„Oamenii cred că știu ce este iubirea. În realitate ei însă nu știu. Prin iubire oamenii înțeleg un fel de monopol, o formă de posesivitate, fără să înțeleagă una dintre cele mai simple realități ale vieții: în clipa în care posezi o ființă vie, ai ucis-o! Viața nu poate fi posedată. Nimeni nu poate ține viața într-un pumn încleștat. Dacă vrei să te bucuri de ea, trebuie să îți ții palmele deschise”
(Osho „Emoțiile. Cum ne putem elibera de mânie, gelozie și teamă”)
De câte ori te-ai gândit că relația ta actuală va dura „o veșnicie”?
Sunt sigură că te-ai trezit multe dimineți alături de partenerul de cuplu și te-ai gândit că „nu există nimic pe lumea asta care v-ar putea despărți”.
Cuvinte frumoase, implicare totală, gesturi de afecțiune, surprize, cadouri, ce altceva îți mai poți dori de la cel de lângă tine pentru a te declara oficial într-o relație fericită?
Dar vine un moment în care ai senzația că tot ce ai încercat să construiești alături de cel de lângă tine se dărâmă, sub ochii tăi, fără ca tu să fii capabil să faci ceva.
Ce să fac mai departe, unde să o apuc, mai există vreo șansă să salvez ceva – astea sunt primele gânduri care îți străpung mintea când îți dai seama de acest lucru. Te agiți, dar toată îngrijorarea ta pare să fie inutilă.
Ce poți face în astfel de situații?
După cum am menționat în articolele mele anterioare, eu nu sunt un expert în relațiile de cuplu. Cuplurile în care am fost implicate eu nu au fost nici pe departe perfecte.
Am învățat multe însă din relațiile mele de iubire anterioare și sunt recunoscătoare vieții pentru experiențele trăite, deși adesea acestea au fost urmate de durere și răni adânci.
Dacă am devenit pe parcurs mai puternică? Da, dar îmi dau seama că fiecare poveste de dragoste pe care am trăit-o și fiecare poveste de dragoste pe care o voi trăi sunt unice în felul lor.
Eu zic că niciodată nu ne putem declara experți în iubire, luând în considerație faptul că iubim diferit odată cu evoluția noastră emoțională și intelectuală.
Eu nu cred că poți iubi la fel în diferite perioade ale vieții.
Știu, noi am crescut pe modelul poveștilor de viață ale bunicilor noștri, ale părinților și a rudelor.
Nouă ni s-a spus de mici că longevitatea într-un cuplu este cel mai important aspect de care trebuie să ținem seama.
Nouă ni s-a arătat coperta relațiilor longevive, dar nu ni s-a permis să deschidem cartea pentru a citi nenumăratele emoții negative acumulate, răni netratate, frustrări, învinuiri și alte aspecte de acest gen care se nasc adesea în relațiile longevive „perfecte”.
- Eu nu cred că o relație longevivă este neapărat o relație fericită, dar cred cu fermitate că o relație autentică, indiferent de vârsta ei, este cea care îți aduce echilibru pe plan emoțional și spiritual.
- Eu nu cred că o relație longevivă este neapărat o relație deschisă, dar cred, cu fermitate că, indiferent de vârstă ei, relația fericită e cea în care orice problemă este rezolvată, nu refulată și lăsată să prindă rădăcini în sufletul partenerilor.
- Eu nu cred că longevitatea este aspectul cel mai important pe care trebuie să se bazeze doi parteneri implicați într-un cuplu, pentru că axându-se pe durabilitate, cei doi riscă să uite de autenticitate.
Probabil ai auzit de multe cupluri care, sătui și plictisiți fiind de toate emoțiile refulate pe parcursul timpului, nu reușesc să ia o decizie rațională pentru ambii, aceea de a merge pe drumuri diferite.
Motivul? „Păi suntem de 5 ani împreună, cum să ne despărțim?”
Privind mai adânc am descoperit și eu motivul pentru care e greu să te desparți de un partener din viața ta după o relație mai longevivă. Ai să-mi spui că e greu să lași pe cineva cu care ai construit multe în timp. Și eu am să te contrazic.
Știi ce e mai dificil? E greu să te uiți în ochii tuturor celor care v-au știut împreună mereu și să le spui că nu mai formați un cuplu.
Să nu crezi că eu nu am trecut prin astfel de momente. Mi-a fost teribil de greu să le spun celor din preajma mea, care au acordat credibilitate relații mele, că nu mai fac parte din acel cuplu.
Știi ce? Până la urmă eu cred că acesta este unul dintre cele mai grele aspecte când vorbim despre despărțire.
