de ce

De Ce-ul din Spatele Unei Vieți Umane

O viață umană poate atârna de un singur de ce, dar chiar și acela poate fi suficient.

”Unde ai dispărut, Eugenia și de ce nu te ții serios de blog?” – asta a fost întrebarea care mi s-a adresat ultima perioadă.

Dragul și prețiosul meu cititor, această pagină web pentru mine este ca o cutie cu reflecții ale experiențelor pe care le trăiesc în viața reală, astfel îmi permit să iau pauze de la scris atunci când apar perioade în care îmi dau seama că trebuie să înțeleg anumite lecții pentru a le da mai departe.

Luna februarie a acestui an a fost una extrem de dificilă pentru mine și asta pentru că, pe lângă faptul că am trăit acel sentiment de „m-am pierdut pe undeva”, tot în această lună, după lungi discuții și negocieri cu mine însămi, am avut curajul să sparg balonul de săpun în care am trăit foarte confortabil și iluzoriu ultimele 9 luni din viața mea.

Cât de mult ne place să ne amăgim!

Chiar și atunci când înțelegem lucruri, chiar și atunci cand ne observăm propriile reacții și comportamente vizavi de anumite relații în care suntem implicați, chiar și atunci când liniștea strigă în noi, chiar și atunci când simțim că nu mai merge…

Luna februarie a fost luna în care am înțeles, cu mult refuz, încăpățânare și negare, că nu există „NU mai am puteri să o iau iar de la capăt”, ci doar „NU am găsit încă acea motivație în mine care să mă ridice pentru a face lucruri noi”.

Niciodată nu e târziu să facem lucruri noi, să ne reinventăm, să pornim pe căi necunoscute, pregătiți fiind însă pentru noi provocări. Dar noi, oamenii, ne facem foarte ușor confortabil acolo unde simțim puțină căldură și afecțiune.

Noi, oamenii, uităm că avem un drum de urmat în viață, că lecțiile altora nu sunt neapărat și lecțiile noastre, într-un final, că oamenii din viața noastră nu pot trăi experiențe formatoare pentru noi.

Multe dintre deciziile pe care le luăm sunt rezultatele stărilor de afect pe care le simțim atunci când suntem extrem de îndurerați din vari motive. 

Uneori deciziile pe care le luăm în urma acestor stări se soldează cu succes, alteori – ne produc și mai multă suferință, dar de cele mai multe ori rămânem cu anumite teme de casă în urma lor.

Lecția independenței, lecția iubirii necondiționate, lecția renunțării la orgolii, lecția maturității emoționale, lecția urmării unui drum, lecția prieteniei – toate acestea le-am învățat cândva, și eu și tu, datorită anumitor experiențe. Și vai, de câte ori am iubit proiecții ale minții, și nu oameni reali!

De câte ori am fost nevoiți să ne trezim din visul unei vieți „sigure și confortabile până la moarte” pentru a ne aminti că avem propriile picioare cu care putem merge.

De câte ori ne-a pus în poală viața câte o responsabilitate majoră exact atunci când credeam că putem trăi liniștiți pentru că „există cineva care are grijă de toate problemele noastre”.

Oricat de mult ne-ar place să trăim în iluzii, nimeni nu ne poate rezolva conflictele interioare, nimeni nu ne poate da răspunsuri la întrebările existențiale, și, așa cum am mai spus, nimeni nu poate trăi experiențe formatoare pentru noi, pentru că nimeni nu este în măsură să ne asigure liniștea interioară, atâta timp cât noi nu putem face acest lucru.

Știu foarte bine cât e de frumos să trăiești cu credința că există cineva care o să te salveze oricând, indiferent de situația care va exista în viața ta.

Știu foarte bine că, credința că cineva poate trăi durerile și suferințele evoluției pentru tine, te face să te simți ușurat.

Dar știu la fel de bine că trezirea la realitate doare și doare rău, indiferent că aceasta are loc peste o lună, un an sau un deceniu.

Și știu la fel de bine că tot noi suntem cei care trebuie să ne ridicăm de jos atunci când acest lucru se întâmplă, pentru că realitate vine uneori ca un duș rece de dimineață care te trezește fără voie din dulcele tău somn.

