scrisoarea unei fiice

Scrisoarea Unei Fiice Către Tatăl Ei. Dacă Ai Mai Fi… În Memoriam Iurie Bălan

M-am schimbat, nu? Arăt mai matură, am o privire mai profundă, sunt îmbrăcată în haine mai „decente”… „Ești deja femeie” – ai zice, dacă ai fi acum, poate, alături de mine.

Tu, în schimb, nu te-ai schimbat deloc. Și poza ta e la fel… Ochii la fel de albaștri și privirea la fel de pătrunzătoare… Am senzația că încă mă citești printre rânduri.

Știu, e doar o poză, dar e o poză atât de vie, și exact așa ai rămas în memoria mea. Îmbrăcat la patru ace, cu părul și barba întotdeauna pieptănate, cu un dicționar al limbii române în față, un carnet de notițe și un pix în mână… notând.

Numai tu știai ce metodă educativă aplicai asupra ta, dar îmi amintesc foarte bine că aveai oriunde la tine un carnet de notițe, în care scriai orice cuvânt nou, pentru a-l „deseca” după aceea, până în cele mai mici amănunte.

Dragostea pentru limba română am moștenit-o de la tine, tată! De altfel și privirea, care trăda întotdeauna o oarecare tristețe, chiar și atunci când păreai a fi fericit…

De câțiva ani am senzația că încep să simt ca și tine, deși de foarte puține ori am înțeles ce simțeai tu atunci când erai…  Și astăzi ești, dar doar într-o parte din mine, într-o parte din fratele meu și într-o parte din cei care te-au iubit.

Nimeni nu te-a putut uita încă. Doar încearcă să îi spui cuiva numele tău și un zâmbet amestecat cu admirație vei observa imediat pe fața lor.

Nu știu ce le făceai oamenilor, dar te iubeau din primele minute de interacțiune cu tine.

Când erai întotdeauna am crezut că mă asemăn mai mult cu mama decât cu tine, că vorbesc ca și ea, că gândesc ca și ea, că simt și mă comport ca și ea…

Când nu mai ești, te văd pe tine în spatele meu, de fiecare dată când mă privesc în oglindă: rafinat, cu o privire curioasă, întotdeauna pregătit pentru a lega o discuție inteligentă cu cineva, pus pe șotii, cu glumele întotdeauna la el, cu dragostea pentru cuvânt întipărită pe ridurile frunții.

De la tine am învățat decența, tată!

Nu mi-ai spus-o niciodată prin cuvinte, dar am învățat prin exemplul tău că trebuie să plec, fără nici un regret, din orice loc sau de lângă orice persoană care mă face să simt că mă pierd…

De la tine am învățat bunul-simț și rafinamentul.

De la tine am învățat să fiu Om, cu oricine, oricând…

Mi-ai spus odată, când stăteam împreună pe prispa casei bunicii, în casa ta părintească pe care o adorai: „Vorbește cu fiecare pe limba lui. Poți avea și zece facultăți, nu ești mai presus decât nimeni”, și nu am uitat nici o clipă, în drumul meu de până aici, această învățătură.

Astăzi stau pe „prispa” mormântului tău și deși mulți ani au trecut de când nu mai ești alături, mă gândesc cât de multe aș mai fi putut învăța de la tine…

Mă gândesc cum ar fi arătat viața mea dacă astăzi mai erai

Poate că era să fim altfel împreună? Poate că era să avem discuții ca de la adult la adult, nu ca de la un copil rătăcit la un ghid. Deși și astăzi, tată, aș accepta oricând să mă ghidezi…

„Ai să înțelegi totul când vei fi mare”, mi-ai spus odată, când ți-am reproșat cumva indirect faptul că „nu mă cunoști deloc”.

Da, tată, astăzi sunt mare și înțeleg, dar tu nu mai ești ca să te bucuri de acest lucru…

Și recunosc că mi-ar fi plăcut la nebunie să îmi vezi evoluția, să vezi toate momentele în care am pornit de nebună pe drumuri necunoscute și m-am întors o învingătoare.

Mi-ar fi plăcut să vezi momentele mele de glorie, după luptele îndelungate pe care le-am dus.

Mi-ar fi plăcut să îmi critici scrierile, să îmi mai spui ce să citesc, să mă mai surprinzi cu câte o carte nouă de fiecare dată când ne vedem… mi-ar fi plăcut să mai fii

Deși sunt multe lucruri pe care poate nu mi-aș fi dorit să le cunoști despre mine, multe prostioare pe care nu aș fi vrut să le afli, multe drumuri apucate, despre care nu aș fi vrut să știi, mi-aș fi dorit să mai fii

Și crede-mă, aș fi îndurat orice critică dură, orice perioadă de lipsă totală de interacțiune atunci când tu erai supărat și eu eram supărată, orice lecție sau predică despre lipsa mea de responsabilitate, doar ca tu să mai fii

Astăzi nu mai discutăm la balconul apartamentului tău, lângă imensa ta bibliotecă de cărți.

Astăzi nu mai stai cu ceașca de cafea în mână în fața mea povestind și eu nu mai stau în fotoliul confortabil de lângă bibliotecă ascultându-te și neputându-mi stăpâni admirația pentru tine.

Astăzi stai tu… acolo, și eu aici. Tu, în pământ și eu pe marginea mormântului tău.

Astăzi eu îți vorbesc și tu mă asculți, fără cafea, fără dulciuri, fără cărți în spate… Doar tu și eu…

Parcă nimic nu s-a schimbat și totuși nu mai e cum era odată…

Tu vei rămâne aici, iar eu va trebui să mă întorc, să trăiesc, să mai explorez, să mă dezvolt, să mai încerc viața cu degetul…

Nu încerc să te conving să mergi cu mine, deși mi-ar plăcea, nu am puterea de convingere pe care o aveai tu.

Și totuși, ca una dintre genele tale pe care le-ai lăsat pe pământ, mânuiesc și eu bine cuvântul, dar nu la fel de bine ca și tine…

Tu rămâi aici, tată, eu am să plec.

Tu odihnește-te, eu am să mai experimentez și, la momentul oportun, cu certitudine, ne vom regăsi. Dar până atunci, cu plecăciune și cu permisiunea ta, eu te iau totuși cu mine, în inimă, în minte și în gând…

P.S. Mesaj pentru tata, la o revedere

Descarcă gratuit

ebook-ul "O călătorie în trei"

 

Să alegi doar cu inima, nu este suficient.
 
Să alegi doar cu mintea – nici atât.

Și asta pentru că fiecare dintre acestea,

alese separat, ne pot distruge.
 
O călătorie în trei - Tu, Mintea și Inima ta -

asta este cea mai importantă călătorie

pe care ființa umană o are de făcut.
 
Introdu mai jos adresa ta de email

și haide să începem acest drum împreună.
Prenume
Email

0 comments on “Scrisoarea Unei Fiice Către Tatăl Ei. Dacă Ai Mai Fi… În Memoriam Iurie BălanAdd yours →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *