“O comunitate imaginară este o comunitate în care oamenii nu se cunosc cu adevărat, dar își imaginează că o fac”. (Yuval Noah Harari)
E ușor să pretindem că îi cunoaștem pe cei din jur și lumea în care trăim, dar e foarte dificil să depunem efortul de a face acest lucru cu adevărat.
De multe ori trăim cu senzația că lumea se învârte în jurul nostru și tot de multe ori avem impresia că noi avem “darul” de a citi lumea. Dar există oare o limită a acestei gândiri de superioritate?
Mărturisesc că direcția în care se îndreaptă psihologia mă îngrijorează.
Mi se pare că avem foarte puțini oameni interesați cu adevărat de această știință socială și mult prea mulți – interesați de manipularea celor din jur, prin intermediul ei.
Științele sociale sunt o vocație și dacă aceasta nu vibrează în tine, chiar dacă îi pui cea mai calitativă și scumpă baterie, nu va funcționa. Și asta pentru că:
Există o mare diferență dintre a funcționa artificial și a funcționa natural.
La fel cum există o mare diferență dintre a fi specialist în manipulare umană și a te specializa în dezoltarea potențialului uman.
Dar oare nu acesta este motivul pentru care unii aleg anumite domenii și alții nu? Oare nu de senzația de a avea un soi de putere asupra lumii și naturii umane sunt flămânzi aceștia?
A cunoaște este putere și sunt absolut de acord cu această afirmație, dar a cunoaște poate deveni și periculos atunci când se ajunge în altă extremă. Și aici mă refer la extrema de a nu fi pregătit emoțional pentru a putea dirija ceea ce cunoști.
“Eugenia, de ce nu folosești cunoștințele pe care le ai în psihologie și în relațiile cu cei apropiați?” O întrebare aparent inofensivă, ai putea spune, dar care m-a determinat să percep mai profund rolul psihologiei în viața celui care a ales acest drum. Mai ales când astfel de întrebări ți le adresează exact cei care văd această știință din unghiul descris anterior.
Am renunțat demult la ideea că psihologia te face “să citești lumea”. Am renunțat demult la ideea că psihologia înseamnă manipulare. Și din momentul în care am început să privesc rolul psihologiei altfel, am început să creez relații reale, nu artificale.
Odată ce înțelegi că orice știință poate deveni utilă sau, dimpotrivă, otrăvitoare, în dependență de direcția în care o duci, existența capătă o nuanță diferită.
Eu nu am ales psihologia pentru “a-i manipula cumva” pe cei care fac parte din viața mea.
Eu nu am ales psihologia pentru a le arăta celor din jur “cât de inteligentă sunt în comparație cu ei”.
Am ales psihologia pentru că acesta e unicul domeniu care m-a ajutat să mă descopăr, în primul rând pe mine, și apoi – pe cei din jur.
Am ales psihologia pentru că prin intermediul ei am putut face și construi lucruri frumoase pentru mine și lumea în care m-am născut.
Când alegem anumite domenii pentru manipulare, iertată să-mi fie expresia, dar nu ne mai putem numi specialiști. Și îmi pare sincer rău că am ajuns să percepem astfel această știință minunată. Îmi pare rău că am ajuns să o utilizăm într-un mod în care este total opus menirii ei în această lume.
În orice știință socială, ca și în viața de zi cu zi, de altfel, există o noțiune care se numește bun-simț – un termen care nu se va demoda și nu va ieși niciodată din uz.
A te folosi de bun-simț, în orice profesie pe care o faci, este un lucru mare.
A ști să respecți un anumit spațiu, numită zonă personală, a fiecărui om cu care interacționezi, este un lucru demn de admirat.
Dar omul nu doar că a uitat cu desăvârșire aceste noțiuni, mai mult, afirmă că îi cunoaște pe alții mai bine decât se cunosc ei pe ei.
Omul nu și-a găsit un rol în propria viață și se grăbește să își găsească roluri în viețile celorlalți.
Nu poți intra cu papucii plini de noroi în anumite locuri ale ființei umane, doar pentru că tu și el/ea “sunteți apropiați”.
Nu poți impune credințele tale celui de alături, doar pentru că “vă cunoașteți de mult timp”. Și nici un oarecare alt motiv nu îți dă dreptul să faci acest lucru.
Și asta pentru că astfel de comportamente formează acel termen numit depersonalizare.
Poți să ai și zece certificări în ale psihologiei, coachingului, trainingului de dezvoltare personală, NLP-ului etc. etc., atâta timp cât nu ai acel bun-simț să descoperi acea limită, la fiecare om cu care interacționezi, toate acele hârtii sunt egale cu zero.
O diplomă nu-ți dă dreptul să creezi speranțe false într-un om cu cancer în fază terminală.
Un certificat de absolvire nu te face să ai “o aură aparte de ceilalți”.
Și abia atunci când vom înțelege acest lucru, vom reuși poate să coborâm cu picioarele pe pământ și să privim realitatea obiectiv, matur și realist.
Nici un om nu e diplomele pe care le deține.
Experiența, neutralitatea, empatia, ablitatea de a a fi acolo, atunci când ești solicitat și a te depărta, atunci când ți-ai făcut atribuțiile – acestea sunt doar câteva dintre caracterisitici ce face un om să fie psiholog, nu coala de hârtie pe care scrie “absolvent de psihologie”.
Implicarea – asta face ca un om să fie un expert într-un anumit domeniu, nu diploma pe care o are.
Ce-ar fi dacă am înceta să privim oamenii prin prisma profesiilor pe care le au sau afirmă că le au?
Ce-ar fi să încetăm să vedem în cineva “o opțiune de salvare” și să percepem pe fiecare, ca pe un egal al nostru, care se diferențiază de noi prin faptul că are un domeniu diferit, dar care ne poate fi util prin informații pe care noi nu le deținem?
În timp ce unii se dedică cu adevărat unui domeniu nobil numit psihologie, alții fac din acesta o formă de marketing. Iar marketingul întotdeauna ne face să credem că nevoile pe care le avem sunt mult mai multe decât cele reale.
Cineva trăiește pe seama prostiei, iar altcineva trăiește din prostiile comercializate.
Cineva vinde gogoși, iar altcineva se agață de ele ca de unica speranță.
Omenirea a uitat cu desăvârșire de termenul de autenticitate.
Omenirea a început să creadă că are mai multe probleme emoționale decât are în realitate. Iar marketingul în psihologie anume asta face astăzi, ne impune să credem că avem o gramadă de probleme emoționale, pe care, în realitate nu le avem. Ne impunem să cumpărăm ceva de care ne-am putea lipsi.
Autenticitatea, dragul meu, nu are termen de expirare.
Cu cât mai puțin ne vom lăsa influențați, cu atât mai ușor ne va fi să trăim și să interacționăm cu lumea din jurul nostru.
Iar dacă încă nu știi ce înseamnă adevăratele probleme îți sugerez să-ți întrebi buneii, dacă mai sunt vii, cum au trăit pe timpul războiului, cum aveau grijă de copiii, cum arăta o singură zi din viața lor sau ce însemna să fii evreu pe timpul Holocastului.
Și în încheiere am să citez o frază care mi-a rămas în minte în urma minunatei cărți a lui Yuval Noah Harari “Sapiens – a brief history of humankind”:
Avem mult mai multă putere astăzi decât am avut vreodată, dar avem foarte puține idei ce să facem cu ea.
Eu zic că încă putem să direcționăm puterea acolo unde este cu adevărat nevoie de ea. Eu zic să începem să căutăm și credem mai mult în noi decât în tot ceea ce se vinde.
Tu ce zici?