Și atunci te întreb pe tine, așa cum m-am întrebat și pe mine în momentele când simțeam acest lucru, tu pentru cine trăiești? Pentru cei din jurul tău, care-ți comentează fiecare pas, sau pentru tine, cel care simte cel mai bine cum îi este într-o relație din viața lui?
Oamenii și-au creat în mintea lor o destinație finală la care „trebuie” să ajungă împreună cu partenerul de cuplu, cel „the one”, care trebuie să apară la un moment dat. 🙂 Această destinație poartă numele de căsătorie.
Da, noi am fost programați cu ideea că căsătoria este destinația finală a unei relații fericite, dar paradoxul este că ne grăbim atât de mult să ajungem la această destinație, încât ne pierdem pe drum unul pe celălalt.
Nu ți se pare absurd faptul că tot parcursul unei relații este marcat de destinații la care „trebuie” să ajungem?
Eu am încetat să mai trăiesc după destinațiile programate la care „trebuie” să ajung în relațiile mele. Și știi de ce? Pentru că mi-am dat seama că aceste programări sunt periculoase pentru autenticitatea unei relații de cuplu.
- Când doi oameni abia se cunosc, ceilalți sunt curioși să știe când o să facă relația lor „oficială”;
- Când doi oameni declară că sunt împreună, ceilalți sunt curioși să știe când o să mărturisească că își doresc să întemeieze o familie;
- Când doi oameni se căsătoresc, prima întrebare e: „Când vă gândiți să faceți primul copil?”;
- Când apare primul copil, întrebarea e: „Vă gândiți și la al doilea?”
Și lista poate continua. Te mă întreb o dată: tu chiar îți dorești să trăiești după aceste programări sociale? Eu îți spun sincer, mi-am dat seama demult că toate aceste programare instalate în mintea oamenilor, care te vor și pe tine la fel ca ei, mă obosesc.
Eu am descoperit că aceste programări trag în groapă relațiile de cuplu, astfel cei doi, în loc să se inspire din povestea lor de dragoste, ei se auto-distrug, pentru că sunt mereu în goana îndreptățirilor așteptărilor celor care i-au programat. Serios, pe bune vrei să trăiești așa?
Te-ai întrebat vreodată de ce se spune că căsătoria distruge sentimentele? Eu m-am gândit de multe ori la acest lucru, iar rata divorțurilor din ultimii ani dovedesc deja faptul că instituția căsătoriei nu mai este demult o garanție a iubirii pe viață dintre doi oameni.
Dar oamenii ignoră acest lucru, pentru că își doresc cu disperare să posede pe cei din viața lor, să posede iubirea ce îi leagă, să se simtă „în siguranță”, să aibă „drepturi” unul asupra altuia, să știe că „îi leagă ceva”, iar instituția căsătoriei este exact menită să facă acest lucru.
Nu sunt o anti-familistă, eu cred că există cu adevărat familii fericite, oameni cu acte sau fără acte de căsătorie, care trăiesc în relații autentice, dar mai cred că iubirea adevărată nu are nevoie de siguranțe pentru ziua de mâine, întocmite printr-o instituție de stat. Iar dacă iubirea are nevoie de siguranțe, atunci aceea, cu certitudine, nu mai este iubire.
În iubire nu există dorința de a poseda, în iubire există satisfacția de a realiza că partenerul tău, indiferent de faptul că are o mulțime de alte oportunități, alege să stea alături de tine. Eu cred că asta înseamnă a iubi. Dar, alegere este întotdeauna a ta!
Când începi să setezi destinațiile relației tale, începi, de fapt, să omori autenticitatea voastră ca și cuplu. Eu zic că și tu, și partenerul tău, meritați să vă bucurați de clipele frumoase pe care le trăiți azi împreună.
Nu te mai încorda cu gânduri inutile, ce veți face mai departe, dacă vă veți plictisi unul de altul, dacă peste o săptămână nu va mai merge etc.
Elimină aceste gânduri din mintea ta! Nu uita: nimeni nu are nici o garanție asupra zilei de mâine.
Mâine poți fi tu altfel și îți poți dori altceva alături de tine, sau mâine poate partenerul tău să fie altfel și tu să nu mai fii „jumătatea lui perfectă”.
Dacă știi să trăiești azi clipa de fericire, cu siguranță, relația ta nu va mai fi o luptă a proiecțiilor de viitor!
Azi fii fericit, iar mâine amintește-ți acest lucru din nou, pentru că mâine e un nou azi, ce merită să fie trăit din plin!
