„Cine ești tu? Conștiința care a devenit conștientă de sine”

(Eckhart Tolle „Un pământ nou”)

Cât de des te gândești la faptul că cine ești tu aparent, de fapt, nu ești ceea ce ești înăuntrul tău?

Te-ai surprins de multe ori că faci lucruri care, de fapt, nu te reprezintă fără a avea un argument măcar pentru tine?

Eu încă și acum mă surprind de multe ori că am un comportament care nu mă caracterizează și rămân uimită de mine adesea.

Nu e nimic greșit cu noi când ne dăm seama că avem comportamente diferite în variate situații ale vieții, e greșit să ne facem că nu observăm comportamentul nostru și să evităm să îl punem sub microscop.

Nu știu dacă unui om i-ar ajunge o viață pentru a se descoperi cine este cu adevărat. Dar ceea ce știu cu certitudine, în acest moment, este că exercițiul „răspunde la întrebarea „Cine ești” în scris e unul dintre cele mai puternice pe care le-am realizat până acum. Știi de ce? Pentru că și eu susțin ideea lui Pera Novacovici că:

„Oamenii se exclud singuri din ecuația succesului și a fericirii din viața lor”

Știi cum? Amânând să se definească pe ei înșiși.

Mi se spune de multe ori că exagerez cu dezvoltarea personală, că dăruiesc prea mult timp studiului și îmi rezerv prea mult timp pentru a mă descoperi pe mine.

Mă întreb însă dacă eu nu voi face săpături adânci în mine, cine o va face? Dacă eu nu am să tind să-mi descopăr potențialul, mereu și mereu, cine o va face?

Eu nu fac acest lucru pentru nimeni, o fac pentru mine, fiindcă probabil am suferit prea mult până acum din cauza ignoranței mele și a lipsei motivației pe care am păstrat-o mulți ani la rând în viața mea fără să protestez.

Motivația e fenomenul care trebuie împrospătat, în fiecare zi, însă de când deschidem ochii dimineața.

Nu ne trezim motivați, trezirea propriei motivații este misiunea noastră, și nu e imposibilă, dacă avem o viziune asupra vieții noastre, amintindu-ne mereu care sunt pașii mărunți pe care-i avem de făcut pentru a atinge scopurile noastre mărețe.

Da, visurile mari se ating cu pași mici.

Deși sună a clișeu, întrebarea „Cine ești”, adresată ție însăți, e un exercițiu miraculos de a cunoaște o parte din tine.

Nu o condamna înainte de a încerca.

Ia o foaie albă, caută un loc în casa ta unde să fii doar tu, un loc în care nimeni să nu te deranjeze și scrie cu litere majuscule pe hârtie „Cine sunt eu?”.

Lasă gândurile să curgă, nu opri nici o idee și nici nu încerca să o alungi din mintea ta. Rolul tău acum e doar să fii intermediarul gândurilor tale.

Citește tot ce ai scris peste câteva ore și ai să fii uimit de ceea ce crezi despre tine! Acum tu poți decide care din credințe îți sunt necesare pentru viața ta.

Deși am făcut acest exercițiu ceva ani în urmă, ieri, când am revenit la el, am rămas uimită de multitudinea ideilor care mi-au invadat mintea.

Mi s-a părut extraordinar faptul că am descoperit atât de multe despre mine în ultima perioadă.

Mi s-a părut excepțional faptul că mi-am schimbat atât de multe credințele despre mine și ceea ce sunt eu.

„Când te simți deprimat redactează o scrisoare către tine însăți”, ne sfătuiește și excepționala Barbara de Angelis în cartea sa „Cum să faci dragoste tot timpul”

Descoperă ce te doare, fii propriul vindecător.

Ce urăști, ce te înfurie, ce te plictisește, ce te rănește, de ce ești speriat, de ce ți-e frică, de ce-ți pare rău…

Apucă-te de treabă chiar ACUM, dizolvă-ți resentimentele care nu te lasă să trăiești.

Urăsc când…

Mă înfurii când…

Sunt plictisit de…

Mă simt trist când…

Mă simt rănit când…

Mă simt dezamăgit când…

Sunt speriat că…

Îmi pare rău că…

Mă iubesc pentru că…

Îi mulțumesc vieții pentru că…

Sunt mândru de mine pentru că…

Să te privești în fiecare dimineață în oglindă nu înseamnă să știi cine ești.

Fardurile nu ești tu, coafura pe care o porți nu ești tu, hainele tale nu ești tu, ești doar ceea ce ai ales să faci din tine la nivel exterior. Dar privește înăuntru tău, nu prin prisma oglinzii, ci în afara ei.

Oferă-ți timp suficient pentru a te cunoaște, pentru că poți rămâne surprins că tot ce cauți adesea în exterior se află chiar în tine.

Te avertizez însă că nu vei reuși niciodată să afli cine ești dacă nu ți-ai iertat încă trecutul, dacă nu ți-ai iertat părinții și oamenii ce au făcut parte din viața ta.

Furia ne întunecă mintea și inima, ura ne fură libertatea de a trăi frumos și de a gândi limpede.

Am spus întotdeauna că nimic nu e mai de preț decât propria libertate, iar atâta timp cât ai resentimente pentru alții, și mai rău, pentru tine, nu vei fi niciodată un om liber.

Amintește-ți că:

  • Oamenii ce au făcut parte din viața ta nu ți-au greșit, ei au procedat așa cum au considerat că e corect din punctul lor de vedere, conform credințelor de viață care le-au adoptat.
  • Părinții care te-au crescut nu ți-au vrut răul, ei doar au încercat să îți dea tot ce au avut mai bun în ei, conform principiilor de viață pe care le-au adoptat.
  • Oamenii care fac rău premeditat altora sunt de fapt cei care nu au reușit să se ierte pe ei și să îi ierte pe alții, pentru credințele de viață pe care le urmează, și care, evident, nu corespund cu ale lor.

Eu mă confrunt de multe ori cu răutatea celor din jur, cu replici răutăcioase și categorisiri neîntemeiate.

Norocul meu este că am reușit să mă modelez în așa fel încât să nu mai reacționez la provocările altora, pentru că a te lăsa provocat înseamnă a nu pune nici un preț pe timpul care ți-l dedici ție, zilnic, pentru propria autoeducație.

Eu îmi prețuiesc prea mult timpul dedicat propriei educații, mă prețuiesc prea mult pe mine pentru a răspunde la provocările celor care încă nu s-au apucat de muncă asupra lor.

Cine ești și ceea ce manifești în lume este suma timpului pe care ți l-ai acordat pentru propria creație

Mă întreb ce au reușit să creeze din ei oamenii care își umplu zilele cu bârfe, critici, elaborări minuțioase de planuri pentru răzbunare sau alte acte răutăcioase.

Mi se pare trist că oamenii găsesc timp pentru aceste deșertăciuni și nu găsesc niciodată timp pentru ei înșiși.

Când cineva îmi spune că se plictisește, îmi place să observ reacția lui la întrebarea: „De ce nu citești ceva pentru propria educație?”

Am cunoscut răspunsuri foarte diverse la această întrebare, de genul: „Știi, nu prea am timp să citesc”, „Am o problemă cu vederea și nu prea am chef să-mi stric ochii”, „ Prefer să mă uit la TV decât să citesc” etc.

Și atunci te întrebi, cum se face că toți ne plângem de viețile pe care le trăim, dar nu găsim niciodată timp pentru a ne descoperi pe noi, frustrările noastre, rănile interioare netratate, care încă dor și sângerează, potențialul nostru, care doarme în noi?

Sunt furioasă de multe ori (deși nu recunosc acest lucru nici pentru mine  🙂 ) când aud critici la adresa celor care au descoperit că sunt oameni extraordinari și pot face din viața lor o minune, sunt furioasă când simt câtă invidie există în jurul celor care au atins apogeul lor, prin propriile forțe și dorință de autodepășire.

Cine ne împiedică, pe fiecare dintre noi, să ajungem așa cum au ajuns oamenii de succes?

Când, Doamne, o să ne dăm seama de valoarea noastră și de potențialul din noi, neexploatat încă?

Dar până atunci hai să mai criticăm, să mai bârfim, să-i mai judecăm pe cei care au reușit să facă din ei o operă de artă, nu?

Evident, „noi nu avem norocul” pe care l-au avut ei, noi „nu ne-am născut sub steaua norocoasă” sub care s-au născut ei, „nu ne-am născut în familiile” în care s-au născut ei, „nu am avut pilele” pe care le au ai etc., etc., etc.

Știi ce cred eu, cu așa atitudine vom rămâne și peste 10 ani la același nivel emoțional la care suntem, deși ni se dă, în fiecare dimineață, când ne trezim, șansa de a crește.

Dacă vrem sau nu să descoperim cine suntem pentru a ști de ce suntem în stare este întotdeauna alegerea noastră.

Mi-aș dori însă să cred că fiecare dintre noi este conștient de rezultatele pe care le poate aduce fiecare alegere pe care o face. Îți doresc alegeri frumoase și un drum frumos în călătoria descoperirii tale.

 

Te cuprind cu dragoste,

Eugenia.

Leave a comment