Viața e o treabă serioasă, cu doar câteva pauze în care să te joci – Deepak Chopra, „Cartea secretelor”.
Ai avut vreodată senzația că ești la o intersecție și nu știi încotro să o apuci?
Ai analizat direcțiile unde duce fiecare drum, ai privit pe dinafară calitatea la fiecare dintre ele, te-ai uitat pe care-l aleg cei mai mulți dintre pasageri, dar tot nu ai reușit să-ți răspunzi la întrebarea: Care dintre ele m-ar duce acolo unde mi-aș dori să fiu?
În primul rând, nu te supăra că te întreb: Unde concret îți dorești să ajungi la finele acelui drum?
Nimeni nu te poate ajuta, nici măcar cu un sfat, dacă tu nu știi încotro te îndrepți în viața ta.
Crede-mă că știu cât e de greu să-ți găsești propriul drum. Și, și mai greu este să ai senzația, de-a lungul timpului, că te îndrepți pe calea corectă, iar la un moment dat să fii sigur că aceasta a fost una greșită.
Crede-mă, că știu cât de greu este să îți găsești drumul în viață, mai ales când te-ai considerat întotdeauna un om oarecum indecis în ceea ce-ți dorești, și, mai ales atunci când nu ai avut adulți care să te îndrume și să-ți dea o anumită educație cu privire la propria viață.
Dar, atunci când îți dai seama de ceea ce te face fericit și de faptul că ai fi în stare să renunți la orice pentru acest lucru, devii, ca prin minune, un om hotărât și de nerecunoscut.
Am spus întotdeauna că oamenii care au avut (sau au) părinți care să-i îndrume pe un drum corect, în conformitatea cu potențialul lor, sunt din start, avantajați, și trebuie să-i fie recunoscători vieții pentru acest lucru.
Pentru că ceilalți sunt nevoiți, pe lângă a-și căuta drumul, să se și auto-educe, în paralel.
Ceilalți sunt nevoiți, pe lângă a afla cine sunt, să-și asigure existența zilnică.
Ceilalți sunt nevoiți să fie adulții din viața lor, dar să și legene copiii, care plâng în ei.
Nu e ușor să fii părintele matur, care să ia decizii înțelepte, dar totodată copilul, ce așteaptă mângâiere și răsfățare, pentru tine însuți. E greu să reușești să joci aceste două roluri concomitent, dar dacă reușești să faci acest lucru cu toleranță, compasiune și răbdare, recompensele sunt mereu pe măsură.
Experiențele de viață te pot îmbătrâni atunci când le privești ca pe drame, și te pot face mai frumos, atunci când le privești ca pe provocări, menite să te facă mai puternic.
Spun întotdeauna că totul depinde de unghiul din care îți privești viața.
Mai aud și astăzi oameni care cred că s-au născut pentru a suferi.
Recunosc, mă simt neputincioasă atunci când sunt pusă în situația de a explica de mai multe ori acelorași persoane faptul că nimeni nu s-a născut să sufere. Dumnezeu nu a creat saci speciali, numiți oameni, pe care să îi umple cu cât mai multă suferință. Nimeni nu a fost creat să sufere.
Da, există oameni care s-au născut în familii fericite și oameni care s-au născut în familii disfuncționale.
Da, există oameni care s-au născut milionari și oamenii care s-au născut cerșetori.
Dar oare cine le-a garantat succesul celor din prima categorie și eșecul celor dintr-a doua?
Te poți naște într-o familie de vedete și poți deveni om al străzii, și nu e nevoie să dau exemple concrete, pentru că le cunoaștem cu toții.
Și, invers, te poți naște într-o familie de oameni simpli, care-și câștigă existența din agricultură, și să devii un om valoros societății.
Totul ține de dorința ta de a persevera.
Mă pun pe gânduri oamenii care se plâng de viața lor, din care mai au o multitudine de șanse să facă ceva, refuzând deliberat sa se uite la cei care, neavând poate șansele lor, continuă să lupte și să-și vadă progresul de la o zi la alta.
NU CRED și am să mă încăpățânez să cred, până la ultima mea suflare, că ești cel mai nefericit om de pe această lume! Probabil sunt dură, dar, personal, am încetat demult să mai cred și să compătimesc oamenii care, stând în casă fără a mișca un deget, se plâng de „soarta grea” care li s-a dat pe această lume.
“Dumnezeu nu vrea să mă ajute”, “Dumnezeu nu vrea să fie de partea mea”, “Dumnezeu m-a părăsit”, “Dumnezeu nu este corect” – asta aud de la cei care-și văd viața în non – culori.
Și atunci întrebarea mea este: La ce ar trebui să te ajute Dumnezeu când nu ai început a face nimic?
Dumnezeu, viața, Universul, sau cum mai vrei tu să-i spui, te ajută acolo unde tu, fiind deja implicat și transpirat pentru a face ceva, nu mai poți. Atunci apare în tine o forță pe care nici tu nu o recunoști și te ajută să duci lucrurile la bun sfârșit.
Universul, ca orice oglindă, este neutru, dar el reflectă ceea ce se află în fața sa, fără a judeca și fără a distorsiona, ne spune același Deepak Chopra, în “Cartea secretelor” lui.
Cum te-ar putea ajuta Universul când nu ai pus măcar un deget la a face ceva? La baie poți merge și singur, un duș poți face și singur, o mâncare îți poți găti și singur, nu ai nevoie de ajutorul Universului sau al lui Dumnezeu.
Iartă-mă, dar nu vreau să cred că ești cel mai nefericit om de pe acest pământ, atâta timp cât te văd stând în casă și plângându-te de „puținul noroc” care ți s-a dat în această lume.
Tu știi cât de „puțin noroc” au avut cei care au făcut istorie în această lume? Tu știi câte uși li s-a închis în față și li se închid și acum poate?
Dacă accepți ascensiunea, accepți, din start, respingerea, frustrarea, renegarea și singurătatea în schimbul a ceea ce te face pe tine fericit. Iar dacă încă ești acolo unde ai fost acum 10 ani, fără a fi admis vreo schimbare în viața ta, mă faci să cred că încă nu ești pregătit să primești progresul în viața ta.
În astfel de condiții nu mai ai nici un drept să te plângi de nefericirea ta, pentru că dacă ai fi cu adevărat nefericit ai fi deja în plin proces de a-ți crea fericirea.
Nu cred în plângăcioși, cred în cei care pun osul pentru a-și schimba destinul! Și dacă citești acuma ceste rânduri, sunt sigură că ești unul din acești oameni. 😛
Eugenia.
