„Lumea e un album pe care poți să-l răsfoiești după bunul plac”

(Arthur Schopenhauer „Viața. Amorul. Moartea”)

De mici suntem obișnuiți cu ideea că maturii dețin controlul absolut asupra vieții noastre: ei ne îmbracă, ne hrănesc, ne dau bani de buzunar, ne aleg prietenii, ne aleg ideile și credințele de viață etc.

Fără voia noastră ne naștem dependenți. Și tu, și eu, ne-am născut copii, nimeni nu s-a născut adult.

E minunat să ai părinți cărora să le pese de tine, să te îngrijească și să îți dea tot ce e mai bun, pentru ca tu să fii fericit, dar ce ne facem când influența părintească ne domină viețile chiar și după detașarea de ei?

Te-ai trezit vreodată cu gândul că ceea ce trăiești nu este realitatea ta, ci o iluzie că asta ar fi viața pe care ți-ai dori-o tu?

Nu te-ai întrebat niciodată de ce, deși există oameni care aparent au tot ce își doresc, aceștia au o privire extrem de tristă, pe chipul lor se citește frustrarea și totuși afirmă cu fermitate că realitatea lor e tot ce și-au dorit de la viață?

Ei bine, acest fenomen se numește programare. Noi suntem programați de mici să credem anumite lucruri, să procedăm în anumite moduri, să avem o definiție a fericirii asemănătoare cu cea a celor care contribuie la educația noastră, într-un final, să vedem lumea cu ochii lor.

Nu e de mirare că ajungem adulți și nu știm ce ne dorim cu adevărat să facem cu viața noastră.

Câți dintre noi sunt dispuși să muncească asupra lor pentru a se autodefini? Câți dintre noi sunt dispuși să delimiteze conceptele programate și conceptele proprii despre viață? Îți spun eu: oamenii sunt prea preocupați pentru ziua de mâine ca să se gândească la aceste lucruri.

Dar există momente în viața fiecărui om când își dă seama că ceva nu mai funcționează, că viața lui pare să fie lipsită de sens și viziune.

Ce să faci cu viața ta când nu mai știi care e drumul pe care-ți dorești să-l parcurgi? Cum vrei să călătorești fără a ști destinația?

Adevărul este că ne atașăm atât de mult de autoritățile din viața noastră, încât atunci când avem posibilitatea de a merge prin viață pe cont propriu, noi căutăm să intrăm iar în colivii, cu orice preț.

Ne e atât de frică de libertate, încât suntem mereu în căutarea unei noi autorități în viața noastră.

„Omenirea se află încă, în fond, într-un stadiu infantil din punct de vedere psihologic . Marea majoritate are nevoie de o autoritate, o forță conducătoare și de legi” (Carl Gustav Jung)

De ce căutăm cu disperare oameni autoritari în viața noastră? Răspunsul este pe cât de simplu, pe atât de complex: omul a simțit întotdeauna nevoia de a aparține cuiva, și asta pentru că una din cele mai mari frici omenești este frica de singurătate.

Dacă i-ai da omului 24 din 24 oameni în jurul lui, s-ar simți „în siguranță”, pentru că astfel nu va rămâne singur față în față cu el.

Pare absurd ce spun, dar nu eu am descoperit cât de mare e această frică pentru oameni, alții, mai șmecheri ca mine, au făcut-o cu mult timp în urmă. 🙂

Când omul rămâne singur, față în față cu el, masca, pe care și-o pune în fiecare zi, dispare și atunci ce te faci când îți dai seama că te ignori pe tine pentru a îndreptăți credințele altora despre ceea ce poți fi?

Am ajuns să credem atât de mult în programările altora asupra noastră încât le-am identificat cu noi. Dar de ce nu conștientizăm că credințele de viață se formează conform experiențelor trăite de fiecare om în parte?

Poate tu te uiți la un copac și vezi doar frunzele verzi, fructele coapte și suculente, dar un alt om, uitându-se la același copac, vede doar crengile uscate, puținele frunze ofilite și viermii de pe fructele coapte.

De ce abordăm același mod de a trăi, când, de fapt, fiecare om vede același lucru diferit, în felul lui?

Fiecare om vede prezentul prin prisma trecutului său, fiecare om vede viața prin prisma experiențelor ce l-au marcat.

