Jacques Salome a fost, în repetate rânduri, acel tunet puternic care m-a zguduit din amorțeala mea emoțională, și nu exagerez deloc când spun acest lucru.
“Într-una din zile va exista cineva care va reuși să pună în cuvinte exact ceea ce simți tu”, spunea cineva despre marii autori ai lumii.
Jacques Salome este, cu certitudine, unul dintre ei.
“Curajul de a fi tu însuți. Arta de a comunica conștient”, este cartea care m-a marcat. Am avut nevoie de mult timp să îmi revin după lectura ei.
Cărțile care au cel mai mare impact emoțional asupra cititorului sunt acelea care intră în anumite colțuri ale sufletului acestuia, de existența cărora nici el, cititorul, nu era conștient.
Anume asta am simțit eu, în timp ce citeam, fără să respir parcă “Curajul de a fi tu însuți. Arta de a comunica conștient”. Și, ca și cum nu aș fi fost sigură de ceea ce am citit, am revenit la ea, de multe ori, după prima lectură. Și, crede-mă, puține sunt cărțile cu care obișnuiesc să fac acest lucru!
“Curajul de a fi tu însuți. Arta de a comunica conștient” este, după părerea mea, unul dintre cele mai puternice instrumente de care se poate folosi omenirea. Și asta pentru că aceasta nu este doar o oglindire a lumii în care trăim, ci și o descriere exactă a modului în care comunicarea ineficientă ne afectează existența.
Multe dintre problemele de relaționare cu cei dragi se datorează carențelor noastre în comunicare. Pentru că ne e frică să ne exprimăm trăirile sau nu știm cum să o facem, ajungem, de multe ori, să fim ceea ce nu suntem, uimindu-ne uneori, chiar și noi înșine, de comportamentele pe care le adoptăm.
Cât de importantă este conștientizarea muncii de arheologie personală?
Care sunt bornele unei ființe umane și putem oare renaște, pentru a trăi o viață diferită de cea “anterioară”? – acestea sunt doar câteva dintre subiectele despre care vorbește autorul în minunata carte “Curajul de a fi tu însuți. Arta de a comunica conștient”.
Și, vai, de câtă conștiință avem nevoie, cu adevărat, pentru a trăi!
“Curajul de a fi tu însuți. Arta de a comunica conștient” nu este doar o descriere a celor mai importante componente ale comunicării, ci și o extraordinară poveste de viață a unui maestru în curajul de a fi tu însuți.
Citate din “Curajul de a fit tu însuți. Arta de a comunica conștient” care m-au marcat:
“Orice demers spiritual, fondat deopotrivă pe aspiraţia la transcendenţă si pe nevoia de aprofundare, ne conduce către dezgolire. Ne paşte riscul unui şoc şi al unei întîlniri dureroase şi bulversante cu propria nuditate psihică”.
“Ce lung si presărat cu capcane este drumul către găsirea unui sens pentru manifestările banale si imprevizibile ale vieţii, pentru a depăşi aparenţele, pentru a ajunge la un acord, înainte de a deveni noi înşine izvoare, va trebui să navigam pe bîjbîite sau să fim îndrumaţi pentru a ne găsi calea”.
“Să simţi că iubeşti, că eşti îndrăgostit, înflăcărat şi iubit, să trăieşti dorindu-ţi şi primind prezenţa celuilalt/celeilalte, ce revoluţie fermecătoare în viaţa unei fiinţe”.
“Păstrăm în noi urmele a numeroase situaţii neîncheiate. De-a lungul vieţii, am adunat în noi rănile cauzate de violenţele, umilinţele, decepţiile şi frustrările pe care le-am suferit”.
“Orice tendinţă narcisică exacerbată se consideră şi se proclamă suficientă sieşi, cînd de fapt are nevoie de prezenţa unei alte fiinţe care să o recunoască şi să o aprobe”.
“Libertatea de a trăi în cotidian depinde de posibilitatea de a fi mai conştienţi şi mai vigilenţi în legătură cu ceea ce activează aceste componente şi este determinată de respectul pe care ni-1 acordăm nouă înşine, pentru a nu da naştere sau a nu ne implica în situaţii relaţionale care se vor dovedi catastrofale pentru noi”.
“Iertarea, prin efectele sale imediate, se aseamănă cu o compresă cu balsam calmant aplicată pe iritaţia sau inflamaţia unei răni”.
P.S. Dacă ai citit și tu această carte, te rog să-mi lași un comentariu prin ce anume te-a impresionat și cum crezi că a contribuit la munca ta proprie de arheologie personală. 🙂