„Liniștea interioară începe acolo unde iubirii i s-a permis să intre”
Ziua în care am renunțat să mai supun doar minții a fost una decisivă. Adevărul este că adesea ne relaționăm atât de mult cu mințile noastre, încât uităm cu desăvârșire de ceea ce se numește „partea noastră spirituală”.
În ce lume robotizată trăim! – asta e ceea ce-mi vine în minte de fiecare dată când mă prind și pe mine ignorându-mi emoțiile și dorințele sufletului pentru a reuși să-mi ating „standardele propuse”.
E trist că am învățat atât de repede și ușor să ne ignorăm sentimentele, și – atât de greu și dureros să le ascultăm.
Recunosc, sunt încă instabilă emoțional. Pe de o parte, extenuată uneori de tot ceea ce văd și trăiesc zilnic, pe de alta – plină de entuziasm de a descoperi în fiecare zi o altă față a incertitudinii.
Ceea ce mă obosește și mă stoarce emoțional însă, nu sunt oamenii cu care mă înconjor, ci fricile acestora de a le privi și a recunoaște ceea ce simt.
Și spun acest lucru, eu, care am ieșit acu câteva luni dintr-o relație în care am învățat extrem de bine să calc pe emoțiile mele.
Și spun acest lucru eu, care încă mai am de învins una dintre cele mai mari frici ale omenirii – frica de a iubi.
Te-ai prins vreodată că lacrimile îți curg șiroaie la un film de entertainment, care, aparent, nu are nici pe de parte vreo tangență cu emoțiile?
Ai să râzi, dar de curând, privind filmul “Spiderman” (pentru o relaxare a minții după studiu îndelungat 🙂 ) m-am prins că plâng, fără întrerupere, la scena de la sfârșit, în care Harry este pe moarte și prietenii îi sunt alături.
Am refuzat să îmi blochez emoțiile, așa că mi-am permis pur și simplu… să plâng. 😆 Dar nu am ezitat să îmi analizez amănunțit comportamentul după aceea. Așa am înțeles câtă lipsă duc adesea de relații profunde și de prietenii adevărate cu cei din jurul meu.
Uneori mascăm atât de bine propriile emoții încât ne dăm seama de ele abia atunci când acestea se activează într-un moment în care nici nu ne-am fi așteptat.
Să te prinzi că o scenă de prietenie adevărată dintr-un film banal te face să plângi e un indiciu că nu le permiți oamenilor să intre în profunzimea ta.
Eu asta am făcut o bună perioadă a vieții, pentru că aceasta a fost cea mai eficientă strategie de apărare psihologică pe care am folosit-o pentru a nu fi rănită.
Și asta continuăm să facem, dacă nu există un moment în viața noastră în care să ne oprim și să ne întrebăm: De ce? De ce ne comportăm așa cum ne comportăm?
Da, părinții ne-au rănit poate, fără să-și dea seama.
Da, cei pe care i-am considerat prieteni ne-au abandonat poate, atunci când am avut cea mai mare nevoie de ei.
Da, partenerii, în care ne-am pus speranță au ales alt drum poate, diferit de unul pe care l-am fi dorit a fi comun, dar nici unul din aceste motive nu ne dă dreptul de a nu ne mai permite să… iubim. Și iubirea începe acolo unde frica se termină.
Iubirea începe acolo unde garda este dată jos.
Iubirea începe acolo unde intuiției i se permite să facă parte din viața unui om.
Într-un final, iubirea începe acolo unde ierți trecutul și privești prezentul cu speranță.
Există soluții în orice situație, dacă există dorință – asta e ceea ce am învățat de curând de la un om care m-a făcut să privesc altfel iubirea.
Crede-mă, e greu să accepți o altă perspectivă a iubirii după ce o viață întreagă ai căutat (conștient sau subconștient) parteneri care să-ți scoată în evidență doar părțile negative, parteneri pentru care să te simți mereu într-o alertă emoțională pentru “a le atinge standardele”, parteneri care te critică mai mult decât te admiră.
După astfel de experiențe, să accepți pe cineva care te contrazice atunci când tu te critici, care vede în tine ceea ce nu ai văzut tu, căruia îi simți privirea caldă și atunci când dormi, e o provocare pe care nu știu câte dintre noi, femeile, ar reuși să o privească direct în ochi.
Am spus întotdeauna că formula unei relații împlinite este îmbinarea emoțiilor cu rațiunea. Perioadele în care ne dorim de la parteneri doar fluturi în stomac și să ne satisfacă toate dorințele sexuale au și ele un termen de valabilitate.
Perioadele în care ne dorim relații toxice care să ne aducă emoții intense, au și ele un sfârșit la capătul unei linii.
Constați că ai ajuns la maturitate în momentul în care îți dorești altceva de la o relație de cuplu. Îți dai seama că ai crescut (chiar dacă poate nu ți-ai dorit sau nu ai fost pregătit) atunci când realizezi că iubire înseamnă a construi alături de cineva.
Oare la ce etapă a evoluției tale în acest domeniu te afli acum?
Oare ce însemnă iubirea pentru tine? Ce cuprinde ea?
P.S. Am decis să-mi deschid inima în fața ta prin acest articol, pentru că, ai dreptate, scump cititor, în ultima perioadă am devenit mult prea complexă pentru tine, omul care-și dorește câteva rânduri potrivite la momentul potrivit. Te îmbrățișez, și vreau să știi că oricât de mult ar crește nivelul nostru de inteligență, odată cu studiul, fiecare om, undeva în adâncul lor, rămâne același copil ce are nevoie de iubire. 😛