Când vom învăța să ne asumăm și să valorificăm puterea deciziei, viața noastră va căpăta alte nuanțe.
Cât de des îți amintești de tine în avalanșa de evenimente pe care le trăiești zilnic?
Unde te situezi tu, ca personalitate, pe harta a ceea ce te înconjoară?
Pe de o parte planuri, idei, dorințe și aspirații care ne depășesc, pe de alta – frustrări, dialoguri interioare fără sfârșit, întrebări fără răspunsuri, lucruri greu de explicat chiar și pentru noi înșine – cu asta ne confruntăm în viețile noastre noi, cei care ne-am născut în această eră istorică.
Trebuie să recunosc că ultima perioadă am devenit pasionată de analiza vieților interioare ale oamenilor din alte perioade istorice și vreau să spun că, conflictele interioare, lipsa afirmării emoționale au făcut parte și din societățile altor perioade istorice, într-o măsură mai mică sau mai mare.
Mărturisesc că au fost timpuri în care nevoia cea mai mare pe care am avut-o a fost investiția totală în mine și timpuri în care umplerea golurilor emoționale pe care le-am avut au depășit orice alt fel de nevoi umane.
Timpuri în care m-am dedicat altora și timpuri în care m-am dedicat doar creșterii mele emoționale și intelectuale.
Trebuie să spun însă că în nici una dintre aceste perioade nu m-am simțit fericită pe deplin și asta pentru că, probabil, nu am găsit încă acel echilibru deplin dintre nevoile umane pe care le am și cele spirituale.
Asta este problema existențială cu care ne confruntăm cu toții probabil în viețile noastre de adulți. Dar dincolo de aparențe, știi probabil deja că există și dedesubturi.
Aproape la fel de sigură sunt și de faptul că știi că Marilyn Manroe se trezea cu medicamentele sub pernă și adormea cu pastilele lângă ea. La fel de sigură sunt că știi câte eforturi a făcut pentru mama ei bolnavă de schizofrenie să o reintegreze în societate și câte eșecuri emoționale a avut în propria lume interioară, pe care o ascundea atât de bine.
Deși sfârșitul ei este unul incert încă și până astăzi, viața pe care a trăit-o spune multe lucruri despre emoțiile cu care s-a confruntat.
Aproape la fel de sigură sunt că știi adevărata poveste a prințesei Diana, femeia care a fascinat Marea Britanie a secolului XX, prin simplitatea și autenticitatea ei. Cea supra-numită “Regina Inimilor”, suferindă de bulimie și depresie, cea care a încercat din răsputeri să mențină imaginea unei familii regale fericite, a ajuns să-și exprima durerile într-o carte care a făcut furori în întregul regat, având drept consecință divorțul de prințul Charles.
Acestea și multe alte exemple, despre care aș putea vorbi la nesfârșit, dovedesc încă o dată faptul că autenticitatea are un preț și că oricât de mult am încerca să ascundem și evităm ceea ce simțim, nu o putem face la nesfârșit.
Putem vedea fețele fericite de pe copertele revistelor, dar nu avem cum vedea suferințele acestor oameni, după ușa casei lor.
Adevărul este că ne place să vedem rezultate, dar evităm pe cât posibil să analizăm dedesubturi.
Ne place să credem în noroc, dar preferăm să ne prefacem că nu vedem eforturile din spatele acestuia.
Ne place să analizăm succesele altora, dar nu și eșecurile prin care au trecut pentru a ajunge la ele.
Hai să spun ceva, totul are un preț în lumea asta. Nu poți lua o decizie fără să îți asumi consecințele acesteia, fie ele pozitive sau negative.
Nu poți să îți dorești o relație de cuplu fericită, și să investești tot timpul pe care-l ai doar în tine.
Nu poți spune că îți dorești copii care să te aprecieze ca părinte, dar să petreci tot timpul urmându-ți doar propriile aspirații.
Într-un final, nu poți spune că îți dorești o carieră frumoasă, dar să petreci mai mult timp pentru distracții decât muncind pentru acest lucru.
Orice dorință, aspirație, vis sau oricum vrei tu să numești acest lucru cere timp, implicare și nu în ultimul rând pasiune.
Îți dorești o relație de cuplu fericită? Asumă-ți-o! Asumă-ți faptul că va trebui să împarți timpul tău cu cel de alături. Asumă-ți faptul că va trebui să împarți la doi aproape totul. Asumă-ți faptul că o relație trebuie menținută și îngrijită constant.
Îți dorești o carieră frumoasă și afirmi că asta e ceea ce contează cel mai mult pentru tine? Asumă-ți această decizie! Asumă-ți faptul că vei fi nevoit uneori să lucrezi câte 10-12 ore pe zi pentru a atinge anumite standarde.
Asumă-ți faptul că va trebui uneori să renunți chiar și la micile plăceri nevinovate pe care le aveai în trecut pentru a-ți dedica timpul îmbunătățirii domeniului pe care ți l-ai ales. Asumă-ți faptul că vor exista zile în care vei ajunge acasă și tot ce-ți vei dori va fi să pui capul pe pernă și să adormi.
Și lista poate continua.
Ultima perioadă mi-e din ce în ce mai greu să ascult oameni care-mi spun cât de grea le este viața, pentru că își doresc “pe de o parte un anumit lucru, iar pe de alta – exact contrarul acelui lucru”.
Când vom învăța oare să luăm decizii mature, să ni le asumăm și să le urmăm?
Când vom învăța oare să nu ne mai jucăm cu viețile altora care fac sau își doresc să facă parte din ale noastre?
Și, cel mai important, cum de ne permitem să ținem după noi oameni, continuând să rămânem indeciși cu privire la rolul lor în viețile noastre?
Cine ne credem și oare dacă cineva ar face același lucru cu noi, cum ne-am simți?
E adevărat că nu există garanții în nici un lucru pe care-l începem, dar e la fel de adevărat că dacă azi ne apucăm de un lucru și peste o zi nu ni-l mai dorim, riscăm să nu ne întâlnim vreodată cu auto-realizarea.
Și astfel ne vom trezi într-un anumit punct al existenței noastre în care ne vom da seama că tot ce am făcut în viață a fost de fapt ceea ce n-am făcut, adică… nimic.
Mă întreb de ce să ținem scorurile nimicurilor pe care le facem, dacă putem ține scorurile realizărilor pe care le putem avea, doar luând hotărâri, asumându-ni-le și urmându-le?
Să fie oare atât de greu să facem acest lucru?
