Murphy

„Puterea Subconștientului” de Joseph Murphy

Cum-sa-folosim-puterea-subconstientului_260

. . .

Am trăit mulți ani din viața mea în amăgire.

Am adoptat comportamente străine de mine în situații diferite ale vieții mele.

Am spus întotdeauna că cea mai mare realizare a vieții mele este decizia de a mă descoperi pe mine însămi.

Cartea „Puterea subconștientului” a fost una dintre primele din categoria literaturii de dezvoltare personală – domeniu care face parte din viața mea de mai bine de patru ani.

Recunosc, am început a citi acest tip de literatură mai degrabă din scepticism decât din dorința de a-mi descoperi potențialul și credințele care-mi sabotau existența pe atunci.

Scepticismul era cuvântul ce mă caracteriza în acea perioadă a vieții mele, pentru că:

  • Mi se părea dubios când auzeam povești ale oamenilor care și-au creat o viață fericită cu propriile mâini, din absolut nimic. Aveam mereu credința că dacă un om a reușit să obțină lucruri mărețe în viața lui, acest lucru se datorează situației financiare „favorabile” a părinților lui, „neamul de valoare” în care s-a născut, norocului, destinului etc., etc.
  • Mi se părea o banalitate faptul că fericirea se învață, pentru că eu mi-aș fi dorit să mă fi născut fericită.
  • Mi se părea absurd faptul că oamenii sunt propriii creatori ai propriului univers.

Pe atunci nu avea cine să-mi spună că oamenii au fost creați pentru a trăi și trăiesc pentru a-și crea propriul destin.

În cartea „Puterea subconștientului” am aflat că, pe parcursul copilăriei, orice om acumulează anumite credințe, ce le depozitează în subconștientul lui, iar acestea îi ghidează existența.

Adevărul e că e foarte greu adesea să depistezi aceste credințe fără un efort organizat. Dar, să fim serioși, cine mai „are timp” astăzi să-și scoată la suprafață mizeria dinăuntrul său?

Lumea în care trăim cere prea mult de la noi, iar cercurile sociale în care ne învârtim au standarde prea înalte. Când să mai avem timp de noi?

Cum să descoperim care sunt credințele implantate în subconștientul nostru care nu ne lasă să fim fericiți? Și, până la urmă, ce este subconștientul uman si de ce trebuie să ne batem atâta capul cu el?

După decenii de căutări, Joseph Murphy a găsit adevărata definiție a subconștientului uman:

„Subconștientul reprezintă o carte deschisă în care vă puteți citi perfect întreaga viață”

Ne place sau nu, subconștientul este cel care ne creează viață. Păcat că realizăm atât de târziu ce fel de semințe implantăm în el.

Noi ne permitem să ne înconjurăm de oameni care „știu mai bine ca noi” ce potențial avem.

Noi le permitem tuturor celor din viața noastră să-și pună amprenta propriilor credințe pe subconștientul nostru, dar oare de ce nu ne gândim la consecințele care vor urma? Sau nu am apucat încă să aflăm că:

„Subconștientul nu vă contrazice niciodată, ci acceptă mereu ceea ce afirmați în mod conștient.

(Joseph Murphy)”

Cu alte cuvinte, orice afirmație cu referire la propria persoană este un adevăr incontestabil pentru subconștientul nostru.

Când credem ceva cu adevărat, acesta va face întotdeauna tot posibilul pentru a transforma această credință în realitate.

  • Când crezi că „nu ești capabil de ceva”, vor apărea întotdeauna circumstanțele necesare care să-ți dovedească acest lucru.
  • Când crezi că nimeni nu te vrea în viața ta, subconștientul tău va face tot posibilul pentru a-ți transpune această credință în realitate.
  • Când crezi că „nu ești demn de a obține lucruri mărețe”, răspunsul subconștientului tău va fi, desigur: „Ai dreptate, și hai să-ți și dovedesc acest lucru!”

Ei bine, și după asta, sigur, nu ezităm să întărim rezultatul subconștientului: „Ți-am spus? Știam că nu sunt capabil să fac acest lucru!”

Probabil te-ai regăsit în ceea ce am scris. Nu e nevoie să recunoști acest lucru pentru mine, fă-o pentru tine.

Eu m-am învârtit în acest cerc vicios mult timp din viața mea. „Puterea subconștientului” m-a trezit la realitate.

Am început să fiu foarte atentă la orice credință ÎI PERMIT conștient să facă parte din mine.

Am început să fiu foarte atentă la cercurile de oameni în care mă învârt.

Am început să scot din rădăcină fiecare credință necorespunzătoare viitorului pe care mi-l doream și să o înlocuiesc cu una nouă.

Dacă există o carte cu adevărat făcătoare de minuni, care să-ți schimbe viața radical, citind-o și aplicând teoria ei în practică, atunci, cu certitudine, aceasta este „Puterea subconștientului”.

Unul din cele mai importante lucruri pe care le-am înțeles până acum este: când ți se oferă șansa să te schimbi, nu ezita să o faci!

 

Citate din cartea „Puterea subconștientului”, care mi-au marcat existența:

 „Ceea ce un om gândește, simte și crede, aceea este starea spiritului său, a corpului său și a mediului în care se află”

„Budistul, creștinul, musulmanul sau evreul pot obține rezultate asemănătoare, și nu datorită religiei, ritualurilor, liturghiei specifice fiecărui cult în parte, ci datorită credinței lui, a receptivității față de lucrul pe care și-l dorește”

„Ceea ce este imprimat în subconștient, ajunge să se exprime, într-un fel sau altul, în lumea exterioară”

„Sărăcia nu este un motiv de mândrie, ci reprezintă o boală ca toate celelalte”

„Sămânța aflată în pământ își atrage tot ce are nevoie pentru a încolți”

„Oamenii cei mai buni nu sunt obligatoriu și cei mai fericiți, dar oamenii fericiți sunt sigur cei mai buni în arta de a trăi”

. . .

Descarcă gratuit

ebook-ul "O călătorie în trei"

 

Să alegi doar cu inima, nu este suficient.
 
Să alegi doar cu mintea – nici atât.

Și asta pentru că fiecare dintre acestea,

alese separat, ne pot distruge.
 
O călătorie în trei - Tu, Mintea și Inima ta -

asta este cea mai importantă călătorie

pe care ființa umană o are de făcut.
 
Introdu mai jos adresa ta de email

și haide să începem acest drum împreună.
Prenume
Email

0 comments on “„Puterea Subconștientului” de Joseph MurphyAdd yours →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *