„Există o singură cale de a te cuceri pe tine: să cucerești lumea în care trăiești”
Să descopăr lumea e una din pasiunile mele. Poate sună prea măreț, dar visul de a cuceri lumea, prin explorarea ei, mi-a încolțit mintea.
Am știut întotdeauna că noul este ceea ce îmi aduce emoții de fericire, dar nu am știut despre mine că ador să descopăr modul de gândire al oamenilor, indiferent de limba în care vorbesc, indiferent de cultura, tradițiile sau obiceiurile pe care le respectă.
Mi s-a spus întotdeauna că sunt un mister, așa e, îmi place să vorbesc puțin și să ascult mult.
Paradoxul este însă că am atras în jurul meu întotdeauna oameni vorbăreți, care, uneori, fără a mă cunoaște, și-au pus „viața pe tavă” în fața mea.
Nu știu dacă inspir un fel de încredere încă din primele întâlniri cu oamenii, dar îmi place să descopăr că, poți să nu-i spui nimic unui om, dar el să te privească și să creadă în tine ca și cum te-ar cunoaște de mult timp.
Nu-i așa că-i uimitor cât de mult vorbesc uneori ochii și trupul pentru noi?
Pe tărâmul grecesc, unde mă aflu și acum, am petrecut mult timp alături de copii, de vârste diferite. Știi ce mi se pare uimitor?
Mi se pare uimitor faptul că poți vorbi două limbi diferite cu un copil, fără a te înțelege unul pe altul, și totuși să găsești o cale de a comunica cu el – nonverbal.
Mi se pare, pur și simplu, încântător faptul că un copil îl poți cuceri doar jucându-te cu el și dăruindu-i căldura și zâmbetul tău. Aici am descoperit lucruri uimitoare.
- Am descoperit că uneori cuvintele pot fi lipsite de sens atunci când faptele și expresia ta vorbesc mai tare.
- Am descoperit că nu ceea ce spui e important, ci ceea ce exprimi, prin flexibilitatea ta în gândire.
- Am descoperit că lumea e o enigmă perpetuă, și nu ne-ar ajunge nici 100 de ani să depistăm misterul ei.
Cu toate astea, am învățat o lecție foarte importantă până acum: să descoperi un mod diferit de gândire a oamenilor înseamnă să descoperi în tine calități care nu știai că există.
Mie mi s-a spus de mică că viața are un singur sens: acela de a termina o facultate, a–ți găsi un bărbat „cu gene bune”, a face o familie, un copil, o casă.
Dar nimeni nu mi-a spus de mică că lumea e o minunăție, nimeni nu mi-a spus că doar călătorind vei învăța cine ești, nimeni nu mi-a spus că discutând cu oameni din culturi străine vei discuta, de fapt… cu tine, cu ceea ce nu știai că există în interiorul tău.
Mă întreb de ce părinții nu încurajează călătoriile, de ce părinții nu le povestesc copiilor ce minune e această lume și câte poți învăța de la oamenii străini pe care-i cunoști?
Poate pentru că părinții noștri au făcut doar ceea ce ne-au sugerat și nouă să facem? O casă, o familie, un copil…?
Nu am de ce judeca oamenii care au ales o viață monotonă, creată prin prisma unei familii.
Eu încă cred că există familii împlinite, parteneri care se iubesc cu adevărat și copii fericiți alături de părinții lor, dar n-am să cred niciodată că un om va atinge un înalt nivel spiritual dacă nu va opta să vadă lumea și să cunoască alte culturi, diferite de cele pe care le-a cunoscut până acum.
Probabil eu sunt o nebună, pentru că am riscat întotdeauna totul pentru a ajunge la destinațiile pe care mi le-am propus.
Probabil nu toți sunt ca mine, dar nu am să încetez niciodată să mă uimesc de oamenii care nu-și doresc să descopere, să afle lucruri noi, să se îmbogățească spiritual, să facă pentru ei mai multe decât fac zilnic pentru alții, sacrificând-se. Iubirea niciodată nu înseamnă sacrificiu.
Auto-sacrificarea e o prostie care distruge omenirea.
Îmi analizez de multe ori viața mea și mă întreb cine aș fi fost azi dacă nu aș fi optat mereu pentru a mă descoperi.