Noi nu avem dreptul să ne identificăm cu nimeni, noi avem dreptul doar să trăim realitatea pe care ne-o creăm, prin credințele proprii.

„Nu lua nimic personal, ne spune Ursula Sandner. Felul în care ceilalți oameni gândesc, se comportă sau se raportează la tine, descrie realitatea lor, nu a ta. Oamenii se comportă în funcție de cum sunt ei, nu de cum ești tu”

Relațiile dintre tine și restul lumii sunt întotdeauna bazate pe experiențele de viață pe care le-ai trăit tu și cei din jurul tău. Sper că înțelegi că acestea sunt diferite de ale tale.

Pot fi experiențe asemănătoare, dar trăite cu intensități diferite sau depășite prin alte abordări. Niciodată doi oameni nu vor trăi același experiențe, în același mod, cu aceeași intensitate.

Ceea ce e mai grav însă este faptul că adesea noi, oamenii, nu reușim să facem o distincție dintre credințele programate și credințele create, prin prisma experiențelor trăite de noi.

Dacă există o soluție pentru a diferenția programările altora de ceea ce ne dorim cu adevărat? Da, și aceasta e simplă: de fiecare dată când te gândești la un anumit lucru pe care pretinzi că ți-ar aduce plăcere îndeplinindu-l, întreabă-te: „Îmi doresc EU acest lucru cu adevărat?”

Amintește-ți, înainte de toate, ce îți spuneau adulții, care au contribuit la educația ta, despre fericire?

Ce ți-a spus mama că trebuie să obții pentru a fi fericit? O familie, un copil?

Ce ți-a spus tatăl că trebuie să obții pentru a avea o viață împlinită? Un job bun, o mașină, o casă etc.?

Ce ți-au spus buneii despre viață? Că secretul fericirii este longevitatea într-un cuplu și „tolerarea” parterului din viața ta, chiar și atunci când nu mai există nici o tangență între voi?

Acum întreabă-te:

Crezi tu cu adevărat că aceste lucru ar contribui la obținerea armoniei în viața ta?

Există mulți oameni care nu-și cunosc valorile în viață și trăiesc conform credințelor programate de adulții din viața lor, astfel distrugându-se.

Unii, având valoarea numărul unu cariera, fără a cunoaște acest lucru despre ei, își creează o familie, și se întreabă de ce nu se simte fericit (și invers).

Alții având valoarea numărul unu independența financiară, își permit să fie dependenți financiar de partenerii din viața lor, și se miră de ce trăiesc într-o continuă frustrare.

Nu e nimic de condamnat dacă familia e pe primul loc în viața ta, nu e nimic de condamnat dacă cariera e prioritară pentru tine, e foarte important însă să știi ce valori ai în viață și pe ce loc se situează fiecare dintre ele, pentru că altfel acestea se bat cap în cap și nasc în tine frustrări dureroase, cărora nici măcar nu le cunoști rădăcina.

Te rog chiar acum să determini valorile tale în viață. Ce este prioritar pentru tine? Cariera, familia, sănătatea, popularitatea, independența etc.?

Descoperă prioritățile tale în ordinea consecutivă și aruncă o privire peste ele de fiecare dată când nu înțelegi de ce ești frustrat de viața ta.

Eu am trăit în frustrare mulți ani, înainte de a descoperi prioritățile mele în viață. Dar după ce am făcut acest lucru am înțeles că nimeni nu trăiește într-un mod greșit, ci că fiecare doar alege să trăiască conform propriilor valori personale (în cazul în care și le-a stabilit și le cunoaște cu certitudine).

E frustrant să trăiești o viață programată, așa cum e frustrant să nu cunoști ce este prioritar pentru tine și ce luptă ești dispus să duci pentru a realiza obiectivele determinate de valorile tale personale.

Oricare ar fi revelațiile tale în urma acestui articol, îndrăznesc să îți mai spun un singur lucru: propria ta programare te va face întotdeauna mai fericit decât cea a altora, chiar de este sau nu considerată „greșită” de cei din jur.

Tu ai dreptul să te reprogramezi și să îți reorientezi viața conform propriilor credințe, acumulate din experiență sau din autoeducație. Ce zici, te apuci de treabă chiar de azi sau iar ai de gând să începi de luni? 😀

Îți doresc să te bucuri de rezultatele deciziilor tale, indiferent care sunt acestea și indiferent cât de absurde ar părea pentru alții!

Leave a comment