“Suntem condamnați la libertate” (Sartre)

Ce este libertatea? – o întrebare răspunsul căreia rămâne a fi incert în era istorică în care ne-am născut. 

Are libertatea beneficii, dar consecințe? Care sunt acestea?

Despre asta mi-am propus să vorbim astăzi. Despre un termen care devine mult prea utilizat în comunicare, dar scos din contexte în viața de zi cu zi.

Nimeni Nu Se Naște Liber, Dar Toți Ne Naștem cu Libertatea de a Fi “Copii Buni”

“Ești un copil bun, Eugenia. Mi-aș fi dorit să am un copil ca tine”– îmi amintesc și acum cu mare dragoste, de această expresie pe care obișnuia să o spună de fiecare dată coordonatoarea mea de licență, atunci când ne întâlneam să discutăm despre cum au mai evoluat lucrurile la lucrarea mea.

Pe atunci nici nu-mi puteam imagina cum aș fi putut fi “altfel, decât “un copil bun”. Acum știu despre ce vorbea.

Odată cu trecerea anilor începem să analizăm anumite idei ale oamenilor ce au jucat oarecum un rol important în parcursul nostru.

Și, deși nu am intenționat să memorizez această expresie, a rămas se pare undeva în adâncul subconștientului meu, ca o insignă și o apreciere importantă pentru a fi urmată mai departe.

“Nu am avut cum să devin un copil rău” – îmi aud mintea gândind acum, drept un răspuns la acea afirmație.

Nu am avut cum să devin un copil rău, pentru că viața nu mi-a oferit această libertate.

“Omul nu poate avea libertatea deplină, el poate avea anumite libertăți” – ne spune Tudor Chirilă.

Și câtă dreptate are!

Oricât de mult ne-am dori, nu suntem niciodată liberi, în tot sensul cuvântului. Numai dacă nu alegem să trăim într-o pădure, departe de civilizație și lume, dar și acolo vom fi condiționați de anotimpuri, vreme, alte vietăți etc. etc.

Însăși faptul că ne-am născut este o responsabilitate.

Responsabilități avem întreaga noastră existență. În unele perioade – mai mari, în altele – mai mici…

Omul nu se naște liber. Omul se naște cu libertatea de a alege să fie liber.

• Liber de o existență mediocră.
• Liber de a fi și de a alege să devină.
• Liber de a accepta orice i se dă și liber de a persevera pentru ceea ce l-ar împlini.
• Liber de a-și urma doar mintea și liber de a-și asculta intuiția.

Liber, liber, liber…  lista poate continua la nesfârșit. Cu toate astea, încă o dată: nimeni nu e liber cu adevărat!

Consecințele Libertății de a fi… Liber

Asistăm tot mai mult ultima perioadă la valul: “Vreau să fiu liber!” Dar, deși eu însăși sunt o adeptă a libertății, mă întreb de multe ori cum se face că distorsionăm atât de mult acest termen, încât ajungem să dăm cu stângul în dreptul și să devenim cei mai specializați autosabotări.

Înțeleg eu oare greșit acest cuvânt sau umanitatea a ieșit din anumite norme utilizându-l?

Mă întreb uneori cine aș fi fost eu astăzi dacă aș fi avut o libertate deplină de a face absolut tot ce mi-aș fi dorit, în anumite etape ale vieții și ale ontogenezei?

Ne plac termenii care ne scutesc cumva de responsabilitate, dar totodată ne scapă faptul că ființa umană are perioade de dezvoltare care, lipsite de monitorizare sau ghidare, ar putea deveni fatale pentru dezvoltarea de mai târziu.