Și pentru că port de multe ori monologuri, mi-am răspuns singură la această întrebare: dacă nu aș fi optat să mă descopăr mereu și mereu aș fi fost și azi în casa părintească, în cel mai bun caz cu un job „bun” în țara în care m-am născut, mereu în căutarea unui bărbat cu ideal pentru o familie model.
Cu siguranță, acolo aș fi fost azi, dar eu nu mi-am dorit astfel de existență pentru mine.
E incredibil cât de mult te schimbă culturile noi pe care le descoperi și oamenii cu care comunici în destinațiile în care ajungi.
E incredibil cum te vezi pe tine însuți după ce ai mai ajuns într-un colțișor al lumii care ți-a marcat viața.
Viața mea a fost întotdeauna marcată de oamenii pe care i-am cunoscut, indiferent de limba în care am vorbit cu ei.
Cu siguranță, am învățat de la cei mai buni ca mine, pentru că mie niciodată nu mi-a fost rușine să spun că nu știu anumite lucruri.
De la greci însă, am învățat câteva lucruri de bază care au făcut din mine un om mai puternic. Am învățat că:
- Suntem mereu întâmpinați după aspectul fizic, și petrecuți după personalitatea noastră.
- Planurile noastre de viitor sunt proiecțiile minții care ne dau impulsul zilei de mâine, dar viața e mereu AICI și ACUM, azi, în acest moment.
- Nimic nu e mai de preț decât libertatea gândirii.
- Democrația are limite, iar aceste limite sunt cele pe care ți le creezi tu, în mintea ta, în dependență de ceea ce-ți dorești să faci din tine.
- Unora le e frică de oameni inteligenți și îi evită cu orice preț.
- Respectul celor din jur de obține doar prin ceea ce exprimi tu, în fiecare moment al existenței tale. Respectul nu se impune, el se câștigă, fără a lupta pentru acest lucru, ci doar fiind mereu autentic, în orice relația pe care o creezi.
- Dacă cineva se îndrăgostește de modul tău de a fi, acel cineva îți poate fi cel mai bun aliat.
- Indiferent cine te place și cine nu te place, dacă îți cunoști drumul, nu ai să te împiedici niciodată.
- Uneori e nevoie să renunți la micile plăceri de azi pentru a ajunge la scopul măreț de mâine.
Și tot pe tărâmul grecesc am descoperit că, deși toți își doresc să trăiască liber, unii oameni încă mai trăiesc în captivitatea propriei gândiri.
Lumea e încă blocată în tradiții ce le fură libertatea, în obiceiuri pe care se simt nevoiți să le urmeze, în principii moștenite care nu le permite să gândească fără inhibiții.
Da, deși trăim într-o epocă a libertății, acest fenomen este încă neexploatat la adevărata valoare de mulți oameni.
Mulți cititori m-au întrebat care cred eu că este prețul libertății. Le răspund întotdeauna un singur lucru: prețul libertății este adesea singurătatea. Dacă simți că te sperie acest cuvânt, atunci încă nu ești un om liber.
Când accepți ideea că vor exista foarte mulți oameni care te vor evita datorită credințelor tale de viață, atunci ai atins un înalt prag emoțional.
Oamenii liberi nu cred niciodată în faptul că singurătatea e un preț prea mare pentru libertatea lor, pentru că ei, simțindu-se bine în pielea lor și fiind mereu preocupați cu proiectele lor de viață, nu au timp să se gândească la acest lucru.
Sclavii însă vor căuta mereu validare din partea celor din jur, în tot ceea ce fac, și vor suferi enorm când nu o vor obține.
Sclavii își vor schimba întotdeauna opiniile conform dorințelor celorlalți și vor acționa pentru a le îndreptăți altora așteptările. Acum, lasă lectura și gândește-te, ești tu cu adevărat un om liber?
Închei această mică descriere a gândirii grecilor cu ideea că niciodată nu vom crește spiritual dacă ne vom încăpățâna să învățăm unul de la altul.
Nimeni nu e mai deștept ca tine și nimeni nu e mai prost ca tine, nu există oameni deștepți și proști, există doar oameni care se încăpățânează să evolueze.
Eu știu însă cu certitudine că dacă citești acum aceste rânduri tu nu faci parte din această categorie de oameni. De aceea sunt mândră de tine și îți mulțumesc că faci parte din viața mea!
Te îmbrățișez cu căldură,
Eugenia
