Delimitarea Dintre Iubire de Sine și Egoism. Unde se Naște Sacrificiul de Sine?

Există o singură cale de a merge mai departe – să te alegi pe tine.

A existat o perioadă lungă în viața mea în care mi-a fost greu să fac diferența între egoism și iubire de sine.

Mi-am amânat de multe ori dorințele mele pentru binele altora, mi-am sacrificat de multe părerile mele pentru visurile altora, într-un final am renunțat de multe ori la ceea ce sunt pentru ca ceilalți „să se simtă valoroși”. Și nu ne-ar părea rău că facem aceste lucruri, dacă nu ne-am da seama, la un moment dat cât de inutile sunt.

Uneori când avem senzația că facem bine cuiva, nu ne dăm seama de fapt cât rău îi facem celui de alături și desigur nouă înșine.

Dacă am învățat ceva cu adevărat valoros până acum este faptul că nu există bine realizat prin auto-sacrificare. Și asta pentru că a face bine înseamnă a simți fericire pentru că dăruiești, ori sacrificându-te pe tine, niciodată nu vei fi fericit în sinea ta, oricât ai încerca să te impui să crezi acest lucru. Și atunci din start binele pe care îl faci, călcând pe tine, nu mai este un bine.

E ciudat să constați că nu ai încurajat niciodată auto-sacrificarea și că tu, de fapt, ai făcut de multe ori același lucru direct sau indirect.

E ciudat să constați cât de mult îi susții pe cei din jur să se aleagă pe ei și că tu, de fapt, ți-ai anulat de atâtea ori dorințele pentru a-i vedea pe cei de alături împlinindu-și-le.

Se pare că noi, ca și popor avem în sânge auto-sacrificarea. Și păcat că uneori ne sacrificăm atât de mult încât doar o durere profundă ne poate determina să încetăm să mai facem acest lucru.

Dacă odată ne credeam eroi de neînvins, vine un moment în viață în care ne dăm seama că suntem creaturi vii, poate greu de doborât, dar nu imposibil.

Dacă odată ne credeam invincibili, vine un moment în viață în care ne dăm seama că putem fi învinși de boli, cruzime, durere sau de o banală calamitate naturală.

Oricât de mult ne-am dori să ajutăm pe cei din jur și să facem o diferență în această lume, avem nevoie și noi, ca personalități să ne încărcăm baterii și, din păcate, nu ne mai putem lua energia din propriul sacrificiu.

Dar de unde se naște acest fenomen? Mă întreb de multe ori când mă surprind făcând acest lucru.

Studiile mele asupra mea și asupra celor care-mi scriu, ma fac sa cred că auto-sacrificarea are o singură rădăcină: lipsa iubirii de sine sau, mai simplu: non-valorificarea propriei persoane.

Ne simțim nedemni de a fi iubiți și de aceea, iubindu-i pe alții până la sacrificiu, amânăm să ne iubim pe noi pentru „mai târziu”. Și oare când va veni acel mai târziu? – asta e întrebarea.

Îți spun eu: pentru unii când o boală grea dă peste ei, pentru alții când pierd tot ce mai pot pierde în această viață, iar pentru alții – niciodată.

Lecția iubirii de sine o avem de învățat cu toții în timpul limitat care ni s-a dat în această viață. Atenție însă – există o diferență între egoism și iubire de sine. Și spun asta pentru că e foarte ușor să cazi în cealaltă extremă, să ai impresia că totul ți se cuvine, că totul trebuie să-ți aparțină doar ție, că toți îți sunt datori etc. Vorbesc despre a ne iubi pe sine atât încât să avem grijă de propriile dorințe, pe care le considerăm cu adevărat importante pentru noi.

Suntem un popor solidar și dăm dovadă de acest lucru atunci când e cazul. Suntem un popor de oameni cărora ne pasă de cei din jur și am văzut acest lucru (dacă nu mai devreme) cel puțin acum, după tragedia de la Colectiv care ne-a zguduit pe toți, dar pe lângă asta ar fi bine să ne amintim că suntem oameni vii, ce avem nevoie să ne ascultăm pe noi înșine pentru a evolua.

Știu că îți dorești ca existența ta să conteze, știu că îți dorești să fii de folos lumii, știu că îți dorești să faci o diferență prin simplul fapt că exiști, te înțeleg, om drag, dar crede-mă că uneori aceste lucruri nu sunt suficiente, pentru că înainte de toate trebuie să-ți amintești că ești un om ce ai nevoi și dorințe personale, unele dintre ele greu de explicat poate, dar absolut necesare pentru tine. De acest lucru trebuie să ne amintim de fiecare dată când ne prindem că ne-am sacrificat prea mult propriile personalități pentru ca altora să le fie bine.

Și, așa cum ți-am mai zis: sacrificiul nostru este inutil atunci când noi nu suntem fericiți în sinea noastră. Nimeni nu are nevoie de daruri lipsite de profunzime. Suntem sătui cu toții de superficialitatea în care trăim.

Te invit să te gândești la aceste lucruri și să începi să faci o delimitare în mintea ta dintre iubire de sine, egoism și dăruire.

Existența ta va face cu adevărat o diferență în această lume doar în momentul în care îți vei da seama că reușești să ai un echilibru între propriile dorințe și necesități și satisfacerea dorințelor și necesităților celor din jur.

Te îmbrățișez și îți mulțumesc pentru devotamentul și implicarea ta,

Eugenia.