Acasă e acolo unde poți umple spațiul… cu tine, cu ceea ce îți place să fii, cu ceea ce te face fericit. Acasă e acolo unde poți crea din tine exact ceea ce ți-ai dori să creezi. Acasă e acolo unde ești tu, așa cum simți că ar trebui să fii. Acasă ești tu.
Multe “acasă” au existat din momentul în care am pornit singură în lume, pentru prima oară.
În multe dintre locurile în care am trăit am simțit acel sentiment de confort spiritual și bucurie de a fi.
Fiecare loc în care am ajuns până acum a fost, mai mult sau mai puțin un acasă pentru mine. Asta se poate explica prin capacitatea de adaptare pe care o are ființa umană sau pur și simplu – prin noțiunea de a rezona sau nu cu un anumit mediu de trai.
Pentru prima oară când am revenit dintr-o experiență care mi-a dat peste cap întregul meu sistem de valori de până atunci, mi-am dat seama că noțiunea de acasă pentru mine nu va mai fi niciodată la fel. Și am avut dreptate, pentru că fiecare dintre celelalte experiențe care au urmat, au constituit, la rândul lor, piese dintr-un puzzle, numit Ceea ce sunt azi.
” Dar nu poți avea o cetațenie a întregii lumi”, îmi spun, de multe ori, atunci când mă cert, în dialogurile mele cu mine, pentru curiozitatea permanentă de a cunoaște lumea.
“Poate că ceea ce îmi doresc de fapt, continui propriul șir de idei, nu este de a trăi în întreaga lume, ci ca întreaga lume să trăiască în mine?”
Poate că există oameni care se nasc cu anumite calități și ceea ce au de făcut nu este să scape de ele, ci să le utilizeze în favoarea lor?
Există flash-uri intuitive care ne ghidează – înclin să cred. Flash-uri pe care nu trebuie să le inhibăm, ci să le lăsăm să ne arate calea. Intuiția, se pare, e trăirea interioară de care ne ascundem cel mai mult.
De intuiție, cred, ne e frică mai mult decât de orice pe lumea asta.
“Și dacă are dreptate?” – e întrebarea pe care o auzim de multe ori, ca un ecou, atunci când ne-am dori ca această perspectivă nici măcar să nu existe.
Fiecare destin uman este măreț, și nu știu dacă asta e doar o idee care mă consolează sau unul dintre acele flash-uri intuitive despre care am vorbit mai devreme. Ceea ce știu, cu siguranță însă, este faptul că ar fi păcat să ne ratăm existența în numele iubirilor posesive, în numele unui parenting bolnăvicios sau a unei familii, valabilă doar pe o pagină de hârtie la primărie.
Ar fi păcat să ne ratăm pe noi acolo unde nu simțim nici o vibrație de a face lucruri.
Poate că și acasă, până la urmă, nu este decât un loc din fiecare dintre noi, la care revenim, așa cum am reveni la rădăcini, după lungi perioade de pierdere de sine? Cu cât mai des revenim la el, cu atât mai mult ne cresc șansele să creăm din noi oameni armonioși, echilibrați, utili mediului și nouă înșine.
Calitatea ființei umane nu se măsoară în locul în care trăiește, ci ceea ce este el acolo unde se află.
Ce a făcut din el, ce face, ce continuă să facă și ce își dorește să facă sau așa cum am spus la început de articol: felul în care umple el spațiul acolo unde este.
Tu cum o faci? Ce ai facut din tine? Ce continui să faci și cel mai important, ce ți-ai dori să faci cu tine?
Crează-te imaginar, pentru a avea imaginea unei creații proprii și atunci fii sigur că fiecare pas va căpăta o formă, odată cu oportunitățile care vor începe să apară, odată cu oamenii pe care-i vei cunoaște, odată cu abilitățile pe care le vei învăța, odată cu ceea ce vei începe să pui în dosarul numit: “Asta pot”, și cel paralel numit: “Asta vreau să pot”.
Dacă vei ști ce vrei să poți și ce vrei să fii, atunci vei ști să desenezi și conturul unei direcții.
Acasă poate fi pe o insulă din Hawaii, sau într-un sătuc de la marginea României. Acasă poate fi pe un continent de la marginea lumii sau într-una dintre țările toride ale Asiei.
Oriunde poate fi acasă dacă știi ce ești și ce vrei să fii!
Ia cu tine frumosul dinăuntrul tău și învață să îl accesezi așa încât să devină util ție și lumii în care trăiești!
Cu multă dragoste,
Eugenia.
P.S. Articol scris de la acel prim acasă, numit Mama. 🙂
