“Toate schimbările, chiar și cele mai dorite, conțin melancolia lor, fiindcă ceea ce lăsăm în urmă este o parte din noi înșine, trebuie să abandonăm o viață pentru a putea începe alta”
(Anatole France)
Mă întreb dacă există în lumea asta măcar un om care să nu fi trecut măcar o dată printr-o despărțire. Eu zic că nu, pentru că viața e un ciclu, mereu în schimbare.
Unii apar, alții dispar, unii se nasc, alții mor. Pământul se rotește, iar noi ne rotim odată cu el.
Iar un ciclu include, cu sau fără voia noastră, schimbări permanente.
E greu să lăsăm în urma noastră lucruri în care am depus suflet, e greu să lăsăm în urma noastră oameni, în fața cărora ne-am permis să fim vulnerabili și să le dăruim energia noastră.
Eu m-am întrebat de multe înaintea unei despărțiri: Oare chiar sunt necesare despărțirile? De ce nu ne putem urma drumurile împreună, dar totuși separat? 😀
Oare chiar durerea este necesară?
Asta a fost întrebarea care m-a măcinat înaintea unei despărțiri inevitabile cu partenerul alături de care petrecusem 2 ani, tot asta m-am întrebat când tatăl meu, stingându-se în ochii mei, de durerile cancerului, mă privea neajutorat, și totuși demn, cu privirea îndurerată, plină de viață încă.
E uimitor cum doar despărțirea îi face pe oameni uneori să realizeze ceea ce urmează să piardă.
După multă durere și suferință, am găsit un răspuns demn la întrebarea mea și el sună astfel: despărțirile sunt necesare în evoluția fiecărui om.
Acum te întreb pe tine:
- Oare cum era să fii omul care ești azi dacă nu te despărțeai de primul tău partener de cuplu de la 16 ani?
- Oare cum era să îți sufleci mânicile să îți iei viața în mâini dacă despărțirea dureroasă de părinții tăi nu te determina, prin suferință, să îți iei totala responsabilitate asupra vieții tale?
Eu recunosc: nu era să fiu femeia puternică ce sunt astăzi dacă nu trăiam atâtea despărțiri de partenerii din viața mea și, sigur, nu era să fiu omul care sunt astăzi dacă nu trăiam dureroasa despărțire de tatăl meu, la numai 5 ani de când îl cunoșteam.
Probabil era să fiu și astăzi fetița ce aștepta dragoste necondiționată și gesturi de răsfăț din partea iubitului, copilul „asigurat cu un post de muncă bun” cu pilele unui tată jurnalist etc.
Îți dai seama că acest articol, pe care îl citești acum, poate nici nu ar fi existat? 🙂
Gândește-te puțin: Cine ai fi fost astăzi dacă nu ai fi trăit despărțire după despărțire în viața ta?
Eu știu cine era să fiu dacă nu mă despărțeam de tatăl meu la 19 ani și, iar după 2 luni, de bărbatul din viața mea, în față căruia îi pusesem toate rănile trecutului meu, așteptând să mi le trateze.
Am trăit o despărțire dublă, într-un timp relativ scurt, care m-a făcut să îmi asum responsabilitatea vieții mele.
Uite-te puțin la oamenii din jur, eu am constatat de multe ori că există o diferență uriașă la nivel de inteligență emoțională dintre femeile care sunt într-un cuplu de la 16 ani (17, 18 etc.), cu un partener stabil, și femeile care au trăit pe pielea lor, mai multe experiențe, cu lecții diferite.
Am constatat că oamenii care au trăit mai multe despărțiri în viața lor sunt la un nivel emoțional mai ridicat ca cei care nu au trăit mai puține despărțiri, pentru că, așa cum spunea personajul principal al filmului „Night train to Lisbon”:
„Singurul director al vieții este accidentul. Un director plin de cruzime, compasiune și un șarm fascinant”
Să ne înțelegem: nu vreau să spun că despărțirile sunt necesare pentru a crește emoțional, vreau să spun că, din păcate, noi, oamenii, așa funcționăm: despărțirile de oamenii dragi ne motivează să ne luăm viața în mâini și să nu mai contăm pe nimeni, doar pe noi.
Studiile psihologice au dovedit că oamenii care trăiesc o tristețe mare în suflet sunt foarte creativi când vine vorba despre cum să scape de ea. Și hai să recunoaștem: nimănui nu-i place să trăiască și să simtă tristețe, nu-i așa?
Arătă-mi vreun nebun care caută tristețea peste tot unde merge? Eu nu am întâlnit nici unul încă.
