“Nu am avut niciodată talent, dar am muncit întotdeauna foarte mult” (Ion Țiriac)
Unele idei pe care le auzi sunt atât de revelatoare, încât constați, la un moment dat, că le-ai păstrat cu multă sfințenie, undeva în memoria ta, fiindu-ți o frică teribilă de a nu le pierde.
Mărturisesc că o sursă de inspirație, de care mă folosesc cu drag ultima perioadă, este acea oră de sâmbătă cu Andreea Esca și invitații ei de la radio.
Povești de viață impresionante, situații-limită, căderi și ascensiuni – toate acestea, si multe altele, fac parte din viața unui om care a atins anumite culmi ale sucesului și realizării personale, așa cum fac parte și din viața celor care, poate, încă mai au multe drumuri de străbătut pentru a ajunge la anumite performanțe.
Trebuie să îți spun că sunt încântată de noile producții ale unor posturi media, și asta pentru că unele dintre ele sunt exact doza necesară de trezire la realitate de care au nevoie oamenii atunci când vorbesc despre viața altora – a acelor personalități care parcă s-au născut sub anumite stele norocase, sau pur și simplu, au obținut totul de la viață fără nici un efort și sacrificiu.
Fiecare om are o poveste în spate – anume asta ne scapă, de multe ori, atunci când ne apucăm să analizăm și judecăm succesul celui de alături.
Avem senzația că unii s-au născut să fie fericiți, iar alții – să sufere, unii s-au născut să fie apreciați de o lume întreagă, iar alții – să fie umiliți, batjocoriți etc etc.
De parcă ne-am fi dorit cu toții să ne naștem în familii de regi și regine, să moștenim averi și succesiuni importante, dar mă întreb ce am fi făcut cu ele, fiecare dintre noi, dacă le-am fi avut?
Constat cu tristețe că unii dintre noi își doresc atât de multe lucruri, dar dacă le-ar avea cu adevărat nu ar ști nici măcar ei ce ar face cu ele. O casă, o mașină, datorii…? Oare să fie despre asta adevărata realizare în viață?
Viața nu aruncă cu diamante în gura porcului și îmi cer scuze pentru duritatea acestei expresii. Îmi doresc să cred însă că ai înțeles mesajul ei.
Așa cum porcul – un animal nechibzuit și dezordonat – nu ar ști ce să facă cu diamantele dacă i s-ar oferi, la fel am fi și noi, și tu și eu, dacă ni s-ar da mai mult decât suntem capabili să dirijăm, în această sau oricare altă perioadă a vieții în care ne-am afla.
Poate că ai fost la fel de analitic ca și mine până acum să observi că nimeni nu are mai mult decât “poate duce” în acel moment al existenței lui.
Avem atâta cât suntem, nici mai mult, nici mai puțin.
Atâta cât putem monitoriza…
Altfel cum am explica faptul că majoritatea câștigătorilor la loto nu au reușit să facă din norocul căzut peste ei aducător de lucruri pozitive și productive, dimpotrivă, a distrus în ei și ceea ce aveau? În cel puțin cinci ani aceștia au epuizat toată averea câștigată și au revenit exact de acolo de unde au pornit, unii dintre ei au ajuns mult mai rău decât au fost…
Michael Carroll, câștigător a 11,2 milioane de euro, și-a cheltuit banii într-un timp record pe prostiutate, droguri și petreceri amețitoare, ajungând, într-un final, să-și roage foștii anagajatori să îl ia din nou la lucru.
Evelyn Adams, câștigător a 5,4 milioane de dolari, i-a cheltuit în scurt timp pe jocuri de noroc, ajungând să trăiască acum într-o rulotă.
William Hurt – câștigător a 3 milioane de dolari, i-a epuizat pe toți destul de repede pe cocaină, și-a pierdut familia, custodia copiilor și a ajuns să fie arestat pentru tentativă de omor. Și lista poveștilor poate continua.
Probabil anume în astfel de exemple stă răspunsul la întrebarea: De ce viața le dă unora și nu le dă altora?…
Acum însă vreau să revin la expresia cu care am început acest articol și asta pentru că m-am regăsit poate că mult prea mult în ea.
Nu putem nega faptul că există genii înnăscuți și oameni care, prin efortul lor nelimitat, au ajuns sus în această viață. Copii-indigo și copiii – modelați de viață și efort propiu – toate acestea fac parte din realitatea în care trăim. Ce face însă diferența dintre tine și un astfel de om, născut parcă cu anumite privelegii din start? Ei bine există un răspuns la această întrebare, și acesta pe cât de simplu sună, pe atât de complicat pare a fi de pus în practică: munca.
Will Smith spunea, în unul dintre interviurile acordate presei, și asta este o altă frază care mi-a rămas întipărită în minte:
“Am ajuns unde sunt pentru că în timp ce toți prietenii mei mergeau la bere, eu munceam. În timp ce toți ieșeau în club, eu munceam. În timp ce toți se bucurau de weekend, eu… munceam…” .
Și cu asta cred că a spus totul.
Munca, dragul meu, ne duce uneori pe culmi ale vieții, pe care nu ne-am imaginat vreodată că vom putea ajunge. Dar nu despre acea muncă care te dezgustă vorbim aici. Nu despre acea muncă de care îți este silă, ci despre acea muncă pentru visurile tale, pentru acea imagine a ta care trăiește în tine și nu te lasă să dormi liniștit nopțile…
Despre munca asupra ta vorbim – acea unică evadare dintr-o viață care te nemulțumește.
De ce am început articolul cu expreisa lui Țiriac? Încă o dată, pentru că m-am regăsit…
Eu, la fel ca mulți alții, nu m-am născut priveligiată, nu am avut moșteniri materiale care să îmi deschidă ușile fără prea mult efort, nu am avut poate că nici măcar prea multe modele de viață care să-mi ghideze drumurile.
Modele pe care le-am avut au fost atât de multe și confuze, pentru ceea ce eram atunci, încât nu numai că nu m-au ajutat să pășesc cu dreptul în drumul meu, ci, dimpotrivă, mi-au lăsat multe semne de întrebare și idei preconcepute despre viață.
Dar deși nu am avut nimic din ceea ce alții au avut, am păstrat vie întotdeauna în mine nebunia de a mă depăși mereu și mereu. Am muncit de când mă știu.
- Am muncit pentru mine și visurile mele.
- Am muncit pentru ca atunci când faceam totalurile unei zile, săptămâni, luni sau an trecut/e, să mă găsesc pe mine într-o variantă mai bună.
- Am muncit, pentru că am învățat mult prea devreme poate, că nimeni nu o va face pentru mine.
Așa că tot norocul pe care-l am sau l-am avut vreodată nu a fost decât rezultatul acestei munci, continue, constante și persistente, pe care nu o mai numesc de mult timp muncă, ci plăcere de a trăi.
Secretul nu este neapărat în talent, secretul este să descoperi ceea ce te face să simți că trăiești și să muncești asiduu pentru a face din tine o operă de artă.
Îți sugerez să nu crezi atunci când ți se spune că omul se poate modela doar până la o anumită vârstă… Omul cât trăiește poate fi modelat. Și asta avem de făcut de azi încolo, să modelăm din noi, cu fiecare ocazie și oportunitate pe care ne-o dă viața, azi – o varinată mai bună decât ieri și mâine – una mai bună decât azi…
Te las cu bine,
Eugenia.
P.S. Hai să căutăm modele care să ne inspire, nu doar de Ziua României, ci în fiecare zi. 🙂