„Există un autor pe care-l iubesc la nebunie, o carte scrisă de el, pe care am citit-o și recitit-o de zeci de ori, pentru că nu eram convinsă încă de faptul că există oameni care pot contura atât de clar, pe o hârtie albă, ființa umană.
Există un pictor care mă face să cred că potențialul Omului este mult mai mare decât știe el însăși.
Există medici, care mă uimesc prin dedicația și iubirea lor pentru ceea ce fac.
Există asistenți sociali, psihoterapeuți, profesori care mi-au schimbat total percepția despre limitele umane.
Și da, există atâtea modele, acolo, jos, pe pământ, care mă fac să cred că nu toți Oamenii vin de pe aceeași planetă…
Uite, de exemplu, îl văd pe scriitor, de multe ori, stând ore întregi în fața unei foi albe, fără a fi capabil să pună pe ea măcar un rând. Cu o privire îngândurată, cu fruntea plină de transpirație, față-n față cu el însuși, scriitorul nu știe adesea cum să așeze în cuvinte ceea ce are deja creionat în mintea lui.
Omul de rând nu știe că scrisul e o meserie.
Omul de rând nu știe că scriitorul, asemeni medicului, nu știe să trăiască altfel decât prin ceea ce face.
Omul de rând cataloghează profesiile umane într-un fel anume, fără a-și pune măcar problema că unele activități sunt și ele meserii, în dependență de seriozitatea cu care sunt abordate.
Așa cum medicul respiră prin cazuistică, scriitorul respiră prin cuvinte.
Așa cum medicul e un student permanent al anatomiei ființei umane, scriitorul e un student permanent al firii ființei umane.
De ce Omul împarte meseriile în: serioase și neserioase?
Da, un scriitor nu e medic, dacă nu doar unul de suflete, dar un scriitor poate oferi hrană intelectuală chiar și unui medic…
Da, opera unui sciitor nu întotdeauna tratează, dar anume acesta nu ar trebui să fie scopul lui a scrie.
Dacă a trata sau a ajuta pe cineva devine scop în sine pentru scriitor, acesta e pierdut. Și nu pentru că inspirația îl părăsește, ci pentru că începe a-și face activitatea cu atâta presiune, încât chiar și cititorul o va resimți în fiecare dintre cuvintele lui.
Lumea nu poate fi salvată, și nici medicul, nici scriitorul nu-și pot asuma acest rol.
Lumea poate fi îmbunătățită dacă fiecare dintre Oameni ar pune umărul pentru acest lucru, prin ceea ce pot face ei mai bine.
Într-adevăr, există o diferență dintre medic și scriitor.
Un medic se naște și după aia, la o anumită vârstă își alege calea.
Un scriitor, abia după ce își înțelege și acceptă calea, se naște…”
Asta am notat astăzi, la o oră devreme din zi, în jurnalul meu personal. Am fost inspirată poate de liniștea dimineții, de valurile mării Egee pe care tocmai o admiram din vârful unei insule… “Câtă frumuseți i-a dat natura Omului, mă gândeam, în timp ce îmi notam gândurile, dacă doar ar fi mai curios să le descopere”…
-Așa e, a rostit terapeutul, mai mult pentru el decât pentru mine, amintindu-mi totdată că era și el acolo atunci când aveam acest monolog… Am ascultat cu mare atenție ceea ce ai spus până acum. Există însă o oarecare vocație cu care fiecare Om vine pe lume?
L-am privit fix în ochi, și nu pentru că aveam de gând să-i dau un răspuns rapid și prompt, ci pentru că eu, Viața, mărturisesc că am devenit curioasă de felul în care funcționează un terapeut…
Mă uimește modul în care știe să-și dirijeze emoțiile, dar de data asta am citit în privirea lui o curiozitate mai mult umană de a afla răspunsul la întrebarea lui, decât o nevoie profesională de a obține informații în vederea terapiei mele.
Bineînțeles, i-am răspuns, ca și cum nu aș fi observat nerăbdarea de pe chipul lui…
To be continued. 🙂
