor…” : Toti cauta validare in jur, cauta sa fure cat mai multa valore, sa ia cat mai mult din noi, altfel nu ne prea dau din timpul lor. Ei nu sunt invatati ca trebuie sa oferi valoare fara sa astepti ceva, un exemplu fiind un zambet sau un vibe bun intr-o discutie.

    Ma bucur sa vad ca mai e cineva care e interesat de lucrurile astea. Success!

    Documenteaza-te si din invataturile asiatice… o sa ti se deschida o lume noua!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *