de ce

De ce 95% Dintre Oameni Eșuează în a fi Fericiți?

„Frica ne înfășoară corpurile în haine. Dragostea ne permite să stăm goi. Frica înhață și acaparează tot ce avem, dragostea dăruiește tot ce avem. Frica ține strâns, dragostea dă drumul. Frica înveninează, dragostea mângâie. Frica atacă, dragostea iartă”

(N. Donald Walsch „Conversații cu Dumnezeu”)

Mi se pare și acum ciudat faptul că toți ne dorim relații împlinite și iubiri longevive, „jumătăți” care să ne completeze perfect și parteneri ideali, dar facem atât de puțin pentru ceea ce suntem noi.

Mă întrebam de multe ori în trecutul meu care e secretul Cenușăreselor care formează cupluri cu „prinți” râvniți de atâtea alte femei.

Odată cu studiul literaturii dezvoltării personale, am fost surprinsă să aflu că „prințul fermecat” nu este decât un om, cu un anumit nivel emoțional, corespunzător bietei Cenușărese.

Mi-a plăcut întotdeauna să analizez emoțiile umane și am început a face acest lucru cu mine.

Recunosc, mi-am permis să realizez multe experimente pe emoțiile mele.

M-am aruncat de multe ori în mijlocul oceanului fără să știu să înot.

Am fost dură de multe ori cu mine, lipsindu-mă, conștient, de confortul siguranței zilei de mâine pe care l-aș fi putut obținut oricând în brațele unui bărbat „protector”.

Am simțit de multe ori că nu pentru asta m-am născut și că menirea mea în viață este să mă descopăr, iar a te descoperi înseamnă a-ți asuma riscuri din start.

Mi-a scris cineva un comentariu zilele astea la una din postările mele pe Facebook. Ideea mesajului era simplă: ce pot eu oferi lumii la vârsta mea oarecum fragedă. Sigur, era un comentariu scris în mod răutăcios, dar m-am gândit la acest aspect după ce l-am citit.

M-am gândit profund la ideea că oamenii așteaptă o viață pentru a acumula înțelepciune și se ascund după conceptul de vârstă pentru a-și îndreptăți visurile nerealizate ce le macină interiorul.

Cine ți-a spus că la 23 de ani nu poți avea o viață strălucită pe care ți-ai creat-o cu propriile mâini?

Cine ți-a spus că oamenii de 60 de ani sunt mai înțelepți ca cei de 25?

Dacă ai ajuns la 60 de ani și te „doare” viața pe care-ai trăit-o, poți oare spune că înțelepciunea te-a ghidat pe acest drum? Și, dimpotrivă, dacă ai 25 de ani și tot ce ai obținut, prin efort și perseverență, te face să strălucești, nu ești oare un adept al înțelepciunii?

Mă confrunt și astăzi cu dilema vârstei de multe ori. Deși niciodată nu-mi număr anii, pentru că, după părerea mea, tinerețea există în fiecare om atâta timp cât o susține, se pare că conceptul de vârstă e unica „armă” pe care o găsesc unii oameni împotriva mea.

  • Oamenii cer valoare, fără a acumula valoarea propriei personalități.
  • Oamenii își îndreptățesc nefericirea din propria existență aruncând cu noroi asupra celor care și-au înfruntat fricile și și-au creat o existență deosebită.
  • Oamenii îi suspectează pe cei fericiți, pentru că, în timp ce ei s-au încăpățânat să învețe fericirea, alții au ales să facă din viața lor o dramă, să vadă doar eșecurile, pentru că le e frică de realizări. Și tot acești „alții” au uitat cu desăvârșire că:

Eșecurile atrag eșecuri dacă le privești ca pe eșecuri, pentru că:

„Scopul în viață nu este să elimini eșecul, ci să dezvolți abilitatea de a proceda într-un anumit mod atunci când ai succes și în alt mod atunci când eșuezi și să le tratezi pe amândouă ca pe două lucruri absolut benefice”

(Dan Luca)

Dacă ar fi să considerăm totul un eșec, atunci și însăși familiile în care ne-am născut sunt un eșec, divorțul dintre părinți este un eșec, colegii cu care am învățat au fost un eșec, casa în care am crescut a fost un eșec etc., etc., etc. Și oare de ce să ne asumăm responsabilitatea lucrurilor de care noi nu suntem responsabili?

  • Noi nu suntem responsabili de relația dintre părinții noștri, dar suntem responsabili pentru crearea viitoarelor noastre relații.
  • Noi nu suntem responsabili pentru faptul că ne-am născut într-o familie fără putere financiară, dar suntem responsabili dacă alegem aceeași situație pentru viitorul nostru.
  • Noi nu suntem responsabili pentru faptul că adulții din viața noastră ne-au rănit, voluntar sau involuntar, dar suntem responsabili de comportamentul nostru cu noi înșine.

Haide totuși să acceptăm odată și pentru totdeauna ideea că vine un timp în care toată responsabilitatea asupra vieții noastre ne aparține.

Haide totuși să ajungem la maturizarea emoțională și să ne asumăm faptul că vina aruncată asupra sorții, a vieții, a circumstanțelor sau a altor oameni nu este decât o scuză pentru a dormi în liniște.

Dacă cuvintele mele îți par prea dure, iartă-mă, nu vreau să te rănesc.

Recunosc, sunt dură cu mine de multe ori și nu-i permit minții mele să-și găsească nici o scuză când vine vorba de visurile mele mărețe.

Eu am renunțat demult la conceptul de „siguranță”, și asta pentru că ceea ce am înțeles eu până acum este că siguranța este o iluzie.

Da, îmi permit să-mi dăruiesc timp necesar pentru odihna fizică și mintală, dar nu-mi permit să mă atașez de iluzia unei „vieți asigurate”.

Nu sunt dură cu mine pentru că mă detest, sunt dură cu mine pentru că știu ce potențial am și știu că pot modela din mine un om extraordinar. Dar, fii atent, nu-mi urma exemplu, descoperă-ți propria metodă de auto-motivare pentru a crește continuu.

Ceea ce pentru mine funcționează, poate fi cea mai mare tortură pentru altcineva și invers, ceea ce pentru altcineva funcționează, poate fi cea neproductivă metodă pentru mine.

Am spus de multe ori că viața oamenilor de succes nu este analizată pentru a le imita modul de viață, ea trebuie analizată pentru a-ți crea propria opinie referitor la modul de a gândi al lor.

Nimeni nu s-a născut „ales” pentru a asimila fericirea. Da, unii au fost favorizați oarecum din start, provenind din familii funcționale, dar asta nu înseamnă că acești oameni nu au avut alte lupte de câștigat cu propria personalitate.

Am mulți cunoscuți în cercurile mele care s-au născut favorizați financiar.

Am descoperit la ei alte conflicte interioare, la care nici nu m-aș fi gândit în mod normal.

Crede-mă, nimănui nu-i este simplu când vine vorba de el însuși, toți, indiferent în ce mediul ne-am născut, avem de lucrat asupra noastră pentru a crea din noi ceea ce ne dorim să fim.

Dar durerea omenirii este că alegem să ne apucăm prea mult de viețile altora în loc să ne apucăm, în primul rând de viețile noastre.

Când pierdem orice speranță de a găsi fericirea prin crearea propriilor personalități, începem să-i criticăm pe cei care au făcut-o, pentru a ne auto-amăgi. Dar:

Auto-amăgirea nu este decât o îndreptățirea a propriei ignoranțe.

Și da, ego-ul tău utilizează ignoranța ca pe hrană zilnică. El devine dependent de ea și ți-o cere constant pentru a-și menține starea în care se află.

Ego-ul tău (sau sinele fals pe care ți l-ai creat pe parcurs) atrage apoi alt sine fals, cu care să facă echipă. Ne mai mirăm apoi de ce eșuăm în iubire?

De ce atragem parteneri „nepotriviți”?

De ce nu cunoaștem dragostea adevărată?

Dar de ce nu ne întrebăm cum să atragem parteneri diferiți de ceea ce suntem noi în momentul de față?

  • Dacă ți-ai permis ego-ului să-ți creeze personalitatea, de ce visezi la un partner diferit de tine?
  • Dacă nu ți-ai permis să afli până acum cine ești, în spatele sinelui fals, din care ai creat un eu, în care crezi, de ce visezi la un partener diferit de tine?
  • Dacă nu-ți permiți să-i vorbești cu copilul din tine, care strigă disperat să se afirme, de ce visezi la un partener diferit de tine?

Sau ai uitat că atragem ceea ce suntem? Sau ceea ce ne-am permis să fim, de-a lungul timpului…

Privește-te în oglindă, la nivelul la care crezi că ești acum (intelectual, emoțional și financiar), crezi că ți-ai dori să fii cu cineva mai jos ca tine? Sunt sigură că răspunsul tău e NU. Și atunci de ce cineva, la un nivel mai înalt ca tine, și-ar dori să fie cu tine?

„Sinele fals al cuiva, spune minunatul Eckhart Tolle în cartea sa „Puterea prezentului”, se simte atras de un sine fals mai cuprinzător. Întunericul nu mai poate recunoaște lumina. Numai lumina poate recunoaște lumina”

Și atunci unde e lumina din interiorul nostru? Nu cumva s-a stins după ce am ignorat-o atât? Orice mi-ai spune, eu sunt sigură că nu. Pentru că dacă lumina din noi s-ar stinge, viața noastră nu ar mai avea nici o speranță pentru a ne cunoaște cu adevărat. Și ce poate fi mai trist oare decât să trăiești o viață ne cunoscându-te pe tine și potențialul tău?

Pe final de articol te las să hotărăști dacă îți dorești cu adevărat să găsești formula fericirii tale în propria-ți viață sau să eșuezi, cum fac atâția oameni, în a te împlini pe tine, pe toate planurile posibile.

Prezentul nostru de azi este întotdeauna rezultatul alegerilor noastre de ieri și prezentul nostru de mâine va fi rezultatul alegerilor noastre de azi, așa că azi e nouă șansă la un mâine extraordinar.

 

Te salut, om drag,

Eugenia

 

Descarcă gratuit

ebook-ul "O călătorie în trei"

 

Să alegi doar cu inima, nu este suficient.
 
Să alegi doar cu mintea – nici atât.

Și asta pentru că fiecare dintre acestea,

alese separat, ne pot distruge.
 
O călătorie în trei - Tu, Mintea și Inima ta -

asta este cea mai importantă călătorie

pe care ființa umană o are de făcut.
 
Introdu mai jos adresa ta de email

și haide să începem acest drum împreună.
Prenume
Email

0 comments on “De ce 95% Dintre Oameni Eșuează în a fi Fericiți?Add yours →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *