Inima este un mușchi, si orice mușchi poate fi antrenat.
Nu exista ceva ce mă pune pe gânduri mai mult decât afirmațiile de genul: “Viața mea este un eșec, nu am reușit sa fac nimic din ce mi-as fi dorit”.
Acelea sunt momentele în care mă întreb oare ce îi determina pe oameni să spună acest lucruri? Și oare cât din ceea ce afirmă aceștia că și-au dorit… și-au dorit cu adevărat?
Adesea ne vine greu să facem o delimitare dintre ceea ce ne dorim și ceea ce credem că ne dorim.
Așa se face că uneori ceea ce credem ca ne dorim nu este decât un rezumat al informației exterioare pe care mintea a perceput-o drept absolut necesara pentru noi.
Daca am sta mai mult însă noi cu noi ne-am da seama ca o mare parte din dorințele pe care le consideram ale noastre, de fapt nu ne aparțin noua, ci prietenilor, părinților, cercurilor sociale în care ne învârtim, “normalităților” secolului XXI etc.
Vom reuși să distingem cu adevărat dintre ceea ce ne dorim și ceea ce credem că ne dorim abia atunci când fiecare dorința pe care o avem va fi urmată de răspunsuri clare la întrebările:
* De ce îmi doresc să realizez acest lucru?
* Ce mă aștept să obțin de la această realizare?
* Cum mă va schimba pe mine, implicit viată pe care o am acum aceasta realizare?
Se poate întâmpla însă și ca răspunsurile la aceste întrebări să fie vagi, neclare și încețoșate în mintea noastră, iar dorințele – atât de puternice, încât să le urmăm, pur si simplu instinctual, pentru că rezultatele, odată obținute, să ne dea o direcție și un răspuns foarte clar la întrebările inițiale.
Putem deveni experți în visuri care ne depășesc doar daca învățam arta de a începe. Punându-ne în postura de a începe, mintea, în flexibilitatea ei, începe și ea, la rândul ei, a funcționa după principiul:
Ceea ce începem, trebuie să ducem pana la capăt, și asta pentru că cercurile pe care le lăsăm deschise nu ne lasă sa trăim.
Nu contează cât de greu este să începem sa facem un lucru, ceea ce contează cu adevărat este ce facem mai departe din momentul în care începem.
Cât de mult dam din noi pentru a ajunge la finalul lucrului început?
Câte eforturi sau sacrificii suntem dispuși sa facem?
Și, de ce nu, cât de mult credem în a ajunge la capătul drumului început?
E surprinzător să constați că unele scopuri, absolut banale pentru alții, necesita eforturi extraordinari de mari pentru tine.
Și e și mai surprinzător să constați că cei care iți oferă cel mai puțin credit de reușită sunt cei care își oferă lor înșiși, înainte de toate, cel mai puțin credit.
Fiecare vede lumea exact așa cum este el.
A renunța la visurile tale pentru că alții nu cred ca le vei realiza, e ca și cum ai renunța la viată pentru că alții îți spun că nu vei face față la tot ceea ce ți se va întâmpla.
Altfel spus, nu ne putem permite sa abandonam o lupta doar pentru că alții nu cred în reușita noastră.
Nu sunt o nebuna singuratica, dar mă întreb de multe ori atunci când cineva mă privește cu scepticism referitor la visurile mele: “Cine este acest om pentru mine și de ce ar trebui să îi ofer mai mult credit lui decât mie?” si, cel mai important: “Este acest om un model de viața pentru mine?”.
Am constatat că oamenii cărora le pasă cu adevărat de tine sunt exact cei care nu-și vor permite să-ți taie aripile, dar nici să se implice atât de mult încât să-ți influențeze deciziile.
Cei care au reușit în viața, nu te vor face să te privești ca pe un loser, dimpotrivă, te vor face sa vezi succesul înainte de a ajunge la el.
Nu e nevoie să renunțam la noi pentru a ne simți aparținători ai anumitor cercuri sociale. Suntem înconjurați de obicei exact de oamenii potriviți în momentele potrivite ale vieții.
Daca în cercurile în care ne învârtim suntem puși în situații de a ne justifica acțiunile sau modul de gândire, atunci cu siguranța nu facem parte din societăți potrivite. Și asta pentru că cei care ne înțeleg cel mai bine sunt cei care nu au nevoie de cuvinte pompoase și argumente justificative din partea noastră.
Cei care ne înțeleg cu adevărat au nevoie de cele mai puține cuvinte.
În final mi-ar plăcea să rămâi cu ideea ca orice vis este un rod al intuiției, dar realizarea lui – produsul îmbinării dintre rațiune și intuiție.
Îndrăznește să visezi, dar ia cu tine rațiunea în drumul tău. Planificarea este sfântă când vorbim despre scopuri si obiective, iar oamenii care ne înconjoară în diverse perioade ale vieții nu sunt decât bonusuri în călătoria noastră, nicidecum cărți pe care putem paria totul. 🙂
Te îmbrățișez cu drag,
Eugenia.
