„Nimeni nu s-a născut să fie pe ultimul loc în cursa vieții sale”
(Marius Simion)
M-am trezit cu un singur gând, care tot aleargă prin mintea mea de ceva timp: „Orice ar fi, să nu te abandonezi niciodată”.
Nu știu dacă era subconștientul cel care-mi amintea oarecum de starea mea din ultimele zile, în care eram total lipsită de motivație, sau era o altă idee care „își făcea teren” să apară în viața mea.
Oricare dintre aceste alternative ar fi, cert e că cineva în mine striga atât de tare încât această voce m-a trezit din somnul meu de ceva timp. 🙂
M-am tot gândit de ce avem atât de des tendința de a ne abandona? Oare nu am fost abandonați de prea multe ori de către cei din jurul nostru? Sunt sigură că fiecare dintre noi a trăit abandonul măcar o dată în viață.
Părinți, prieteni, iubiți – au exista mereu oameni care, prin acțiunile lor, ne-au comunicat că noi nu avem loc în viața lor.
Ei bine, și acum culmea ar fi să ne mai abandonăm și noi înșiși, nu-i așa?
Adevărul este că unii dintre noi ne-am obișnuit atât de mult cu abandonul, încât suntem mereu în căutarea lor, inconștient.
- Noi ne-am pierdut încrederea în viață și în noi, în prieteni, iubiți, oameni dragi, pentru că avem mereu senzația că vom fi abandonați, dacă nu azi, mâine, cu siguranță.
- Noi am uitat ce înseamnă să iubim cu adevărat, pentru că trăim cu frica de a fi abandonați.
Gândește-te puțin: cum să nu te abandoneze oamenii din viața ta, cânt tu ai făcut-o deja, înaintea lor?
„Să îți creezi suferință fără a recunoaște acest lucru – aceasta este esența unei existențe inconștientă, asta înseamnă să fii total prins în ego-ul tău”
(Eckhart Tolle „Un pământ nou”)
Dar cine e ego-ul meu, probabil te întrebi. Ei bine, fiecare om are un ego, acesta nu este altceva decât un sine fals. Când îți răsună în cap gânduri de genul că tu nu ești în stare, că nu poți face anumite lucruri, să știi că în tine vorbește ego-ul tău.
Ego-ul fiecăruia dintre noi este ca un copil fricos ce ne împiedică să facem lucruri mărețe. Dar noi nu suntem ego-ul nostru!
M-am confruntat de multe ori cu ego-ul meu în viața mea și acum o mai fac. Sunt conștientă că ego-ul fiecărui om dispare odată cu el, de aceea nu încetez să tind spre autodepășire.
Nu știu ce simți tu, dar eu am decis să nu îmi mai abandonez niciodată visurile, oricât de mărețe și nebunatice ar părea acestea. Și asta pentru că m-am abandonat de prea multe ori în trecutul meu, nefericindu-mă.
Am lăsat amânarea continuă, scuzele, și „obstacolele impenetrabile” să îmi fure visurile și să îmi dărâme, puțin câte puțin, lumea mea.
Dacă citești aceste rânduri, te rog, nu face niciodată acest lucru! Tu ești creatorul lumii tale și tu ești singurul capabil să o distrugi. Nu fi propriul dușman.
M-am întrebat de multe ori de ce acceptăm invitații străine de a trăi în lumea altora și refuzăm să trăim în lumea noastră?
Noi căutăm cu disperare să intrăm în lumea cuiva, dar renegăm prezența altora în lumea noastră. Apoi ne plângem că odată cu dispariția unui singur om din viața noastră, „rămânem fără nimic”.
Păi cine-i nebunul care să îți pună la dispoziție lumea lui pe un termen nelimitat?
Oamenii au nevoie de spațiul lor, oamenii au nevoie de zona lor intimă, oare de ce uităm atât de des de acest lucru?
Am obosit să aud oameni care-și motivează viața tristă și monotonă prin faptul că cei din jurul lor i-au rănit și dezamăgit de prea multe ori. Dar cum s-au comportat ei înșiși cu ei? Vrei să știi?