Pentru că realitatea te lovește uneori exact în moalele capului când îți este viața mai draga.

Pentru că realitatea, mai devreme sau mai târziu, îți aduce aminte, mai politicos sau mai puțin politicos, că te-ai născut să explorezi, nu să aștepți ca cineva să o facă pentru tine.

Și la acest capitol, se pare, cu toții greșim.

Mă întreb dacă mintea umană amână orice fel de schimbare, atunci când simte o oarecare stare de confort psihic, sau, pur și simplu, fricile care trăiesc în noi nu ne lasă să luăm decizii? Și oare cum se face că ne ignorăm atât de des intuiția în favoarea argumentelor aduse de minte?

Cel mai important capital este înțelepciunea, deoarece informația privitoare la aceasta se păstrează în structura numită soartă, ne spune Lazarev.

Poate că nu am acumulat încă suficientă înțelepciune? Poate că tot învățăm lecții, fără a intra în esența acestora, cea dincolo de rațiunea și argumentele minții? Sau poate că, pur și simplu, alegem să trăim momentul prezent, ignorând faptul că există un viitor în care nu ne putem vedea odată ce nu avem un de ce în el?

Îmi doresc să cred că tu ai găsit răspunsul la aceste întrebări, pentru că eu încă mai caut.

Sunt multe lucruri pe care nu le înțeleg încă, dar ceea ce am învățat cu siguranță până acum este faptul că nu vom reuși niciodată să găsim un sens în a trăi atâta timp cât nu avem măcar un motiv pentru acest lucru, un de ce, așa cum îmi place mie să spun.

Motivul pentru care ființa umană poate rezista psihic la durere, suferință, pierderi sau alte calmități psihologice pe care le trăiește de-a lungul unei vieți este faptul că are un de ce în spate.

Sper că tu, la fel la mine, după lungi analize și căutări ai găsit acele motive pentru care merită să trăiești frumos, indiferent cât de greu ar fi, indiferent la câte relații sau oameni te-ai simți nevoit să renunți.

Drumul spre succes, spunea cineva, începe întotdeauna în singurătate, dar o mulțime de oameni vin să te urmeze, odată ajuns la destinație.

Eu am încetat să vorbesc despre succes ca despre o ambiție a egoului și am început să vorbesc despre succes ca despre o realizare a faptului că ți-ai găsit locul în această lume. Și spun acest lucru pentru că sentimentul de “m-am pierdut pe mine” este, dragul meu, unul dintre cele mai periculoase pentru o viață umană.

Cu cât mai greu este să ne găsim locul în această lume, cu atât mai mult suntem supuși suferinței de a îndura viața. Dar viața, scumpul meu, nu trebuie îndurată, ea trebuie trăită frumos.

Dacă tu crezi că nu ai vreun sens în propria existență, și viața ajunge să îți dea crezare.

Încearcă să faci lucruri care par a fi imposibile pentru cine ești, și vei observa, că la un moment dat, imposibilul devine posibil. Și deși ultima perioadă, prinsă fiind în propria capcană a întrebărilor, am uitat și eu cum se face acest lucru, astăzi, înconjurată fiind de copii, mă inspir în fiecare zi din naturalețea cu care aceștia obțin ceea ce își doresc.

Poate că uneori e nevoie, cu adevărat, să revenim la copiii din noi?

Te las să găsești răspunsul la aceste întrebări de unul singur și poate că există și alte întrebări la care am putea găsi răspunsuri împreună, pentru că, până la urmă, asta este menirea paginii web Arta de a fi TU. 🙂

Eu încă învăț această artă, tu ai ajuns deja la esența ei? 🙂

Descarcă gratuit

ebook-ul "O călătorie în trei"

 

Să alegi doar cu inima, nu este suficient.
 
Să alegi doar cu mintea – nici atât.

Și asta pentru că fiecare dintre acestea,

alese separat, ne pot distruge.
 
O călătorie în trei - Tu, Mintea și Inima ta -

asta este cea mai importantă călătorie

pe care ființa umană o are de făcut.
 
Introdu mai jos adresa ta de email

și haide să începem acest drum împreună.
Prenume
Email

0 comments on “De Ce-ul din Spatele Unei Vieți UmaneAdd yours →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *