Există o lume dincolo de lumea ta, așa cum există o viață dincolo de viața ta. Când vom începe să colaborăm cu lumile și viețile altora, vom reuși să facem întreg organismul funcțional.
“E viața mea, fac ce vreau cu ea”.
“E decizia mea, am dreptul la ea”.
“E copilul meu, îl educ cum vreau”.
De câte ori auzim astfel de expresii de la oamenii din jur?
Fiecare își dorește să creadă că are o autonomie absolută asupra propriei vieți și a vieților pe care le crează.
Mă întreb dacă omul își pune vreodată problema existenței unei legături dintre deciziile și alegerile pe care le face și lumea din jurul lui?
Mă întreb dacă omul a devenit mult prea egocentrist sau lipsa de cunoștințe îl face să fie astfel?
E adevărat că avem dreptul la decizie, dreptul la alegere, dreptul să trăim așa cum considerăm că e corect, dreptul la…, la… etc. Dar oare ce e de făcut când drepturile noastre se intersectează cu viețile altora?
Oare să nu știm sau să nu ne fi gândit vreodată la faptul că suntem celule din Univers, care fac parte dintr-un întreg organism?
Oare nu avem timp să ne gândim la aceste lucruri sau, pur și simplu, ne scapă faptul că deși suntem singuri în ceea ce se cheamă lumea noastră, suntem un tot, în ceea ce se numește Universul în care trăim?
Am ajuns să credem că suntem unicii care trecem prin situații de viață dramatice, unicii care avem “astfle de probleme emoționale“, dureri și conflicte interioare și lista poate continua la nesfârșit.
Am ajuns să credem, așa cum am mai spun în unele dintre articolele anterioare, că lumea se învârte în jurul nostru și se oprește odată cu noi.
Poate că e anume așa, dar poate că există o altă perspectivă de a privi lucrurile. Și pentru că eu nu cred în adevăruri absolute, rolul pe care mi-l asum este acela de a-ți arăta un alt unghi din care ai putea percepe viața.
Un unghi diferit din care am putea privi se află, de obicei, exact acolo unde noi nu suntem. Altfel spus:
Cu cât mai închis este universul în care ne învârtim, cu atât mai mic este spectrul situațiilor de viață pe care le numim probleme.
Și spun acest lucru pentru că dacă am cunoaște mai multe culturi și principii de viață ale altor popoare, ne-am da seama probabil că unele dintre cele pe care le numim noi probleme nu sunt decât ambalaje înfricoșătoare pe dinafară și goale pe dinăuntru.
Dacă am fi interesați să aflăm mai multe despre lumea animalelor, de exemplu, am înțelege probabil că natura este muuuult mai dură cu aceasta decât cu omul. Și aici se naște întrebarea: Suntem noi oare recunoscători pentru acest lucru?
Suntem noi oare recunoscători pentru faptul că nu trebuie să ducem o luptă permanentă pentru păstrarea propriei vieți în fața prădătorilor?
Suntem noi oare recunoscători că nu suntem nevoiți să fugim de propria mamă, imediat după ce ne-am născut, pentru a nu fi mâncați, așa cum sunt nevoite să o facă unele specii de animale, primate sau rozătoare?
Suntem noi oare recunoscători pentru inteligența primară cu care am fost dotați și că avem posibilitatea de o dezvolta până la ultima suflare?
Există întrebări la care nu ne gândim niciodată până în momentul în care ne ciocnim de cunoștințe pe care nu le dețineam înainte. Dar odată apărute, anumite întrebări, pot contribui semnificativ la modul de percepere a existenței umane.
“Viața e o luptă”, obișnuim să spunem, și fără să ne dăm seama, începem a lupta, de cele mai multe ori, cu noi și împotriva noastră.
“Viața e instabilă”, afirmăm adesea, și fără să ne dăm seama optăm pentru aceeași instabilitate emoțională continuă.
Ne e frică să creăm ceea ce numește o balanță interioară, pentru ca nu cumva “existența noastră să devină plictisitoare”. Și atunci când pierdem șirul lucrurilor pe care le punem pe balanță și aceasta înclină prea mult spre ceea ce nu ne place să simțim, începem să pierdem controlul asupra noastră.
Da, am să fiu de acord cu tine și am să confirm că frumusețea vieții constă în însăși instabilitatea ei.
Da, am să fiu de acord cu tine și am să confirm că provocările pe care le acceptăm de la viață ne ajută să devenim mai buni. Dar deși am fost de acord cu tot ceea ce mi-ai spus, tot eu am să te dezamăgesc, spunându-ți că viața nu este nici o luptă, și nici un timp și spațiu nelimitat, în care te-ai născut să îi întreci pe ceilalți și să dovedești celorlalți că poți face ceea ce fac ei.
Viața nu este nici o goană după a fi cel mai bun, și nici o aventură cu evenimente veșnic noi, care să te capteze.
Viața este o celulă a Universului, iar menirea ta, a mea, a noastră este aceea de a face celulele noastre să fie funcționale.
Atunci când chiar tu sau eu devenim celulele cancerigene ale Universului, tot sistemul, la fel ca organismul, începe să se prăbușească. Și atunci apar suferințele, durerile, conflictele emoționale și lista poate continua. Sau așa cum ar spune S. Lazarev:
Fiecare dintre noi este coordonat de Univers. Cu cât mai ancorați suntem în cele pământești, cu atât mai puțin simțim acest lucru, și cu cât mai multă forță investim în tactică, cu atât mai mult uităm de strategie.
Așa că, încă o dată, deși ești și suntem celule independente de celelalte, suntem plasate în același organism, numit Univers. Iar viața noastră, deși este autonomă și independentă de celelalte celule, are abilitatea de a contribui la dezvoltarea sau stagnarea întregului organism.
Dacă azi iau o decizie pe care o consider benefică pentru mine, dar nu analizez și contribuția ei pentru cei din jurul meu, consecințele nu se vor lăsa așteptate.
Dacă mă axez numai pe mine și ce VREAU eu să fac cu mine, atunci uit de lumea în care m-am născut și, lumea, respectiv, uită de mine atunci când îi vine rândul.
Ia decizii corecte pentru tine, dar nu uită că te-ai născut într-un organism și că de decizia ta pot depinde alte celule de lângă tine.
Fă alegeri în care crezi tu, dar nu ignora faptul că de alegerile tale poate depinde altă celulă ce stă alături.
Într-un final, trăiește așa cum simți, dar optează pentru ca ceea ce simți să fie util nu doar celulei tale, dar și a celor din organsimul numit Univers.
Poate că existența umană va căpăta o altă nuanță odată cu privirea lucrurilor în profunzime.
Poate că ignoranța se va diminua odată cu dorința de cunoaștere a naturii umane.
Poate că există șansa să învățăm adevărata noțiune a cuvântului balanță psihologică și echilibru emoțional?
Și poate că aceste lucruri se pot realiza odată cu contribuția ta, a mea, a celui de lângă noi la aceste lucruri?
Ce zici, ne apucăm de treabă? 🙂
