societatea - parte din tine

Societatea – Parte Din Tine și Tu – Parte Din Ea

“Sfârșitul a fost acolo încă de la început” (Irvin Yallom)

“Nu mi-aș dori să fiu acum la cei douăzeci de ani ai mei”, mi-a spus cineva zilele trecute, în timp ce povesteam despre cât de agitată este această vârstă.

“Iar eu mi-aș dori ca acești ani să dureze cât mai mult”, i-am spus, ca și cum frica de a pierde a vorbit în locul meu.

Mi-a zâmbit, privindu-mă cumva cu admirație, dar totodată cu o pace și liniște de nedescris în privire.

Au urmat câteva ore după aceea în care gândurile au curs șiroaie în mintea mea asemenea apelor unui rău care nu-și pot găsi albia.

“E adevărat, m-am auzit spunând, obosesc și eu uneori de agitația în care trăiesc. E adevărat, povestea aceeași parte din mine, că există momente în care tot ce mi-aș dori e să stau într-un loc liniștit și să fac doar ceea ce mă umple ca și om, să scriu, să citesc, să aflu lucruri…

Dar la fel de adevărat este, a intrat peste mine o altă parte a minții, că fără a trăi nu există inspirație de a crea, fără agitație nu putem aprecia pacea, iar fără oameni în jur nu vom reuși niciodată să scoatem din noi anumite emoții și trăiri, pe care încercăm de multe ori să le ascundem și să uităm de ele”.

Nu știu dacă expresia lui Yalom a fost ca un leagăn emoțional pentru mine sau doar o idee pe care o căutam demult, dar înclin să cred că, într-adevăr, sfârșitul a fost acolo încă de la început, adică ceea ce trebuie să fim există deja în noi, tot ce avem noi de făcut însă este să urmăm acel drum.

Îți spun cu mâna pe inimă că îmi dau lacrimile când vorbesc cu tinere de 28, 30, fie și 35 de ani care-mi spun că: au o vârstă, că nu-și mai pot permite să facă lucrurile pe care și le doresc, că nu mai pot fi atât de “nebune” ca și mine.

Eu nu cred că este atât de mult despre “nebunie”, cât este despre a-ți permite să simți, așa cum ești, înainte de a le permite altora să simtă pentru tine.

“Tu ai o viață pe drumuri, Eugenia și deși de multe ori nu îți înțeleg alegerile, de admir în adâncul meu, pentru că faci lucrurile pe care eu mi-aș fi dorit să le fac dacă aș fi fost liber/ă”.

Dacă ar fi fost liber, îți dai seama cât de trist sună?

Cine este în măsură oare să îi fure libertatea spiritului unei ființe umane? Un partener de viață, un job, o responsabilitate de a fi părinte, niște facturi? Dacă mă întrebi pe mine nu cred că s-a inventat încă un ceva sau cineva care să îi fure omului libertatea de a fi el…

A lua viața mult prea în serios este probabil una dintre marile probleme cu care ne confruntăm atunci când ajungem la maturitate. Ne afundăm în probleme, căutăm cu disperare soluții, ca și cum am fi some kind of gods, care ar fi capabili să rezolve totul singuri.

Credem cu tărie că putem rezolva totul cu mâinile noastre, dar uităm că ne-am născut și trăim printre oameni…

Cu toată admirația și iubirea pentru mama mea, credința că nu poți avea încredere în oameni mi-a fost insuflată și mie încă de mică. Probabil anume din acest motiv, am ieșit din casa părintească la doar 17 ani, simțindu-mă obligată și conștientă că trebuie să mă rup de anumite preconcepții care îmi otrăveau existența.

“Aventura” de atunci și până acum a fost una anevoiasă, lungă și foarte dureroasă pe alocuri. Și când zic aventură nu e exact acel drum prin insulele Maldive pe care și-l imaginează unii că l-am făcut, stând pe plaje însorite gândindu-mă ce cocktail să mai încerc de această dată. Nu, drumul unui om în căutare este întotdeauna presărat cu dezamăgire, durere, frică, anxietate de viitor, indecizie, îndoială și lista poate continua la nesfârșit.

