generațiilor viitoare

Înapoi în Viitor. Ce Le-ai Spune Generațiilor Viitoare?

Te-ai gândit vreodată ce le-ai spune generațiilor care vin din urmă?

Ce mesaje ne-au transmis generațiile trecute și oare există vreun mesaj pe care-l putem lăsa, noi, cei din generația noastră?

Oricât de absurd ar suna, suntem și am fost întotdeuna legați emoțional de cei care au trăit înaintea noastră.

“Înțelepciunea se moștenește de la strămoși”, susține și Scott Peck, în cartea lui “Drumul către tine însuți”.

Personal, am avut întotdeuna tendința de a crede în aceste lucruri, pentru că altfel nu mi-aș putea explica cum de eu însușesc atât de repede o limbă străină și cel de lângă mine, oricât de mult efort ar depune, îi reușește cu greu.

Ori, altfel, nu aș putea argumenta de ce eu sunt atât de “grea de cap” la calcule și planificări, în timp ce colega mea ar face-o și prin somn.

Poate că suntem, cu adevărat, produsul generațiilor trecute. Dar cel mai probabil este că suntem extensia strămoșilor, buneilor și părinților noștri.

Te-ai gândit vreodată ce fel de “sămânță” ai fi (sau ești) pentru copilul tău?

De multe ori, în drumul meu spre devenire, mi-am pus această întrebare. Și deși nu sunt părinte și nu plănuiesc să devin în viitorul apropiat, am ajuns să cred că o viață întreagă, de fapt, suntem într-un proces de devenire…. de a fi părinți.

Unii dintre noi – la propriu, alții – părinți pentru generațiile care ne pășesc pe urme…

Ce ai spus tu până acum, prin modul tău de a trăi, generațiilor viitoare?

Ce le-am spus eu?

Ce vor spune copiii și copiii acestora mai departe?

Răspunsul la aceste întrebări depinde de noi toți, de tine, de mine, de cel de alături…

Omul este singura creatură care caută un sens. Nici o altă ființă de pe acest pământ nu mai face acest lucru.

Spre deosebire de animale și alte vietăți, omul este o creatură menită să fie întotdeauna în căutarea propriului sens.

Altfel ne-am fi mulțumit, fără doar și poate, doar cu un adăpost deasupra capului și mâncare cu care să ne umplem stomacurile.

Ce sens am eu? Ce sens ai tu? – acestea sunt întrebările pe care le auzim de cele mai multe ori și de la ceilalți, nu doar de la noi înșine.

A fi este în sine un sens. Și este un sens primar. Dar de cât timp avem nevoie oare să descoperim acest sens? Și oare nu cumva, în diverse perioade ale vieții, avem sensuri diferite?

Cine e omul și ce este sensul lui?

Când rostesc aceste întrebări, îmi vine în minte răspunsul unuia dintre foștii mei iubiți: “Viața nu are nici un sens, încetează să îl mai cauți. Doar trăiește”.

Ei bine, poate că undeva, pe departe, este un sfat demn de urmat, nu și pentru mine însă – o căutătoare permanentă de sens.

Mă întreb și acum dacă peste ani întrebarea asta va mai fi validă sau va deveni la fel de demodată ca și scrisul de mână?

Mă întreb dacă omul va mai simți o nevoie acută de a găsi un sens sau va lăsa “mașinăriile” să o facă pentru el.

Oare natura umană se schimbă, odată cu dezvoltarea permanentă a tehnologiei, sau rămâne la fel, indiferent de mediul în care se află?

Ei bine, la aceste întrebări nu am încă, nici măcar pentru mine, un răspuns.

Ce le-aș spune însă eu, generațiilor viitoare?

Să lase o traiectorie, indiferent dacă vor simți sau nu nevoia de un sens personal.

Să fie un model de sens uman pentru cei care îi urmează, chiar dacă nu cred într-o astfel de noțiune.

Să trăiască în prezent, dar să analizeze permanent viziunea drumului spre viitor, care trăiește în fiecare dintre ei.

Să gândească la rece, dar să accepte căldura vocii interioare pe care o aud înăuntrul lor.

Pentru că până la urmă nu suntem atât de singuri în această lume, pe cât ne simțim uneori.

Nu suntem nici marionete, dirijate de cineva.

Suntem pur și simplu o bucată de material modelabil, de la începuturile și până la sfârșiturile noastre.

Și oricât de multe ori am muri și am renaște, suntem același material deteriorat sau îmbunătățit.

“La vârsta mea nu mai pot învăța”, mi-a spus unul dintre colegii, trecuți de 40 de ani, de la cursul de germană, pe care-l frecventez de curând.

“Cum crezi că ai ajuns aici fără a învăța lucruri noi?” i-am răspuns zâmbind cu o privire cercetatoare.

“Așa e, doar că e mai greu…”

“E mai greu” sună totuși mai bine decât “nu mai pot”, m-am gândit, admirându-l pentru flexibilitatea de care a dat dovadă.

A învăța nu e niciodată prea târziu și niciodată prea devreme. Și asta este probabil unicul concept în care voi crede cu adevărat până la ultima mea suflare. 

Din momentul în care încetezi să înveți, ai rămas aceeași materie modelabilă , doar că într-o formă stagnată.

Astăzi poate să îți fie pe plac uniforma pe care o porți, mâine poate să îți fie incomodă…

E ca și cum ai insista să porți la 30 de ani hainele pe care le purtai la 12.

Corpul se schimbă și hainele – conform lui. Nu am văzut încă pe nimeni să se împotrivească dezvoltării fizice doar pentru că nu vrea să arunce hainele pe care le poartă acum. 

Asta este, după părerea mea, una dintre cele mai importante învățături pe care ar trebui să le-o lăsăm generațiilor viitoare. Și mulțumesc, la rândul meu, generațiilor trecute care au lăsat învățături atât de frumoase pentru mine, pentru tine, pentru toți noi – cei care vrem, pe undeva, să le urmăm.

Dacă nu suntem părinți la propriu, oricum suntem părinți, pentru cei care ne urmează. Și ce face un părinte adevărat?

Se gândește, bineînțeles, la modelul pe care-l vede copilul lui în el.

În timp ce cuvintele șoptesc, faptele strigă.

În timp ce teoria se memorează și reproduce, practica – se întipărește și utilizează, uneori chiar instinctiv, și fără prea mult efort.

Haide să vorbim prin fapte, să lăsam modele pe care cei mai inteligenți ca noi să vrea să le urmeze.

Să contribuim la creație, prin ceea ce facem, prin felul în care acționăm, prin comportamentul și atitudinea pe care o avem referitor la existența noastră. Dar nu în ultimul rând și prin cuvinte.

Cuvintele pot ridica o viață pe piedestal sau o pot distruge pentru totdeauna.

 

Descarcă gratuit

ebook-ul "O călătorie în trei"

 

Să alegi doar cu inima, nu este suficient.
 
Să alegi doar cu mintea – nici atât.

Și asta pentru că fiecare dintre acestea,

alese separat, ne pot distruge.
 
O călătorie în trei - Tu, Mintea și Inima ta -

asta este cea mai importantă călătorie

pe care ființa umană o are de făcut.
 
Introdu mai jos adresa ta de email

și haide să începem acest drum împreună.
Prenume
Email

0 comments on “Înapoi în Viitor. Ce Le-ai Spune Generațiilor Viitoare?Add yours →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *