iubirea emoțională

Iubirea Emoțională: „Nu Știu să Iubesc Altfel”

Iubirea a devenit un joc de lego cu piese lipsă. Dă-mi piesa pe care nu o am și o vei câștiga pe cea care-ți lipsește.

“Am obosit să sufăr din iubire… Dintr-o relație proastă trec la una și mai proastă. De ce atrag aceeași tipologie de bărbați întotdeauna? Oare adevărata iubire… doare cu adevărat?”

Acestea sunt puținele dintre întrebări pe care le găsesc în căsuța mea de email referitor la subiectul relații de cuplu.

Nu sunt un expert în ale iubirii, dar trebuie să recunosc că m-am întrebat și eu de multe ori aceste lucruri analizându-mi trecutul, relațiile pe care le-am avut, dar și ceea ce am cunoscut până acum despre acest aspect al vieții.

Cum se face că am ajuns să apreciem calitatea unei relații de iubire prin prisma profunzimii durerii pe care o simțim unul pentru altul sau unul alături de altul?

Cum se face că suntem atât de pregătiți oricând să trăim o nouă suferință din iubire și niciodată pregătiți pentru relații mature și constructive?

Tragem unii de alții și afirmăm că iubim.

Cerem unii de la alții și afirmăm că dăruim.

Impunem credințe unii altora și afirmăm că ne acceptăm reciproc. Asta facem în relațiile noastre, strigând în gura mare că iubim.

E greu să spui dacă modelul de a iubi pe care-l avem este un rezultat al mass-mediei sau un bagaj cu care am ieșit din casa părintească, la care nu vrem să renunțăm.

E greu să spui dacă dramele iubirilor în care trăim sunt alegeri conștiente sau inconștiente. Dar oricât de greu ar fi să găsim un răspuns la acest întrebări, cert este că încă avem senzația că suferința din iubire e unul dintre cele mai nobile lucruri pe care le putem face în această viață.

Acceptăm sau nu, vor exista însă întotdeauna explicații mature pentru fenomene pe care nu le înțelegem. Întrebarea este vom reuși să privim în ochi adevărurile cu care ne confruntăm sau vom continua să ne prefacem că nu le-am cunoscut vreodată?

Negare – acesta este comportamentul pe care-l adoptăm de multe ori atunci când ceea ce aflăm despre noi nu ne este pe plac. Avem senzația că dacă negăm un lucru, acesta nu există.

Continuăm să credem că dacă nu ne amintim durerile pe care le-am simțit în copilăria sau adolescența noastră, acestea nu au existat.

Continuăm să credem că dacă acum ne privim părinții cu compasiune, dragoste și acceptare, așa a fost dintotdeauna. Ne prefacem că nu știm ce am simțit atunci, pentru că nu ne dorim să mai suferim acum. 

Dar știm noi oare că anume atunci am început a crea noțiunea verbului a iubi, de care ne ghidăm acum în viețile noastre de adulți?

Știm noi oare că modelele familiale pe care le-am avut persistă încă în viețile noastre de azi?

Și, cel mai important, vom reuși oare vreodată să ne confruntăm cu adevărat cu trecutul noastru, oricât de dureros ar fi acesta?

Tatăl e prima dragoste a unei fetițe, iar mama – a unui băiat, asta se spune, mai în glumă mai în serios, despre copilăriile noastre. Și adevărul este că părinții ne insuflă, mai mult sau mai puțin, o parte din ceea ce se numește a iubi.

Așa că da, există o explicație de ce o femeie care a fost nevoită să “lupte” în copilărie pentru atenția tatălui ei, alege parteneri indisponibili în viața de adult.

Da, există o explicație de ce un bărbat care a fost nevoit să ia locul tatălui de mic alege partenere cu care să joace același rol în viața de adult.

Și da, există o explicație de ce adoptăm aceleași comportamente cu partenerii noștri, direct sau indirect, conștienți sau nu fiind de acest lucru.

Așa se face că bagajul cu care ieșim din casa părintească devine uneori exact povara de care trebuie să scăpăm pentru a putea continua călătoria noastră în viețile de adulți.

Ne place sau nu, uneori ceea ce învățăm acasă devine exact ceea de ce nu avem nevoie pentru a fi fericiți.

Îmi pare rău dacă te-am dezamăgit spunându-ți aceste lucruri, dar mi-ar plăcea să rămâi cu ideea că idealizarea familiei în care ai trăit nu e tocmai cel mai bun lucru pe care l-ai putea face pentru împlinirea ta personală și emoțională. Și spun acest lucru eu, care am avut ani în șir aceeași atitudine. 

Obiectivitate în tot ceea ce trăiești – asta este ideea după care tind să mă conduc în parcursul existenței mele.

Uneori îmi reușește, alteori nu.

Uneori eșuez, mă întorc la patternurile mele disfuncționale din familia dezbinată în care am crescut, dar revin de fiecare dată la cunoștințele pe care am reușit să le acumulez în ani, optând să le îmbunătățesc continuu. 

Nu-ți cer să îți acuzi sau judeci părinții sau pe cei care au contribuit la educația ta, dăruindu-ți ce au avut mai bun și au știut ei mai bine, dar îți sugerez să optezi întotdeauna să privești obiectiv lucrurile și învățămintele pe care le-ai extras de la ei, să faci o selecție dintre cele care-ți pot fi utile și cele care te pot sabota.

Să știi să alegi, fără ca atitudinea ta față de cei care te-au crescut să se schimbe câtuși de puțin.

Să analizezi, fără a pune etichete evenimentelor și oamenilor din viața ta sau a altora.

Să descoperi, fără a nega ceea ce afli – asta îți doresc să reușești să faci în viața ta de adult.

Părinții noștri poate nu au știut că există viață și în afara modului lor gândire, noi însă – știm.

Părinții noștri poate nu au știut cum să trăiască altfel, noi însă – știm.

Într-un final, părinții noștri poate au continuat inconștient, la rândul lor, ceea ce au văzut la părinții lor, noi însă putem opri acest ciclu, mai întâi pentru propria fericire, apoi pentru cea a copiilor noștri.

Încetează să suferi în numele iubirii.

Iubirea nu este nici durere, nici dramă pe care “trebuie” să o trăiești.

O relație de cuplu are menirea să te împlinească, nu să te îndurereze.

Dacă nu simți încă aceste emoții alături de cel pe care l-ai ales, revizuiește-ți noțiunea iubirii pe care ai creat-o, revină la copilăria ta de câte ori este nevoie, privește dintr-o parte cum se comportau părinții tăi între ei, cum se comporta fiecare separat cu tine, și observă cum o faci tu cu cel de alături.

Alegerile pe care le facem în iubire nu pot fi proaste, modul în care percepem această noțiune – poate fi.

Îți doresc răbdare pentru a descoperi, toleranță pentru ceea ce vei afla și putere pentru a-ți continua drumul.  😀 

 

Eugenia.

Descarcă gratuit

ebook-ul "O călătorie în trei"

 

Să alegi doar cu inima, nu este suficient.
 
Să alegi doar cu mintea – nici atât.

Și asta pentru că fiecare dintre acestea,

alese separat, ne pot distruge.
 
O călătorie în trei - Tu, Mintea și Inima ta -

asta este cea mai importantă călătorie

pe care ființa umană o are de făcut.
 
Introdu mai jos adresa ta de email

și haide să începem acest drum împreună.
Prenume
Email

0 comments on “Iubirea Emoțională: „Nu Știu să Iubesc Altfel”Add yours →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *