“Mi-e atât de frică să îmi pierd respectul de sine, încât trebuie să-l devalorizez pe celălalt, pentru a-l păstra pe al meu”Tăcerile sunt uneori prea răsunătoare pentru a fi ignorate. Tăcerile pot striga mai tare decât cuvintele și numai corpul uman este uneori cel care poate opri un flux bolnăvicios al adrenalinei de care mintea, fără a-și da seama, a devenit dependentă. În cercurile bolnăvicioase, omul tinde să piardă simțul realității. Lăsat a fi luat de valurile tulburi ale vieții, omul tinde să uite cine este și să devină ceea ce i se cere să fie. Odată luat de val, omul devine una cu valul și uită să se mai revolte împotriva lui. Nimic nu apare din nimic și nimic nu se vindecă fără nimic. În foamea permanentă de acceptare, omul a început să devină mult prea maleabil în principiile și conceptele în care odată credea. Avem nevoie de iubire și o căutăm ca disperații peste tot în afara noastră. Chiar și acolo unde știm că nu există nici o șansă să o găsim. Chiar și acolo unde ni se spune franc și direct să nu o așteptăm, pentru că nu o vom primi. În numele iubirii, am ajuns să ucidem iubirea și în numele lui Dumnezeu, să îl ucidem pe Dumnezeu. Am devenit atât de ipocriți, încât am ajuns să ne tatuăm cruci și fețe divine pe corp, pentru a ne aminti de sacralitate și să ne comportăm ca adevărate creaturi ale primelor civilizații umane, atunci când cineva “ne atinge măcar cu un deget pe coadă”. Nevoia de a ne simți superiori altora a devenit, se pare, atât de mare, încât nici tatuajele cu fețele divine și crucile de pe corpul nostru, nu ne mai pot aduce aminte de faptul că suntem ființe umane, cu mult evoluate animalelor sau mamiferelor. Principiile și valorile umane nu au termen de valabilitate, atâta timp cât omul știe să le ajusteze schimbărilor sociale la care suntem supuși cu toții, zilnic, în viața de zi cu zi. “Dar valorile tale sunt expirate, Jenny”, mi-a spus cineva, atunci când i-am vorbit neclintit despre demnitate și bun-simț. “Nu mai sunt valide pentru vremurile noastre”. Toată viața am fost o rebelă, așa că refuz și astăzi să cred că bunul-simț și respectul pentru oameni, pe care l-am învățat de la tatăl meu, a expirat. Refuz să cred că umanitatea pe care am văzut-o de atâtea ori la mama mea, în situațiile în care toți refuzau să miște un deget și ea își băga mâna până la cot, nu mai este validă astăzi. Într-un final, refuz să cred că toată educația și auto-educația pe care am investit-o eu și alții în mine, este invalidă astăzi, doar pentru că un grup de indivizi au decis să schimbe codul de intrare. Și chiar dacă sunt demodată, pentru că am norme și valori umane, nu îmi pasă! Prefer să fiu o demodată, decât o creatură vie, care doar respiră. Prefer să nu fiu acceptată pentru ceea ce sunt, decât acceptată pentru ceea ce nu sunt. Nu am nevoie de acceptare, dacă este construită pe falsitate. Până la urmă, cine e omul fără valori și ce e societatea fără oameni cu valori? De oameni cu valori și norme morale are nevoie lumea pentru a evolua. Suficienți sunt cei care stau în calea evoluției umanității! Dacă cineva te face să te rușinezi de personalitatea puternică pe care ai construit-o, prin efort și muncă disciplinată, înseamnă că problema nu e la tine, ci la el. Tu ai construit principii și valori, el a construit un castel de nisip, distrus de primul val al mării. Dacă cineva încearcă să te intimideze pentru că ești mai evoluat intelectual decât el, înseamnă că nu tu te faci “vinovat” pentru ca “ai devenit astfel”, ci cel care nu a găsit o altă metodă de “a ajunge” la tine, decât aceea de a te face să te simți prost pentru cine ești. Oamenii evoluați învață unii de la alții, cei primitivi luptă pentru a dovedi că fiecare dintre ei este superior celuilalt. Oamenii evoluați împărtășesc idei, cei primitivi – refuză orice idee care ar contrazice-o pe a lor. Într-un final, oamenii evoluați știu să găsească iubire în orice, cei primitivi – știu să omoare și cel mai mic grăunte de iubire pe care Universul i-l oferă pentru a-l multiplica. Mi-e dor de oameni evoluați și sunt recunoscătoare pentru fiecare dintre aceștia care fac sau au făcut parte, măcar pentru un timp scurt, din viața mea! Bun venit, toamnă, bun venit evoluție umană necontenită!
