În 2018, nu scrie un scenariu de best-seller, scrie un scenariu în care ți-ai dori, tu însuți, să trăiești.
Fiecare sfârșit de an e o tranzacție, de la o perioadă la o alta.
Un an poate să nu fie neapărat un capitol de viață, dar este, cu siguranță, viața… divizată pe scene ale unui capitol.
2017 a fost un an de tranziție și pentru mine. O tranziție dureroasă, pe alocuri, dar extrem de necesară.
În acest an am învățat, mai mult ca niciodată poate, să mă ascult. Și nu doar atât, să mai și aud ceea ce ascult. 🙂
În acest an am descoperit oameni extraordinari pe întreg globul pământesc care simt ca și mine. (Wow, am reușit să pun în cuvinte, în sfârșit, acest gând?)
“Ești născut să fii scriitor, spune unul dintre acești oameni, în cursul lui online, la care particip, dacă în tine trăiesc și au trăit întotdeauna dialoguri interminabile”.
Exact! Am sărit, ca arsă, ca și cum e primul moment revelator pe care l-am avut în viață.
“Atunci dă viață acelor personaje care există deja în tine. Pune-le în diverse situații și vezi cum se comportă”. – a continuat el calm șirul ideii, ca și cum ar fi fost deja sigur de reacția mea.
Dar… dar… nu autorul e cel care crează personajul unei cărți? – am rămas eu cu întrebarea pe vârful limbii, după ce acesta și-a încheiat deja ideea.
“Fii atentă aici, mi-am auzit mintea intruzivă. Oare nu același lucru ai făcut și tu cu tine, întreaga ta viață? Te-ai aruncat în tot felul de situații și te-ai detașat de tine, privindu-te dintr-o parte, de parcă ai fi fost un spectator care și-a luat cel mai scump bilet din auditoriu și tu însăși i-ai fi datorat un spectacol care să merite prețul…”. – a urmat ea cu o voce acuzatoare.
Am plecat capul, dezarmată, de parcă aș fi fost total de acord cu acuzația sau poate – în semn de respect pentru actorul care a făcut tot ce a știut el mai bine în fața mea, atunci când eu doar m-am așezat, cu un caiet de notițe în față, pentru a-i critica performanța…
Așa e, am auzit cealaltă parte din mine zicând. Întreaga viață am creat personaje. Eu însămi am fost întreaga mea viață un personaj. Un personaj expus în fața unui sculptor, care, în urma performanței, ar mai fi decis cum să mă modeleze… Eu am fost personajul și criticul, în același timp.
Întreaga viață mi-au plăcut poveștile, cele reale, și cele mai puțin reale, cele cu final fericit și cele tragice, dar cel mai mult – cele despre renaștere și reinventare. Pentru că și eu, la rândul meu, am adorat întotdeuna reinventările.
Anul 2017 a jucat un rol extrem de important pentru mine.
În 2017 m-am reinventat încă o dată, aproape din cenușă.
În 2017 am înțeles că nu merită să stai acolo unde nu simți că aparții și oricât de frică ți-ar fi de ceea ce urmează, e nevoie doar să pornești la drum, și toate celelalte vor porni odată cu tine.
În 2017 am cunoscut un om important care m-a învățat să mă rog, nu unui Dumnezeu punitiv și autoritar, ci unui Dumnezeu tolerant, aproape de oameni, iubitor și îngăduitor.
“Vorbește cu Dumnezeu, continuă să mă îndrume acest om, el e unicul care va înțelege exact tot ceea ce noi, ceilalți, nu reușim să facem. Cea mai puternică rugăciune, mi-a spus el, este dialogul tău sincer cu el“. (Să mai spună cineva că medicii cred doar în știință).
Una dintre cele mai mari realizari, însă, este faptul că în 2017 am încetat să ies pe scenă și să tremur în fața criticului meu și i-am propus să colabărăm, spre binele amândurora, pe mai departe.
Deși încă îi îndur privirile sceptice, astăzi avem un soi de comunicare.
Eu nu mai sunt bucata de plastilină și el – modelatorul, suntem ambii – modelați și creatori. Și asta pentru că astăzi, acolo unde eu nu reușesc să-mi joc rolul, îl privesc drept în ochi și îi spun: Oare cum ai juca tu, cel ce stai cu caietul de notițe și pixul în mână, acest rol? Ieși pe scenă și fii un model pentru mine!
Într-un final, în 2017 am reușit să-mi conturez, după multă și îndelungată cercetare, drumul de mai departe.
După o stare îndelungată de mă simt blocată, unul dintre cei mai importanți mentori ai acestui an, a venit cu o singură expresie, care mi-a dat întreaga filosofie despre blocaje peste cap:
Blocajul nu este decât un semn că nu ai cercetat îndeajuns.
Cunoașterea este putere – ar fi o alta care ar echivala-o pe cea precedentă.
În momentul în care am luat acest cuvinte în serios, nu m-am mai confruntat cu nici un blocaj, iar atunci când i-am simțit apariția – am început să caut, să cercetez, să aflu…
Și probabil abia acum, după mulți ani de studiu autodidact al psihologiei, am înțeles de ce aceasta ne dă un soi de sentiment de putere și control – pentru că e unica știință care știe să dea nume la trăirile umane.
Oare nu odată numindu-le, începem să le facem față?
Un an nu este decât o porțiune dintr-un timp numit viață. Dar această porțiune poate schimba direcții, perspective, concepte, respectiv – rezultate și destinații.
“Va trece și asta, la fel cum a trecut și cel precedent” nu este, după părerea mea, una dintre cele mai potrivite atitudini la început de an. Cu toții știm că timpul trece, întrebarea este: Cum o face?
Planurile mărețe, puse pe hârtie, pot fi “inutile”, dar cu certitudine – reprezintă un punct coordonator spre o anumită direcție. Pe parcurs, acestea bineînțeles, mai pot fi ajustate, dar niciodată – ignorate.
Visurile pot să fie “incompatibile cu realitatea”, dar… dacă nu sunt?
Dacă visurile devin, cu adevărat, reale, oricât de târziu ar fi?
Ce te costă să visezi?
Ființa umană este, prin natura sa, creată să viseze, doar că, de multe ori, aceasta nu știe cum să o facă sau o face – dar în limite prea înguste.
Visurile nu au abilitatea de a “distruge psihicul uman”, atâta timp cât conțin o doză rațională de realitate.
Simțul realității – asta îți doresc să păstrezi în 2018. Iar dacă acesta există deja, atunci nu-mi e frică să spun: Continuă, te rog, să visezi!
Lumea are nevoie, mai mult ca oricând, de visători. Lumea are nevoie de tine și ceea ce poți tu oferi mai departe.
Îți doresc un 2018 plin de lumină, seninătate, perseverență, pace și iubire.
Cu toată dragostea,
Eugenia.
P.S. Există o piesă a Sarahei Conner, în limba germană, pe care am descoperit-o de curând și care a trezit, pur și simplu, tot ceea ce e mai frumos în mine. Dacă ai timp, îți sugerez să o traduci. Până atunci nu pot decât să îți reamintesc: Wie schön du bist! <3