După ce au fost abandonați și-au spus că ei nu merită să fie iubiți, după ce s-au dezamăgit de oamenii din viața lor și-au spus că nu vor găsi niciodată oameni care să le îndreptățească așteptările.
Dar de ce ne pierdem viața așteptând „să apară” oameni care ne-ar îndreptăți așteptările, oare nu avem de făcut nimic mai valoros cu existența noastră?
Îți răspund eu: când nu ai nici un scop măreț în viața ta, nu-ți rămâne decât să visezi cu ochii deschiși la clipa în care va apărea un „om-minune” în viața ta, capabil să-ți îndreptățească ție așteptările.
Păcat că uităm cu desăvârșire că nimeni nu s-a născut să „danseze” în fața noastră, așa cum nici noi nu ne-am născut să „dansăm” în fața altora.
Poate oamenii din viața noastră nu au știut cum să se comporte cu noi, poate au avut și ei alte trenuri de prins și visuri de atins, acum însă noi suntem adulții din propria viață și unicii responsabili de ceea ce simțim în interiorul nostru.
„Adulții din viața ta nu au știut cum să te mângâie când erai mic. Acum tu ești adultul din viața ta și dacă nici acum nu mângâi copilul din tine, aceasta este într-adevăr foarte trist”
(Louise Hay, „Poți să îți vindeci viața”)
Nimeni nu te învinuiește că oamenii te-au abandonat în copilărie, adolescență sau altă perioadă a vieții tale.
Fiecare om, când simte că cineva nu-și mai are loc în viața lui, decide să-și urmeze drumul mai departe, pe cont propriu. Nu e o dramă, nu e o tragedie, nu e nici măcar un motiv de a judeca dur acel om care a făcut parte din viața ta.
Dacă ai ajuns până aici probabil ai înțeles deja viața nu e constantă, nimic nu e stabil și sigur, un lucru însă îl cunoști cu certitudine: tu ești unicul om care TREBUIE să fie întotdeauna prezent în viața lui.
Indiferent de timp, indiferent de circumstanțe, indiferent de sentimentele și emoțiile care trăiesc în tine.
Nu mai vreau să te aud plângându-te, pentru că tu, și eu, avem întotdeauna oportunitatea de a ne ridica mai sus decât suntem în momentul de față.
„Orice eșec aduce cu el germenele unui eventul succes”, spunea Napoleon Hill
Cu toții am trăit eșecul, abandonul și lipsa de motivație în viața noastră, dar hai să acceptăm odată și pentru totdeauna ideea că viața nu e doar lapte și miere, că niciodată nu vom cunoaște succesul dacă nu cunoaștem eșecul, că nu vom ști ce înseamnă relație împlinită până când nu vom trăi relații dezastruoase.
Nu te mai amăgi, uitându-te în jur și spunându-ți că „toți sunt fericiți, doar tu suferi”. Nu vei ști niciodată prin ce momente dificile au trecut oamenii care acum au ajuns la relații împlinite, independență financiară și emoțională, viață socială frumoasă etc.
Știu, e mai ușor să privești fructele pomului, decât rădăcina solidă, care a avut nevoie de mult timp pentru a se crea așa cum este acum.
Pe final de articol vreau să îți amintesc că dorințele slabe au rezultate slabe.
Când nu ai scopuri mărețe cu viața ta, nu ai nici o motivație de a trăi altfel decât o faci acum.
Scopurile mediocre aduc rezultate mediocre, iar scopurile extraordinare, inițial fără șansă de succes, au rezultate incredibile. Tu știi despre ce vorbesc! Îndrăznește, ai dreptul să muncești și insiști în visurile tale.
Să pui în fiecare zi câte o cărămidă la visul tău – asta va face diferența dintre tine și restul oamenilor, care, se trezesc și adorm cu visurile sale, dar nu fac nimic pentru ele.
Vreau să cred că omul care citește ceea ce scriu știe unde este, unde vrea să ajungă și concret ce are de făcut în fiecare zi pentru destinația visată. Și știu că tu ești așa, pentru că altfel, cu siguranță, articolele mele te-ar fi plictisit. 🙂
Îți mulțumesc că ești alături de mine!
Te salut și te îmbrățișez cu mare drag,
Eugenia.
