Să fii părinte e mai ușor decât să devii unul.
“Când ai de gând să faci un copil?” – aceasta e întrebarea pe care mulți dintre prietenii, cunoscuții sau rudele mele obișnuiesc să mi-o dea după un timp îndelungat în care nu m-au mai văzut.
“Ai văzut multe locuri până acum, ai făcut studiile pe care ți le-ai dorit, te-ai distrat atâta cât unii nu au reușit să o facă într-o viață, când ai de gând să te așezi “la casa ta”, Eugenia?”
Trebuie să recunosc că întrebările de acest gen mă fac să mă simt neputincioasă în a da explicații și asta pentru că nu poți face pe nimeni să gândească așa cum o faci tu.
Am senzația uneori că oamenii văd responsabilitatea creării unui copil sau a unei familii în termeni prea simpliști și nu știu dacă este într-adevăr așa sau eu sunt cea care analizează prea mult lucrurile. Cel puțin, pentru mine aducerea pe lume a unui copil este mai mult decât un joc de-a parentingul.
Drăgălășenia, energia pozitivă cu care te încarcă acesta sunt doar câteva beneficii ale rolului de a fi părinte, dar ce ai să îi oferi acestui copil este întrebarea care trebuie să stea pe buzele oricărui om înainte de a se gândi la acest lucru.
Vei reuși să modelezi un copil care să se încadreze în societate?
Vei reuși să-ți modelezi copilul astfel încât acesta să fie pasionat de studiu, nu de droguri sau gambling?
Vei reuși să faci din el un om valoros și util celor din jur, nu unul de care lumea trebuie să se ascundă?
“Vreau și eu un bebe” – asta aud des de la fetele singure. Și îmi cer scuze că nu spun femei, pentru că femeia, în înțelesul meu, are o altă definiție.
- O femeie care a trecut prin anumite experiențe nu-și va dori niciodată un copil doar pentru că toate prietenele ei au deja unul, ci va planifica o sarcină doar atunci când se va simți sigură de capacitățile ei de a fi părinte și de ceea ce are să îi ofere unui copil.
- O femeie ajunsă la maturitate nu va privi crearea unui copil ca pe o realizare personală, ci ca pe o responsabilitate pe care și-o asumă de acum încolo pentru o viață întreagă.
- O femeie matură nu-și va dori un copil pentru ca acesta să facă ceea ce nu a făcut ea în viață, ci pentru că simte nevoia de a lăsa în urma ei un om util societății și va face tot ce ține de ea pentru a-i oferi puiului ei o educație așa cum se cuvine.
Altfel de ce ai mai aduce pe lume un copil?
Nu știu dacă analiza mea referitor la acest subiect este una mult prea obiectivă, dar știu, cu certitudine, că a aduce pe lume un copil nu e ca și cum ți-ai cumpăra o jucărie pe care să o arunci într-un colț al casei după ce te-ai plictisit de ea.
Și spun acest lucru pentru că am reușit să descopăr legătura extrem de strânsă, care se formează între un părinte și copilul lui.
Spun acest lucru pentru că rămân uimită de multe ori de scumpa mea mamă, care deși știe atât de puține dintre evenimentele din viața mea, unele replici pe care mi le dă, mă fac să cred că știe absolut totul despre mine.
Pentru că este bolnavă, dar și pentru că este foarte sensibilă la tot ceea ce ține de copiii ei, filtrez foarte mult ceea ce îi spun, dar jur că uneori am senzația că știe mai multe despre mine decât știu eu. 🙂
Legătura dintre un părinte și copil este una incredibil de puternică, de aceea alegerea de a fi părinte nu este nici pe departe un joc frumos, pe care să-l începi pentru “a fi în rând cu ceilalți” și, până la urmă, nu toate jocurile care există ni se potrivesc.
Mărturisesc că eu nu știu dacă am să pot fi un părinte dedicat sută la sută copilului meu. Nu știu dacă am să-mi pot proteja copilul de grupuri sociale cu o influență rea.
Nu știu dacă experiențele mele de viață care m-au format ca om vor reuși să îl influențeze pe copilul meu cumva în formarea lui ca om.
Nu știu dacă îl voi putea proteja de suferința primei iubiri, sau – ce aș face dacă aș fi pusă în fața situației îngrijirii unui copil cu nevoi speciale. Și aici trebuie să spun că am cunoscut mame eroine în acest sens, pe care nu încetez să le admir.
Poate că am văzut prea multe până acum și toate aceste lucruri m-au făcut să analizez mult prea profund fiecare pas pe care-l fac în viața mea, dar rămân la ideea că poți greși în multe dintre decizii pe care le iei, dar NU ai dreptul să greșești în decizia de a fi părinte.
Nu e ca și cum ai încerca o opțiune și dacă nu merge ai alege alta.
Dacă alegi să fii părinte, e o alegere pe viață, nu mai poți da înapoi și nici să te răzgândești. Ori nu ne putem permite să ne jucăm astfel cu o viață de om. “Azi fac un copil, e ok, dacă mă răzgândesc pot oricând să renunț la idee”. Nu! Azi decizi că faci un copil și ai devenit un angajat pe viață!
Nu poți părăsi jobul de părinte doar pentru că “nu mai poți”, sau pentru că “te-ai săturat”, “ai obosit”, “vrei libertate” etc. etc.
Dacă ar înțelege mai multe femei acest lucru, ar exista copii mai puțini poate, dar mai fericiți, ar exista oameni maturi mai încrezuți, adulți mai responsabili, la rândul lor, cu luarea deciziilor în propriile vieți.
Oare nu ne dăm seama că crescându-ne copiii cu iresponsabilitate, îi facem și pe aceștia să fie la fel?
Îi învățăm indirect că pot și ei, la rândul lor, să se joace cu viețile altora, să ia decizii de care depind alții, și să-i abandoneze cu ușurință apoi, lăsându-le răni pe viață, să fie lași și iresponsabili…? Și ne mai permitem să ne plângem de societăți bolnave, de oameni pe care nu te poți baza, de abuzatori etc. etc.?
Dacă am aduna fiecare decizie iresponsabilă de acest gen al fiecărui membru din societatea în care trăim am înțelege de unde vine durerea profundă a anumitor oameni.
Încearcă să analizezi măcar un caz din campania lansată de ProTV “Fără părinți, fără viitor”: ura, furia, tristețea, frustrarea copiilor abandonați de părinți e sfâșietoare… Îți dai seama dacă un copil simte aceste emoții pentru cei care l-au adus pe lume, ce emoții poate avea pentru străinii care-i greșesc?
Dacă un copil simte nevoia de a se răzbuna pe propria mamă, ce poate simți în legătură cu un străin care alege un drum diferit de al său?
Acestea sunt puținele dintre întrebările pe care fiecare dintre noi trebuie să și le pună, înainte de a lua decizia aducerii pe lume a unui copil.
Dacă ai, cu adevărat ce-i oferi, dacă ești pregătit să construiești o viață de la zero, zi de zi, cărămidă cu cărămidă, și, cel mai important, dacă ai răbdare suficientă să modelezi un om atunci fă-o!
Dacă nu te simți pregătit încă, mai gândește-te, a deveni părinte tânăr nu este o necesitate, dar a deveni un părinte bun, odată ce ai decis să faci acest pas, este!
Cu multă responsabilitate,
Eugenia. 🙂
