Binecuvântat este cel care îi dă copilului său aripi și rădăcini. (proverb arăbesc)
“Adulții nu râd la fel”, a rostit ca pentru sine una dintre cunoscutele mele, în timp ce admiram ambele în tăcere râsul senin și molipsitor al băiețelului ei.
Fiecare copil este o lume, o lume din care noi – adulții – se pare că nu mai facem parte.
Noi am uitat să fim sinceri.
Am uitat să râdem, să ne bucurăm de lucruri mărunte, de puținele, poate obișnuitele, dar de fiecare dată noile, momente pe care le trăim.
“Uite la ea, e ca un copil mare!” i-a spus mătușa mea soțului ei, în timp ce a surprins o bucurie de copil pe fața mea, după ce am ieșit cu un magnet de frigider dintr-un butic de suvenire din Paris.
“Da, m-am gândit, în timp ce zâmbetul mi s-a întins până la urechi, ce senzație eliberatoare să îți permiți să simți din nou ca un copil!”
Oare când a fost ultima oară când m-am bucurat atât de mult de un lucru mărunt? – a apărut instant întrebarea în mintea mea.
Noi, cei care am crescut în familii lipsite de posibilități și am făcut adesea eforturi supraomenești pentru ca lucrurile să se întâmple, am formulat undeva, în subconștientul nostru, credința că vom fi fericiți doar atunci când nu vom mai avea lipsuri materiale, pentru ca odată ajunși în acel punct al existenței, să ne dăm seama că am fost atât de mult în fight mood, încât fără să conștientizăm, am ucis copiii din noi, și odată cu ei – abilitatea de a fi sinceri cu noi și cei din jur, de a râde cu toții porii, de a ne juca, de a alerga, de a ne bucura de lucruri mărunte…
Noi am învățat că trebuie să avem grijă de felul în care folosim ustensilele de luptă, dar am uitat că unele dintre ele nu sunt decât jucării inofensive pe un tărâm creat de propria imaginație.
Noi am învățat că în luptă nu avem dreptul să ne relaxăm, dar am uitat că bătăliile se câștigă doar cu forțe noi.
Într-un final, noi am învățat că viața e o luptă, și continuăm să luptăm chiar și atunci când vine timpul să ne bucurăm de tot ceea ce am construit și să încetinim ritmul…
Se cheamă a-ți găsi propriul echilibru sau propria rețetă după care să funcționezi în armonie cu dorințele, necesitățile și pasiunile tale.
Fiecare dintre noi a fost, este și va rămâne acel copil dinăuntrul lui. L-am alungat poate undeva departe, atunci când ne-am simțit nevoiți să luăm viața mult prea în serios, dar copilul din noi revine odată cu anumiți factori care îl readuce la viață.
Revenirea la locurile natale, crearea unei vieți în doi alături de un partener care știe să ofere un sentiment de stabilitate emoțională, plasarea lucrurilor bune pe care le trăim înaintea celor mai puțin plăcute în analizele periodice pe care le facem asupra vieților noastre – acestea pot fi unele dintre puținele schimbări, mici, dar semnificative, care pot reînvia copilul din noi.
Chiar dacă părinții sau cei care au contribuit la educația noastră nu ne-au dat aripi, și poate – nici rădăcini, există un acasă pentru fiecare dintre noi – și acel acasă este copilul ce a rămas neschimbat undeva, în adâncul nostru.
Atâta timp cât îi întreținem viața și existența, eu cred că avem șanse să găsim o altfel de fericire, decât cea în care societatea și lumea exterioară ne-a făcut să credem.
Tu ce părere ai?
Când a fost ultima oară când ai descoperit copilul din tine?
