De câte e în stare ființa umană pentru a se renega!
Câte n-ar face Omul pentru a dezminți ceea ce simte și este și câți km ar fi în stare să parcurgă pentru a fugi de el însuși!
Dragul meu jurnal, mărturisesc că sunt uimită de această creatură numită Om!
Nu încetez să mă întreb ultima perioadă cum de această făptură umană nu realizează cât de inteligentă este și cât de privelegiată s-a născut! Da, privelegiată, nu datorită părinților la care s-a întâmplat să se nască, ci prin însăși faptul că s-a născut Om…, cu inteligență superioară celorlalte creații ale naturii.
Am nevoie uneori de explicații mult mai profunde pentru ceea ce se numește comportament uman. Și nu pentru că nu aș asculta argumentele pe care le creează Omul pentru el însuși, ci pentru că nu pot înțelege încă cum de reușește acesta să accepte anumite lucruri, inacceptabile, din punctul meu de vedere…
De pildă, de ce o femeie tolerează lipsa de respect a bărbatului cu care-și împarte patul și casa?
De ce un Om cade în patima drogurilor iluzorii inventate de omenire, în loc să se reconstruiască și să-și creeze o altă existență, de fiecare dată când este nevoie?
De ce Omul alege să rămână în locuri care nu-l inspiră, nu îi generează nici o emoție, nu contribuie cu nimic la evoluția și auto-descoperirea lui de mai departe?
Și lista întrebărilor poate continua.
Oare Omul nu a înțeles încă că ceea ce cer de la el e doar să își vadă existența ca pe o evoluție personală continuă, ca pe o călătorie spre sine însuși – dacă așa vrea el să o numească?
Oare Omul încă nu a înțeles mesajul meu, acela că nu există un loc final în care trebuie să ajungă pentru a se stabiliza și de acolo înainte să nu mai existe nici un fel de evoluție?
Vai, dragul meu confident, sunt confuză… Poate că eu nu reușesc să mă fac înțeleasă sau poate că mă încăpățânez prea mult în rigurozitatea acestui principiu?
Probabil, dar ceea ce știu, la acest moment, este că nu poate fi altfel.
Îți spun asta pentru că am acceptat, într-o anumită perioadă, dorința nebunească de a lăsa Omul să rămână într-un anumit loc, pe care el îl consideră confortabil și echilibrant. Și ce s-a întâmplat? Omul a rămas acolo, a încetat să mai contribuie la creație pentru univers și nu doar că a stagnat, ci a degradat, a început să distrugă tot ceea ce a construit în el și în jurul lui: relații, cămin, stări interioare la care a lucrat mult pentru a le atinge etc. etc.
Adevărul este că Omul dacă nu creează, atunci începe (voluntar sau involuntar) să distrugă. Pentru că Omul a fost creat pentru a crea. Și are dreptate atunci când îi spune prietenilor lui că “nimic nu i se dă gratuit”. Așa e, chiar și eu, Viața, prin însăși faptul că exist în el, îi cer să creeze, să dea mai departe ceea ce a acumulat el, să răspândească, la rândul lui, viață, printre ceilalți.
Să își creeze o existență care să îl satisfacă, un cerc de oameni în jurul lui care să îl inspire, să îl umple de emoții pozitive și să împărtășească trăiri împreună.
Îi cer să își creeze un cămin, dacă consideră el că i se potrivește, să-și perpetueze specia poate, dacă se crede capabil de a crea, la rândul lui, o altă viață umană, să lase ceva util și valoros în urma lui, pentru ceilalți care îi vor păși pe urme, într-un final, să se miște, să se implice, să construiască…
Nu mai cred în mitul inventat de omenire, conform căruia trebuie să muncești N ani pentru “a te odihni la bătrânețe”.
Ce este bătrânețea? Anii din buletin, ceasul biologic, firele de păr alb care apar? Nu, ești bătrân doar dacă te simți astfel: în inimă, minte și spirit.
Ești bătrân dacă ți-ai pierdut entuziasmul de a trăi, de a crea, de a face lucruri…
Ești bătrân dacă tot ceea ce fac Oamenii implicați ți se pare lipsit de sens. Și ești bătrân dacă uiți de tine și menirea pe care o ai pentru lumea în care te-ai născut.
Și, vai, câți bătrâni există pe pământ, dragul meu jurnal. Dar, pe de altă parte, câți tineri de 60+, pe care nici măcar eu nu pot înceta să îi admir! Anume spre ei îmi îndrept privirea atunci când mă inundă emoțiile de furie și tristețe venite dinspre pământ…
Închei aici această mărturisire, pentru că întârzii la un eveniment frumos creat de un Om extraordinar. Apropo, oare ce mai face terapeutul meu? Am și uitat când a fost programată următoarea noastră întâlnire…
