„Un învingător nu renunță niciodată, iar cel care renunță nu este niciodată un învingător”

                           (Napoleon Hill „Cheia succesului”)

De câte ori ai renunțat la visurile tale pentru că îți era frică? „Nu am renunțat la visuri pentru că îmi era frică, am renunțat din alte motive”, ai să îmi răspunzi.

Te înșeli, insist că ai renunțat din frică. Îți explic imediat de ce.

Acele motive pe care le invoci drept obstacole în cale realizării visurile și obiectivele tale sunt scuze modelate de frică.

Frica îi ia fața unei scuze și se înfățișează în mintea noastră cu o întruchipare atât de veridică încât ne este greu să o ignorăm.

Toți avem frici, oricât de mult am încerca să ascundem acest lucru. Nu zic să ieși în fața casei să strigi că îți este frică, zic să recunoști acest lucru pentru tine.

Orice problemă conștientizată este pe jumătate rezolvată. Și tu, și eu avem fricile noastre. Dar de unde se nasc ele și de ce le lăsăm de cele mai multe ori să ne guverneze viața?

Procesul De Evoluție Al Fricii

Puțini oameni cunosc că frica este o reacție sănătoasă din punct de vedere psihic.

Frica este semnalul organismului că vrem să trăim și să ne apărăm de pericolele din jurul nostru.

În psihologie există termenul de „homeostazie”, care reprezintă rezistența organismului la orice fel de schimbări.

Psihicul nostru percepe schimbările ca pe primejdii, de aceea reacția lui este simplă și, totodată, primitivă, în termeni simpli ea se manifestă prin: „Luptă sau fugi”.

Deci, orice schimbare este un pericol pentru creierul nostru, de aceea este important ca schimbările să fie introduse treptat, cu pași mici, astfel încât creierul să se obișnuiască în fiecare zi cu ele.

Oamenii își doresc să implementeze obiceiuri noi, dar dacă se poate din prima zi. Azi să se bage la somn, iar mâine să se trezească cu o viață nouă. Nu te acuz, am fost și eu la fel.

Frica este urmată de gânduri negative de genul: „Nu am să reușesc, mai bine renunț”, „Oare de ce să îmi pierd timpul cu acest lucru dacă el nu este pentru mine?”, „Azi nu am să mai fac nimic, poate încerc mâine” și multe, multe altele. Dar știai că:

Gândurile tale îți creează sentimentele, sentimentele – acțiunile, iar acțiunile – rezultatele pe care le ai azi?

 

Cele 3 Tipuri De Frici Cu Care Ne Confruntăm

De la excepționalul Dan Luca am învățat că există 3 tipuri de frici cu care ne confruntăm de-a lungul vieții.

• Fricile de lucrurile care nu se întâmplă: frica de îmbătrânire, de singurătate, de boală, de accidente, de dezastre naturale etc. Tot aici se includ și fricile care necesită acțiune: frica de a lua decizii, frica de a vorbi în public, frica de a începe sau încheia o relație etc.
• Al doilea tip de frici ce au de-a face cu stările noastre interioare. Câteva exemple sunt: frica de respingere, frica de eșec, frica de a fi vulnerabil, frica de a fi dezaprobat, frica de succes.
• În a treia categorie se include frica cea mai mare: frica de a nu te descurca cu situațiile pe care le trăiești în viață.

Și aici este cheia tuturor fricile. O întrebare pe care am auzit-o la acest om frumos Dan Luca suna așa: „Dacă ai ști că te-ai putea descurca cu absolut tot ce îți apare în cale de ce anume ți-ar mai fi frică?”.

Răspunsul pe care mi l-am dat mie însămi a fost fascinant: „Păi… de nimic!”

Am avut o revelație pe moment: mi-am dat seama că, de fapt, toate fricile noastre se rezumă la una singură: frica de a nu face față vieții. E cea mai profundă frică, ce stă la baza tuturor celorlalte.

De fapt orice frică are în spatele ei o credință greșită despre situația dată. Eu am luptat toată viața cu fricile mele.

Nu înțelegeam de ce îmi era frică de un lucru aparent banal, până când, odată cu studiul psihologiei, am început să determin fiecare credință care stă în spatele fricilor mele.

Și știi ce, am început să acționez, indiferent de ele. Susan Jeffers a scris și o carte cu acest titlu: „Feel the fear and do it anyway”. Iar aceasta a devenit deviza mea în viață.

Eu asta fac întotdeauna: simt frica și continui să fac ceea ce am început, indiferent că îmi tremură genunchii de teamă. 🙂

Aș fi o ipocrită să zic că nu mi-e frică de nimic acum, dar aș minți să spun că nu am evoluat deloc în privința asta pe parcursul timpului.

Da, recunosc, în mine încă trăiește frica de a vorbi în public. Am fost întotdeauna terorizată de creierul meu care asocia vorbitul în public cu eșecul și asta pentru că în copilăria mea mi s-a spus întotdeauna că trebuie să am o viață mediocră și nu am nevoie să vorbesc în public.

Creierul nostru întotdeauna asociază situațiile cu eșecurile sau reușitele din trecut. Așa că dacă ai o frică majoră, amintește-ți ce emoții aveai în trecut (indiferent în ce perioadă a vieții tale) referitor la cea situație.

De fapt, cercetătorii au descoperit că frica de a vorbi în public este mai mare la oameni decât frica de moarte. Îți dai seama? Eu m-am prins de multe ori că renunțam la personalitatea mea doar pentru a nu vorbi în public.

Răspundeam mai degrabă cu „Nu știu” decât să îmi manifest cunoștințele. Îți dai seama unde ne aduc fricile noastre?

De aceea îți spun că cel mai bun remediu pentru tratarea fricilor (de orice gen) este să ACȚIONEZI, chiar dacă îți tremură picioarele și nu mai știi ce-i cu tine. Poetul și filosoful Ralph Waldo Emerson avea o rețetă foarte eficientă pentru a trata fricile:

„Priviți-vă fricile în față, puneți-le în lumina rațiunii. Învățați să râdeți de fricile voastre. Aceasta este tratamentul cel mai bun”

Dacă te gândești mai bine frica este un impuls primitiv al creierului asupra organismului pentru a se apăra. Deși pare absurd, eu încerc să mă privesc pe mine dintr-o parte când simt că îmi este frică de ceva și vreau să renunț.

Mă întreb oare care este credința care îmi provoacă această frică? Și odată ce o descopăr știu care elemente mă sabotează.

E adevărat că toată viața luptăm cu fricile noastre, dar frica nu este decât o părere a noastră pe care o implantează în subconștient situațiile precedente. Iar părerile pot fi schimbate.

Frica nu te identifică nici pe tine, nici pe mine ca individ. Și asta pentru că noi suntem mai mult decât fricile noastre.

Mă gândesc de multe ori cum ar arăta viața fiecăruia dintre noi dacă am reuși să înfruntăm orice frică.

Eu știu cum ar arăta. Și știu cum arată acum, și cum va arăta peste 5, 10 ani. Pentru că știu ce îmi doresc și unde vreau să ajunge, indiferent de fricile ce mă încearcă.

Tu te-ai întrebat acest lucru?

Ce ai descoperit?