Toți ne dorim să trăim fericirea, indiferent care este noțiunea acestui termen în mintea fiecăruia dintre noi.
Dacă însă o despărțire este necesară pentru ridicarea unei trepte a evoluției noastre, de ce să nu ne bucurăm de ea, ca de un accident frumos, ce ne dă șansa unei alte vieți?
Eu am ajuns să privesc toate despărțirile din viața mea, dureroase sau mai puțin dureroase, ca pe evenimente absolut necesare procesului meu de evoluție, pentru că am trăit mereu cu principiul că nimic nu este întâmplător. Și asta am simțit mereu.
De aceea am încetat să îmi susțin durerile și să învârt cuțitul în rană, am ales să tratez decât să sufăr, pentru că:
„Durerea există atâta timp cât o susții”
(Simona Culea)
În NLP (Programare Neuro-lingvistică) amintirile deranjante și dureroase din trecut, care îți dau stări negative, fac parte din poluarea emoțională a ființei noastre.
Acum te întreb pe tine: Dacă lași gunoiul în fața ușii tale oare nu îți miroase când ieși din casă? Atunci de ce nu îl scoți afară? Eu am ales să nu-mi mai poluez existența cu amintiri dureroase și inutile.
Am acceptat toate despărțirile din viața mea ca pe șanse la un nivel mai înalt al existenței mele.
Am ales să îmi amintesc doar cu dragoste despre oamenii de care m-am despărțit. Le sunt recunoscătoare, pentru că nu era să fiu cea de azi, dacă ei nu ar fi făcut parte din viața mea.
Și mi-am tratat toate rănile trecutului, pentru că vreau să trăiesc povești frumoase cu personaje diferite în continuare.
Nu mai vreau să fii personajul aceleași povești, dar cu eroi diferiți.
Ce zici, îți dorești și tu la fel? Atunci primul pas este să IERȚI omul de care te-ai despărțit.
Indiferent că te-ai despărțit de un părinte, un iubit, un prieten/ă etc., iartă persoana respectivă, gândește-te frumos la ea, dorește-i doar binele în gândul tău. Dorește-i să își găsească drumul ei spre auto-împlinire.
Să ierți înseamnă să dăruiești o șansă ție de a trăi fără pietre pe suflet și o șansă celui de care te-ai despărțit de a-și crea drumul personal fără regrete și remușcări.
Al doilea pas este să petreci în singurătate atâta timp cât ai tu nevoie pentru a trata această despărțire.
Dacă vorbim de un partener de cuplu, ar fi bine să eviți să te implici repede într-o altă relație doar pentru a nu fin singur/ă. Înțelege că singurătatea este importantă pentru tratarea rănilor, de orice natură ar fi ele.
Și ultimul pas, dă-i o valoare vieții tale, pentru că:
„Viața ta are valoarea pe care tu i-o dai”
(Andreea Papp)
Tu alegi: să trăiești în continuare toată viața cu regrete și frustrări sau să îi dai o conotație și direcție nouă vieții tale.
Tu alegi: să îți lași gunoiul după ușă și să îl miroși de fiecare dată când ieși din casă sau să îl scoți afară, să pui un buchet frumos de flori la intrare în casa ta.
Prezentul nostru este suma alegerilor noastre de ieri, iar viitorul nostru este suma alegerilor noastre de azi. Fii atent, ce alegeri ai făcut azi?
Pe final, vreau să îți spun că viața noastă este mai mult decât despărțirile pe care le trăim, mai mult decât durerile care ne macină, mai mult decât grijile zilnice care ne fură energia și creativitatea.
Ești mai mult decât ambalajul tău! Poți face lucruri mărețe, folosindu-te de durerile tale pentru a te ridica mai sus decât ești acum.
„Să râzi mult și des, să câștigi respectul oamenilor inteligenți, afecțiunea copiilor, să obții aprecierea criticilor corecți și să înduri trădarea prietenilor ipocriți, să apreciezi ceea ce este frumos și să descoperi ce este mai bun în fiecare, să lași în urma ta o lume un pic mai bună, fie printr-un copil sănătos, fie printr-o bucată de grădină sau printr-o condiție socială îmbunătățită, să știi că măcar un suflet a respirat mai ușor pentru că ai trăit tu. Asta înseamnă că ai reușit”
(Ralph Waldo Emerson)
Întotdeauna spun: fii mai sus decât durerile și despărțirile din viața ta!
Sunt absolut sigură că POȚI face acest lucru.
Tu ce crezi?
