Odată umpleam caiete cu citate din cărțile care mă impresionau, astăzi mă umplu pe mine cu învățături din experiențele mele și a celor din jur.
Odată descifram teorii despre emoții umane din cursurile de psihologie pe care le urmam, astăzi descifrez lecții și concluzii din ceea ce am trăit și trăiesc în fiecare zi.
Și tot odată eram sigură că cel mai mult avem de învățat de la oameni cu masterate, doctorate și poziții înalte în societate, astăzi am certitudinea că nu doar din cursurile educației formale ne putem contura personalitățile, ci și din simplitate și de la cei care nu au absolut nici o tangență cu ierarhia pozițiilor sociale.
Am revenit. Și mi-a fost dor de tine, iubit cititor.
Dar mi-a fost dor și de ceea ce sunt eu, datorită ție, oricât de egoist ar suna această afirmație.
Mi-a fost dor de acel copil din mine, care, deși ajuns la maturitate, nu a fost niciodată satisfăcut cu ceea ce știa. Acel copil care a rămas la faza “de ce” – urilor.
Au fost aproape doi în care am renunțat la curiozitatea de a mă cunoaște mai profund și prin prisma cunoașterii mele, de a-i cunoaște mai bine și pe cei din jur.
A trebuit să renunț o perioadă la acea foame permanentă din mine, pentru a mă dedica unui nou început.
Un început la care am visat demult.
Un început care era menit să pună temelia unei oarecărei stabilități în viața mea.
Ar suna contradictoriu poate să auzi anume de la mine termenul de stabilitate. Dar oricât de contradictoriu ar suna, despre stabilitate îmi doresc să vorbim astăzi.
Nu, nu despre confortul care te poate face un leneș lipsit de orice ambiție, ci despre acea stabilitate, care odată obținută, îți poate fi suficientă pentru a crea.
Există o diferență dintre confort și stabilitate.
Deși ar părea noțiuni identice ca și sens, ele nu sunt.
Confortul ne poate face comozi și delăsători, pe când stabilitatea financiară și emoțională poate fi o sursă generatoare de idei.
Și cel mai rebel om are nevoie de echilibru psihologic pentru a-i oferi creierului spațiu și aer proaspăt, dacă intenționează să creeze.
Creativitatea sănătoasă vine din stabilitate psihologică și materială, din sănătate fizică și mentală.
Creativitatea bolnavă vine din suferință, durere și emoții greu de digerat.
Știu că asta poate trezi multă revoltă în inimile cititorilor.
“Oare nu au creat cei mai mari oameni din suferință artă?” îmi vei spune.
Îți înțeleg revolta, până și eu mi-am început drumul creației din durere. Astăzi însă am ajuns însă în acel punct al existenței, în care îmi pot permite să mărturisesc că sentimentul de a crea din plăcere, dragoste și confort material și emoțional e atât de diferit de cel de a crea din durere și suferință!
Și cei mai mari autori ai timpurilor contemporane vor susține ei înșiși această idee. Stephan King, Elisabeth Gillbert sunt doar doi dintre adepții acestei credințe.
Viața nu e un suport pentru artă, ar spune King. Invers stau lucrurile.
Asta e lecția pe care eu însăși am învățat-o atât de greu!
A trebuit să cutreer lumea, să fac experiemente emoționale dureroase pe mine însămi pentru a ajunge într-un final la această concluzie.
Și nu, nu expun această idee cu gândul că și tu o vei adopta. E doar o concluzie la care am ajuns și am curajul astăzi să o împărtășesc cu tine. Fără frică, fără preconcepte, fără a judeca pe nimeni care crede altfel.
A existat un punct în viața mea în care am încetat să mai cred că rețeta este: “Hrănește-ți sufletul cu visuri și stomacul cu răbdare”.
“Nu așa însă funcționează lucrurile!” mi-am spus atunci, frustrată fiind de o situație extrem de neplăcută în care ajunsesem.
Fii realist, dar nu-ți uita visurile. Păstrează acea doză de realism în visurile tale.
Am continuat să-mi urmez propria rețetă, chiar și cu frica de a-mi pierde talentele cu care am venit pe lume.
Adesea cu spiritul extenuat și după săptămâni mai lungi de șapte zile, am continuat să îmi urmez calea. Pentru că am știut că va exista un punct în care, odată ajunsă, voi reveni la creație. Dar de data asta modul în care voi crea va fi altul. Circumstanțele vor fi altele. Emoțiile pe care le voi investi vor fi altele.
Talentul adevărat e ca acel prieten pe care-l ai de-o viață.
Chiar dacă pierzi legătura cu el câțiva ani, atunci când vă reîntâlniți, e ca și cum nimic nu s-a pierdut.
Astăzi, odată ajunsă acolo unde mi-am dorit, și anume la acea stabilitate financiară și emoțională, mă uit de multe ori în retrospectivă și îmi vine greu să cred că am reușit să trec peste anumite perioade, greu de descris în cuvinte.
Cert este că oricât de multe vieți am trăi într-una singură, talentele care sunt menite să rămână în viața noastra, vor rămâne. Indiferent de timp, de perioade, de evenimente, de colapsuri, căderi și reveniri.
Mi-ar plăcea să știu cum decurge la tine procesul de creație.
Mi-ar plăcea să știu dacă împărtășești aceleași idei ca și mine sau ai descoperit alte lucruri minunate pe care ți-ai dori sămi le destăinui.
Tu cum crezi, există o oarecare legătură dintre stabilitatea financiară și creație?