“Libertatea va salva lumea”, tindem să afirmăm, dar oare excesul de libertate nu are consecințe? Și poate că greșesc, dar:

• Nu cred că libertatea deplină a copilului în anumite țări scandinave “va salva lumea”. Și asta pentru că experiența mea de lucru cu copiii îmi spune că orice ființă umană, oricât de mică, trebuie să se familiarizeze, în anumite doze, cu realitatea din afara lumii ei. Copilul crescut cu mai multe jucării decât cărți, cu mai multe distracții decât mici obligații (corespunzătoare bineînțeles vârstei lui), devine un adult cu așteptări prea mari de la cei din jur. Devine un adult înclinat spre depresie și anxietate. Am mai vorbit despre acest lucru, în unul dintre articolele mele și mă întrebam acolo: “Dacă un copil este obișnuit de mic cu ideea că părinții trebuie să facă tot pentru el”, atunci ce facem cu perioada adolescenței? Cum monitorizăm un adolescent rebel, care crede că i se cuvine absolut totul, pe bună dreptate? Nu e suficient să trăiești într-o țară cu cea mai înaltă rată a fericirii în studii și pusă pe silent în realitate.
• Nu cred că libertatea presei, a cancanurilor, a vedetelor apărute peste noapte, “va salva lumea”. Și nici nu cred că e nevoie să intru în amănunte referitor la acest subiect. Prefer să mă opresc aici, cu vorba unui cunoscut, care după mulți ani de jurnalism a renunțat la activitatea lui, argumentând-și alegerea printr-o singură propoziție: “Jurnalismul de azi și-a pierdut bunul-simț”.
• Nu cred că așa-numita libertatea excesivă de exprimare “va salva lumea”. Și, crede-mă sunt foarte fericită pentru libertatea de a scrie aici exact ceea ce simt, dar mi se pare că în drumul spre libertatea totală de exprimare, am uitat că uneori cuvintele pot răni, pot omorî speranțe, pot ucide visuri… Am uitat de noțiunea de “a vorbi tacticos”, așa cum am uitat de noțiunea de spațiu personal. Am creat o noțiune eronată despre exprimare liberă și ne conducem toți, ca o turmă după ea.

Unde am pierdut bunul simț? mă întreb.

Unde am lăsat bunele maniere?

De ce am ajuns să dovedim că suntem educați doar printr-o coală de hârtie, numită diplomă de absolvire, pe care o scoatem de undeva dintr-un sertar, atunci când suntem întrebați?

Libertatea De a Rămâne Oameni, Chiar și Atunci Când Nu Ni Se Cere

“Într-o lume în care poți fi orice, fii un om bun”. – vira odată un citat pe Facebook.

Deși mi s-a părut agasant, la un moment dat, m-am oprit de “scroll-at” mai departe, atunci când am dat peste el.

A rămâne Om, oriunde și în orice situație – devine, se pare, o adevărată provocare pentru timpurile în care trăim. Și asta pentru că ne-am obișnuit să “ne facem loc printre alții” pentru a fi văzuți și auziți.

A fi văzut și auzit călcând peste capete, nu este decât o realizare cu o durată scurtă.

Chiar dacă nu te vede nimeni, nici o faptă umană nu trece neobservată.

Viața este, cu adevărat, un bumerang – oricât de clișeic și banal ar suna acest lucru.

Ne-am născut să fim liberi, da.

Dar nu liberi în a călca în picioare emoții și trăiri umane.

Nu liberi în a ignora adevărurile vieții, fără de care nimic nu ar fi funcțional.

Nu liberi de a dezvolta egocentrismul, în loc de a dezvolta empatia.

Nu, nu și nu!

Ne-am născut liberi doar în a alege. În a fi oameni, chiar și acolo unde nu ni se cere. În a face din existența noastră una semnificativă și a-i ajuta pe alții – eventual – să facă la fel. Dar nici măcar atât.

Cel mai mare ajutor pe care-l putem face omenirii este să avem grijă de sănătatea și sufletul nostru – spunea un om înțelept.

Care crezi că este cea mai mare libertate pe care o avem astăzi, utilă cu adevărat omenirii?