„Ca să ieși dintr-o stare de blocaj trebuie să întrerupi tiparul – vechiul refren obosit – și să o iei de la capăt”
(Anthony Robins)
Ai o luptă continuă cu plictiseala și nu-ți dai seama de ce trăiești această stare? Eu m-am întâlnit de multe ori cu plictiseala în viața mea.
Nu știu dacă înțelegi la ce fel de plictiseală mă refer: nu la acea plictiseală combinată cu lene și lipsă totală de motivație, ci la acel gen de plictiseală dureroasă care te face să ai senzația că te afli într-un tunel întunecat în care este cu neputință să găsești lumina.
De unde acest fenomen, m-am întrebat de multe ori, ce mă determină să am astfel de stări?
Ei bine, în acel capitol din viața mea intitulat: „Nu fac nimic nou pentru că mi-e frică de mor”, plictiseala era fenomenul cu care mă trezeam dimineața și adormeam noaptea.
Paradoxal este că deși nu eram deloc mulțumită de modul meu de a trăi, continuam să trăiesc în același stil, zi după zi, clipă după clipă, pentru că nu admiteam introducerea unor elemente noi în viața mea.
Odată cu studiul dezvoltării personale, am descoperit explicația științifică a acestui fenomen, „impenetrabil” – după părerea mea – în acea perioadă. Ei bine, există o noțiune științifică numită „homeostazie” care se referă la rezistența organismului uman la orice fel de schimbare.
Ca să îți fie mai clar: creierul uman percepe orice schimbare ca pe un pericol, de aceea face tot posibilul să facă față pericolului sau să lupte cu el, dacă vrei.
Probabil ai observat că atunci când faci un lucru nou, te iau căldurile, transpiri, tremuri sau ai orice alte semne fiziologice de acest gen, aceasta este rezistența organismului la schimbare.
Important e să o conștientizezi, și știind ce se întâmplă cu tine să faci abstracție de ea și să continui ceea ce ai început să faci. Eu trăiesc după acest principiu de mai mulți ani deja: simte frica și continuă să faci ceea ce ai început.
Să îți spun un secret: am fost întotdeauna un om foarte emotiv, nu am reușit mai niciodată în liceu sau facultate să am un discurs „minunat” în fața publicului, nu am participat la evenimente de „mare rang”, care se dădeau în facultate.
Cu toate astea eu nu am încetat niciodată să mă provoc: nu am încetat niciodată să caut lucrurile care îmi fac mie plăcere și mă fac fericită.
Am experimentat mult până a descoperi acele lucruri și, în timp ce unii își băgau în cap materii date la xerox din câteva sute de cărți, eu învățam ce înseamnă viață și cum să îmi găsesc calea mea.
- În timp ce unii căutau metode de a copia la examene pentru a lua note mari, eu mă prezentam la examene cu ceea ce cunoșteam, pentru că știam că nu notele sunt prioritate în viața mea,
- În timp ce colegele mele erau în căutarea marii iubirii pentru că „era timpul” să se căsătorească, eu eram în căutarea provocărilor,
- În timp ce toți mi-au spus în anul 3 de facultate că nu am nici o șansă să ajung în Statele Unite, eu m-am angajat într-un „pericol” – considerat de ei, și am aplicat la programul Work and Travel. Am reușit, am vizitat cele mai miraculoase locuri pe care le văzusem până atunci.
- În timp ce colegele mele de facultate când și-au luat diploma erau cu copii în brațe și cu verighete pe degete, eu eram în căutarea unor noi aventuri și provocări post-facultate.
Am iești mereu din tipare, nu pentru a le dovedi altora că pot fi mai mult decât sunt ei, ci pentru a nu-mi trăi viața în plictiseală și monotonie. Consider că nu există un dușman mai mare al omului decât rutina și monotonia.
Nu m-am născut într-o familie bogată care să îmi ofere totul pe tavă, iar eu doar să îmi aleg destinațiile de călătorie, am făcut totul singură, de la 18 ani.
Am muncit toți anii studenției, am împrumutat bani și am restituit, dar nu am renunțat niciodată la ideea unei vieți minunate pe care mi-o doresc și acum. Așa cum spunea și Theodore Roosevelt:
„Descurcă-te cum poți, cu ceea ce ai, acolo unde ești”
Eu asta am făcut toată viața: m-am descurcat cu ceea ce am avut, așa cum am putut, acolo unde am fost, mai mult decât atât, am rupt etichetele care mi s-au pus de prieteni, rude, profesori sau orice alți oameni conformiști care și-au propus să trăiască după regulile sociale scrise acum câteva sute de ani în urmă.
Mulți oameni se plâng că sunt plictisiți de viața lor. Mă întreb de ce nu fac ceva pentru a scăpa de această plictiseală?
De ce nu fac ceva inedit? Te plictisești atunci când ai o viață statică, sedentară, care nu îți mai aduce nici o satisfacție.
Îmi pare atât de rău să aud femei frumoase, tinere, angajate într-o căsătorie, care privesc oamenii non-conformiști cu frustrare în privire pentru că ele consideră că viața lor nu va fi niciodată astfel.
Poți minți pe oricine că ești fericit, dar niciodată pe tine! Vei reuși să strigi în gura mare lumii că asta e viața pe care ți-ai dorit-o întotdeauna și toți te vor crede, dar niciodată tu însuți.
Poți zâmbi larg, dar ochii te vor trăda. Tu de ce crezi că nu meriți să trăiești cum ți-ai propus?
Și pentru că am un moment acum de sinceritate, lasă-mă să îți spun povestea mea de acum 4 ani. Eram într-o relație chinuitoare de 2 ani, deși aparent era o relație stabilă, cu idei de formare a unei familii tradiționale etc. (ideea cu care am fost și eu crescută).
Eram un om extrem de nefericit în sufletul meu, și asta pentru că în acea relație nu eram eu, eram mereu așa cum și-ar fi dorit iubitul meu să fiu: serioasă, în „banca ei”, mereu cu gândul la un viitor strălucit împreună.
Pentru cei care mă cunosc și știu cât de nebunatică sunt, pot fi înțeleg că o astfel de viață e cea mai grea pedeapsă care mi se poate da să o duc. 🙂
Ei bine, eu strigam lumii întregi că sunt extrem de fericită, dar de fapt strigam tare pentru a mă auzi și a mă convinge pe mine că este așa. Crezi că am reușit? Nu!
Am renunțat la acea relație după 2 ani, pentru că mi-am dat seama că nu mai pot continua să mă mint.
Nimeni nu va fi niciodată fericit dacă se minte pe el. Îți mai amintești de expresia: „Minciuna are picioare scurte”? E valabilă și pentru tine.
Eu nu-mi doresc să trăiesc viața contra mea, pentru că nu pentru asta m-am născut pe acest pământ.
Eu nu vreau să mă trezesc într-o zi cu gândul că mi-am irosit viața trăind-o pentru alții, așa cum spune și mare Jung – părintele psihologiei:
„Asta îl amenință pe omul modern, el riscă să se trezească într-o dimineață și să-și dea seama că și-a irosit jumătate din viață”
Dacă ne vom angaja mereu în slujba altora pentru a le îndeplini lor cerințele vieții pe care și-o doresc, cine ni le va îndeplini pe ale noastre? Dacă vom fi mereu binefăcătorii altora cu normă întreagă, cine vor fi binefăcătorii noștri?
Ne dorim să fim liberi și să trăim frumos, dar fugim de libertate și căutam cu disperare cuști noi, aurite în care să intrăm.
„Oamenii au adoptat un mod de viață schizofren, spune Osho, ei vorbesc despre adevăr și libertate, însă trăiesc în minciună și sclavie”
Și paradoxal este că noi suntem cei ce căutam stăpânii care ne vor mai „dărui” câțiva ani de sclavie, pentru că nu am învățat să fim proprii stăpâni. Vrem să știm că aparținem oricui, numai nu nouă înșine.
Nu cred că există o frică mai mare pentru omenire decât aceea de a trăi pe cont propriu.
Noi căutam libertate în închisoare, noi căutam fericirea în locuri întunecate, pentru că nu știm că fericirea este însăși libertate:
- Libertatea de a face ce îți dorești cu viața ta,
- Libertatea de a vizita locurile care te încântă,
- Libertatea de a ține legături cu oamenii cu care ai tangențe, nu cu cei care te-ar ajuta să ai priză la public,
- Libertatea de a te simți bine alături de un partener, fără a fi obligat să semnezi niște acte care te-ar lega de el o viață.
Pentru mine a fi liber este echivalent cu a fi fericit. Nu am să cred niciodată că există fericire fără libertate.
Astea sunt puținele de potențialele motive pentru care viața ta e dureros de plictisitoare în acest moment. Sunt valabile și pentru tine?
Ce intenționezi să faci în continuare pentru a schimba această situație?
