„Suntem ceea ce suntem pentru că asta credem despre noi înșine”
(Don Miguel Ruiz, „Arta de a iubi”).
Suntem sau nu reflecția omului, cu care ne împărțim timpul, patul și viața? Suntem sau nu responsabili de emoțiile implicate în relațiile pe care le avem? Suntem sau nu oglinda celor pe care-i iubim? – astea sunt întrebările la care, de cele mai multe ori, căutăm insistent explicații în mintea noastră.
E adevărat că orice relație are în spatele ei o gamă de emoții, împletite pe necesitățile fiecăruia dintre noi. Și chiar dacă nici unul implicat în relație nu este responsabil de emoțiile celui de alături, fiecare este responsabil de emoțiile pe care le simte el însuși.
Adesea însă fuzionăm atât de mult cu partenerii noștri, încât ajungem să trăim împreună toate emoțiile fiecăruia dintre noi.
În procesul de fuziune, cel mai greu lucru este să faci distincție dintre ceea ce simți tu și ceea ce simte cel de alături. În procesul de fuziune, cel mai trist lucru este că renunțăm la emoțiile noastre pentru a le trăi pe ale celui de lângă noi.
Cât de corect este acest lucru pentru personalitățile separate care suntem, și oare a trăi dramele altuia înseamnă, cu adevărat, a iubi?
„Te iubesc, dar nu vreau să mi se fure dreptul de a trăi propriile experiențe emoționale” – asta e deviza după care trebuie să-și creezi relația de cuplu fiecare dintre noi.
E greșit să credem că relațiile se construiesc pentru a suferi împreună.
E greșit să credem că relațiile se creează pentru a plânge unul pe umărul altuia și asta pentru că:
Cel care se plânge, are nevoie să se plângă, nu să se vindece – Jacques Salome „Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege”.
Cu cât mai repede vom accepta ideea că un cuplu nu este o relație client – terapeut, cu atât mai mult ne vom bucura de ceea ce trăim în doi.
Un partener cu probleme emoționale nu are nevoie de un altul pentru a se oglindi, un partener ce trăiește conflicte interioare are nevoie de o muză, nu de cineva care să-i adâncească blocajul emoțional.
Relațiile sănătoase sunt formate din oameni care se inspiră reciproc, nu din oameni care fac competiții din văicărelile lor.
Și, până la urmă, am fost creați să iubim și să simțim iubirea. Arată-mi pe cineva care să-și dorească să împărtășească cu cineva o viață tristă și plină de probleme?
Îi putem minți pe toți din jur că vom fi mereu alături de partenerii noștri, orice s-ar întâmpla, dar nu vom reuși niciodată să ne mințim pe noi înșine că, undeva în adâncul nostru, ne-am dori o altă realitate.
Și atunci ne mai uimim de faptul că femeile aleg, de multe ori, bărbați cu o vârstă considerabil mai mare decât o au ele.
Femeile adoră sentimentul de a se simți protejate. Nu e nevoie de multă filozofie. Creierul femeii, deși a avut parte de multe modificări, de-a lungul timpului, a rămas, totuși, din multe puncte de vedere la fel.
Femeia a învățat, încă din cele mai vechi timpuri, că bărbatul e protectorul ei și a puiului ei.
Femeia s-a născut cu instinctul matern în sânge, iar alegerea partenerului ei este, în primul rând, alegerea unui mascul potrivit pentru a deveni tatăl copilului ei și sprijinul familiei.
Femeia a evoluat, dar creierul ei a păstrat anumite comportamente, indiferent dacă recunoaște sau nu acest lucru, măcar pentru ea însăși.
Femeia este, cu certitudine, creatura cu cea mai dezvoltată dorință de a obține siguranța și asta pentru că instinctele materne se nasc odată cu ea.
Într-un final, femeia, oricât de independentă ar fi, are nevoie să simtă sprijin, protecție și implicare din partea bărbatului din viața ei. În aceste condiții, nimeni nu are dreptul să o judece că a ales să facă casă cu un bărbat mai în vârstă, dacă asta a simțit ea că o face fericită.
Mi-aș dori să demolăm mitul conform căruia femeile intră în anumite relații pentru bani, pentru că, dacă ai face o analiză mai profundă, ai înțelege că femeia se îndrăgostește, în primul rând, de emoțiile implicate în relație, apoi de bărbatul însuși. 🙂
Iubește femeia, pentru ceea ce este, nu pentru alegerile pe care le face! Femeia nu are nevoie să fie înțeleasă, femeia are nevoie să fie iubită! 🙂
Te salut,
Eugenia.