Ceea ce face diferența însă dintre un om cu spirit liber și un om cu spirit încuiat este atitudinea, felul în care ia lucrurile, felul în care se ridică de jos, felul în care gândește despre sine însuși.

Ceea ce face diferența dintre un om care se consideră liber și unul care se consideră captiv al vieții este sistemul de credințe.

Eu am crezut întotdeauna, undeva în adâncul meu, că există ceva mai bun pentru mine și că tot ce trebuie să fac este să continui să merg, să înaintez, să îmi ascult intuiția, să mă ascult pe mine.

Da, sună frumos, sună poetic, sună epic, dar e al naibii de greu să faci acest lucru, e al naibii de greu să… te asculți.

Și asta pentru că ceea ce face ființa umană cel mai des este să se ascundă, să arunce cu pietre, să inhibe ceea ce aude înăuntru ei…

Omul este o creatură socială și nimic nu va putea distruge vreodată acest adevăr.

Omul are nevoie de oameni pentru a supraviețui, așa cum un bebeluș are nevoie de afecțiune pentru a crește.

Un copil fără afecțiune din partea adulților are șanse mici de supraviețuire, un om fără cerc și suport social se poate autodistruge și spun acest lucru cu toată seriozitate și o spun toate studiile și cărțile științelor sociale.

“Să nu ai încredere în nimeni”, “Să faci totul de unul singur”, “Să nu te bazezi pe nimeni” – toate aceste concepții asupra societății otrăvesc, încă de la începuturile noastre, armonia socială pe care fiecare dintre noi ar putea-o crea.

Pe de altă parte, există o balanță pe care e de datoria noastră să o găsim între timpul pe care-l petrecem în societate și timpul pe care-l petrecem cu noi înșine. Am vorbit despre acest lucru în multe dintre articolele mele și dacă mă citești de mai mult timp cu siguranță știi deja.

Me before you, asta este deviza după care mă conduc mulți ani la rând și deși mulți ar spune că oamenii ca mine sunt egoiști, eu aș spune că anume acest principiu ne aduce pe drumul pe care trebuie să fim.

Dacă știi că te ai pe tine și știi ce vrei să faci din tine, atunci nici o altă părere nu te poate afecta. Iar oamenii care te înțeleg cu adevărat, cu certitudine, sunt la fel ca tine, și anume cu astfel de oameni îți sugerez să faci echipă.

Ca să închei acest articol, este, fie că îți este sau nu pe plac, societatea – parte din tine și tu – parte din ea și nu există și nu va exista vreodată un alt adevăr care să fie capabil să-l combată pe acesta.

Fugi cât te țin picioarele de cei care-ți insuflă să fii un antisiocial, să nu te încrezi în nimeni, să nu legi nici o relație, să fii doar you, always just for yourself. Dacă ei ar avea dreptate, atunci de ce ai mai trăi cu și printre oameni?

Viața însăși e despre interacțiune continuă, mai întâi cu tine și apoi cu cei din jurul tău.

Viața este despre a cunoaște, a te cunoaște pe tine însuți, pe alții și abia apoi – comuniunea dintre tine și alții.

Într-un final, viața este despre relații: relația cu tine și relația cu cei din jur.

Mai există un adevăr alternativ care l-ar putea înlocui pe acesta?

 

Dacă ai și alte idei referitor la acest subiect, le aștept cu mare drag, până atunci nu uita că poți descărca oricând Ebook-ul cu titlul: “O călătorie în trei”. Învață să călătorești alături de inima și mintea ta.

 

Cu toată dragostea,

Eugenia.

Descarcă gratuit

ebook-ul "O călătorie în trei"

 

Să alegi doar cu inima, nu este suficient.
 
Să alegi doar cu mintea – nici atât.

Și asta pentru că fiecare dintre acestea,

alese separat, ne pot distruge.
 
O călătorie în trei - Tu, Mintea și Inima ta -

asta este cea mai importantă călătorie

pe care ființa umană o are de făcut.
 
Introdu mai jos adresa ta de email

și haide să începem acest drum împreună.
Prenume
Email

0 comments on “Societatea – Parte Din Tine și Tu – Parte Din EaAdd yours →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *