Există Vreo Legătură între Călătorii și Fericire?

Există locuri care ni se potrivesc și locuri cu care, pur și simplu, nu rezonăm. Nu te poți impune să iubești locurile care nu-ți aparțin ca și structură.

Multe au fost locurile pe care am avut norocul și curajul să le vizitez în drumul meu de până aici.

E ciudat cum unele instincte ne determină să le urmăm fără ca măcar să ne întrebăm dacă sunt corecte sau nu.

Am simțit întotdeauna în mine instinctul inexplicabil de a cunoaște lumea. Poate pentru că am avut întotdeauna o foame nebună de a mă cunoaște pe mine…

Am crezut, poate, undeva, în adâncul meu, că dacă am să descopăr lumea, am să mă descopăr pe mine, ceea ce știu și ce nu știu să fac, ceea ce îmi aduce sau nu îmi aduce satisfacție, într-un final, ceea ce mă face sau nu mă face fericită. Și am avut dreptate într-o mare măsură, și am greșit – într-o măsură mai mică.

Am avut dreptate, pentru că, doar străbătând lumea, am învățat că pot face lucruri de una singură, mă pot descurca în situații neprevăzute, pot lega prietenii cu oameni diferiți, pot găsi capătul unui drum absolut necunoscut, într-un final: pot supraviețui, oriunde și cu oricine.

Și am greșit, pentru că, după toate umblările mele prin lume de până acum, am înțeles cât de mult mi-am dorit, undeva în subconștientul meu, să fug de un eu pe care nu-l puteam accepta, pentru a face cunoștință cu un eu, pe care l-aș putea îndrăgi. Dar, așa cum obișnuiesc să spun, poți fugi și la capătul lumii, tot de tine vei da…

America, Grecia, Norvegia, Franța, Croația, Austria, Belgia, Slovacia, Germania, Bulgaria, Ucraina, Olanda – acestea și alte destinații, care poate mi-au scăpat din vedere – unele dintre ele m-au inspirat, altele m-au făcut să mă simt aproape de… mine, de ceea ce sunt, de ceea ce trăiește înăuntrul meu. Unele au trezit în mine acea latură rece, indiferentă și lipsită de viață, care, se pare, se activează în fiecare dintre noi atunci când nu există nimic care să o impulsioneze, altele – mi-au dat adevarate lecții de acceptare…

Din anumite motive, funcționez cel mai bine pe meleagurile însorite.

Din anumite motive, țările reci, pe lângă aprecierea pe care o am pentru cei care reușesc să îndure o climă greu de acceptat, nu trezesc nimic în mine. Nu îmi inspiră ambiție, poftă de viață sau dorințe pur umane de a face ceva mai mult decât parte din sisteme.

„Plictiseală, asta e cuvântul cel mai important pe care trebuie să îl înveți despre Norvegia”, mi-a spus dăunăzi o doamnă, stabilită aici de mai bine de 14 ani, împreună cu familia. Și nu e ca și cum acești oameni nu ar ieși din casă cu prima ocazie pe care o au. Nu e ca și cum nu ar fi călătorit până acum, în acești 14 ani, atât cât noi, ceilalți, nu am făcut-o într-o viață.

Dacă există o explicație plauzibilă pentru afirmația dânsei? Nu știu să răspund, dar știu, cu certitudine, că un om cu poftă de viață nu poate trăi într-o țară cu oameni robotizați. Și e păcat că există atâția oameni plini de viață, care se impun să facă acest lucru.

Bineînțeles, suntem cu toții informați și știm că anumite țări nordice fac parte dintre țările cu cele mai înalte rate ale fericirii. Întrebarea este: știu oare, cetățenii acelor țări că sunt fericiți? Pentru că sinceră să fiu am impresia că oamenii fericiți nu știu că sunt fericiți atâta timp cât nu au trăit alte stări până acum.

Și până la urmă este oare fericirea ceea ce descriu aceste studii a fi?

Poate că în noi, aștia veniți din „țările calde”, și sângele joacă altfel…

Poate că avem prea multe ambiții pentru viață, dorință de a cunoaște, de a ne implica în mai multe sfere de activitate, de a face lucruri, de a învăța în afara școlii, de a avea idei, într-un final de a trăi… Și poate că vom înțelege cu adevărat noțiunea de fericire abia atunci când vom reuși să descoperim acel loc de pământ care ne face să ne simțim cu adevărat acasă.

Tu ai descoperit acel loc? Cum arată? Unde este? Cum te simți în el?