Predictibilitatea Într-o Relație de Cuplu

Nu se mai înțelege nimeni cu nimeni.

Asta e fraza spusă de o femeie dragă, care mi-a rămas și acum în minte.

Și, da, există o mare dreptate în aceste vorbe. Și asta pentru că preferăm să trăim cu capul ascuns în nisip, mai degrabă decât să privim lucrurile exact așa cum sunt.

Oameni care au conviețuit împreună ani și ani, au construit un cămin, o familie și o viață, ajung să trăiască în minciună și trădare.

Cupluri, în care nu mai există nici o emoție, supraviețuiesc unul alături de altul pentru că au devenit prea familiari unul cu celălalt pentru a renunța la relația lor.

Mecanismele formate într-o relație de lungă durată sunt asemănătoare celor existente în relațiile de rudenie pe care le avem.

Conviețuirea cu cineva alături de care ne-am creat o viață este una în care au fost suprapuse prea multe emoții asemănătoare celor de rudenie. Așa se face că, în timp, ajungem să ne iubim partenerii de cuplu ca pe oameni “de-ai noștri”.

Dar cum se face că ajungem să vorbim limbi diferite cu oamenii alături de care am petrecut o bună parte din viața noastră și care au devenit mai mult decât parte din noi?

Trebuie să recunosc că am încetat să mă întreb ce înseamnă iubire adevărată și prin ce se caracterizează ea, și asta până în punctul în care am descoperit perspectiva psihologică a termenului de dragoste.

În psihologia pozitivă există câteva categorisiri ale dragostei, foarte utile pentru reușita umană în acest aspect al vieții. 🙂

Psihologii E. Berscheid și E. Hatfield vorbesc despre dragoste pasională și dragoste compasională.

Dragostea pasională se caracterizează printr-o atracție între parteneri, care începe cu o stare de exaltare și poate duce până la anxietate. Pe de altă parte, dragostea compasională se referă la afecțiunea profundă pe care o au partenerii unii față de alții. Spre deosebire de dragostea pasională, care aduce satisfacții pe termen scurt, dragostea compasională are drept rezultat satisfacții pe termen lung pentru cei doi parteneri.

Un alt concept al psihologiei, numit teoria triunghiulară, susține că există 3 elemente importante în conceptul de dragoste: intimitate, angajament și pasiune. În funcție de cum sunt combinate acestea între ele, legătura dintre doi parteneri poate avea căpăta o predictibilitate foarte exactă.

Combinația dintre intimitate și pasiune formează tipul de dragoste numit romantică. Aceasta de obicei nu are un termen lung de viețuire, dar este una care aduce emoții pozitive celor implicați.

Combinația dintre intimitate și angajament formează dragostea compasională, despre care am vorbit anterior.

Combinația dintre pasiune și angajament formează dragostea nesăbuită, cea care pare, pe de o parte este exaltantă și frumoasă, iar pe de alta – chinuitoare și cu multe costuri emoționale.

Și, într-un final, dragostea desăvârșită cuprinde toate cele 3 componente ale triunghiului: intimitate, pasiune și angajament. Din păcate însă puțini trăiesc acest tip de dragoste în relațiile lor de cuplu.

Poate părea o clasificare mult prea complexă, dar odată ce îți dai seama de mecanismele implicate în relația de dragoste pe care o trăiești îți poți identifica propriile emoții și, de ce nu, face un prognostic asupra viitorului acelei relații.

Deținem controlul când cunoaștem și dăm nume la ceea ce trăim. Imprevizibilul dispare și noi căpătăm control, ori a căpăta control înseamnă a deveni stăpân. Și ce poate fi mai sigur decât a deveni, într-o măsură mai mică sau mai mare, stăpânul propriei vieți?

Dragostea dintre doi oameni nu este ceva abstract, imposibil de menajat și greu de înțeles, așa cum ne-am obișnuit sau am fost obișnuiți să credem. O relație poate fi înțeleasă, dacă știi să dai nume la ceea ce simți.

Emoțiile umane sunt predictibile dacă există dorința de educație asupra lor.

Sper să-ți fie de folos această informație, întrucât căsuța mea de email este inundată de mesaje ale femeilor care-mi spun cât de mult se chinuie în relațiile lor, dar nu pot ieși din ele, pentru că “nu știu dacă ceea ce trăiesc e dragoste sau nu”.

Dragostea e un angajament, dar orice angajament sfârșește acolo unde nu mai sunt respectate condițiile stabilite în aceasta.

Îndrăgostirea are ea și limitele ei, iar atunci când perioada emoțiilor intense dispare, rămân alte componente ale legăturii dintre cei doi, de care trebuie să avem grijă.

Îndemnul meu este să începem a privi lucrurile realist, fără ochelarii prin care ne place să le privim. Când vom reuși să fim mulțumiți cu realitatea noastră, vom reuși de fapt să ajungem la împlinire personală.

Hai să învățăm să iubim omul de lângă noi, nu emoțiile care ne leagă de el.

Hai să învățăm să fim fericiți cu realizările noastre, nu cu iluziile pe care le avem despre ele.

Hai să fim implicați cu adevărat în prezentul nostru, tinzând spre un viitor mai bun, nu doar în viitorul nostru, uitând de prezent.

Te îmbrățișez cu multă dragoste,

Eugenia 🙂