Durabilitatea relației ține de ceea ce are la fundament.
Relații umane – asta este cea mai solidă achiziție pe care o facem de-a lungul vieții.
Dar cum se face că optezi pentru autenticitate, sinceritate și profunzime în relațiile tale, fără să fii dispus, de multe ori, să dai la schimb tu însuți aceste lucruri?
Suntem oare capabili să aruncăm măștile de pe noi pentru a crea și a păstra relații frumoase cu cei din jur?
Mă întreb de multe ori dacă masca omului „realizat, fericit și creator norocos al propriului destin” este cu adevărat mai importantă decât o relație umană profundă și încărcată cu emoții pozitive?
Cum se face că în drumul nostru prin viață ne dorim relații sincere, oameni care să ne iubească necondiționat, dar nu suntem dispuși, câtuși de puțin să renunțăm la ceea ce nu suntem pentru a fi ceea ce suntem măcar în puținele relații umane în care cel de alături e dispus să ne accepte exact așa cum am fi noi de fapt?
Ne întrebăm cum am ajuns să nu ne mai înțelegem cu nimeni, să fim singuri în cele mai importante momente ale vieții noastre, să nu mai avem alături măcar un suflețel drag?
Am auzit de multe ori, drept argument la ceea ce am spus anterior, că „Timpurile în care trăim au devenit insuportabile”. Serios? Și oare noi, oamenii, cum am devenit? Cât de „suportabili” suntem noi pentru alții?
Ne dorim iubire? Atunci de ce nu suntem dispuși să ne deschidem iubirii? Îndrăznim să ne plângem că nu avem relații sincere? Atunci de ce nu suntem sinceri, măcar cu noi înșine?
Cine suntem și cum de am ajuns să fim așa cum suntem?
- Am uitat de omenie pentru aproape, pentru că și noi, undeva în goana după lucruri cât mai pompoase, am pierdut undeva omenia pe drum.
- Am uitat de dragoste necondiționată, pentru că și noi, undeva, în drumul anevoios al căutării fericirii, nu mai știm să iubim necondiționat.
- Am uitat de sinceritate, pentru că viața ne-a învățat că nu câștigi nimic cu ea.
Și ne mai plângem de superficialitate?
Ne mai plângem de singurătate?
Ne mai plângem de relații emoționale care ne otrăvesc viața?
Oare nu ne dăm seama cât de nedrepți suntem, cerând ceea ce nu știm a da?
Poate că pare absurd ce spun, dar am de multe ori senzația că omenirea a devenit o piesă proastă de teatru. O piesă cu actori performanți pe scenă care nu-și pot ieși din rol în viața reala. Actori care le e frică să trăiască în afara scenei, actori care au uitat că au o viață de construit după ce cortinele se închid.
De ce cancerul a devenit boala secolului, de ce bolile cardiovasculare dețin cel mai mult teren? Și oare interiorul nostru arată la fel de bine ca și exteriorul?
Poartă și el cravată, papion de firmă, este și el fardat cu cele mai scumpe cosmetice? Sau… are oare el cu adevărat nevoie de astfel de lucruri?
Ce-ar fi ca, înainte de a ne plânge de relațiile noastre lipsite de profunzime sau și mai rău de inexistența acestora, să ne privim un pic în oglindă și să ne întrebăm cât de multă sinceritate dăruim noi, înainte de toate, celor din jurul nostru?
Nu mai vreau să aud faptul că unii „nu merită sinceritatea noastră”, nu mai vreau să aud faptul că „trebuie să știi ce mască să pui cu fiecare om în parte”, nu mai vreau să aud nimic din toate astea.
Fiecare dintre noi este un om viu și oricât de robotizat ar părea cel de alături, te asigur că are emoții, sentimente, probleme existențiale și poate chiar o dramă sufletească de care nimeni nu știe nimic.
Nu există roboți printre noi, oricât de mult ai încerca să-ți aduci această credință drept scuză pentru eșecul tău în relațiile cu cei din jur.
Vrei relații autentice? Vrei dragoste, profunzime și suport social? Oferă-le înainte de a le cere și fii sigur că viața nu va ezita să ți le dea la schimb. Dacă întinzi o mână, două se vor întinde spre tine.
Hai să iubim fără măști, hai să dăruim fără regrete, hai să fim oamenii care devin o binecuvântare pentru cei din jurul lor. Hai să ne deschidem pentru lumea de afară, pentru că doar autenticitatea mai poate salva omenirea. 🙂
Te salut, scump cititor și îți urez multe relații autentice în noul an. E noua ta șansa de a-ți construi viața altfel, așa cum nu ai apucat să o faci până acum.
Cu toată dragostea,
Eugenia.
