„Cei care știu adevărul învață să îl iubească. Cei care iubesc adevărul, învață să trăiască cu el”
(Bob Proctor „Te-ai născut bogat”)
Care este adevărul despre tine?
Te-ai uitat vreodată în oglindă în ochii tăi? Ce ți-au spus ei despre tine?
O zicală veche spunea că ochii sunt oglinda sufletului. Întrebarea este cât de des ne privim noi în această oglindă a sufletului? Oare nu e adevărat că de prea multe ori ne privim PRIN ea, decât ÎN ea.
În viața mea am ajuns de multe ori la impasuri în care situațiile create păreau că nu are nici o soluționare. În loc să abordez lucrurile cu răbdare și calm, ceea ce am făcut adesea a fost exact contrariul.
Mânia, furia și emoțiile negative nu fac decât să ne întunece mintea și să înăbușe soluțiile care le poate găsi aceasta în favoarea noastră.
Nu știu dacă am descoperit oarecum puterea din interiorul meu sau am reușit să balansez, într-o oarecare măsură, emoțiile ce mă învăluie de fiecare dată când trăiesc ceva intens, cert este însă că am descoperit unul dintre cele mai importante lucruri în această viață: tot ce ni se întâmplă are un sens, iar acest sens nu este altul decât să ne facă mai puternici.
Am evitat întotdeauna, în viața mea, să fac lucruri care nu mi-au fost pe plac.
Am preferat de multe ori să rămân la nivelul care sunt decât să fac un pas care m-ar putea coborî la un nivel mai jos. Dar acest lucru nu m-a făcut fericită de prea multe ori.
În viață există uneori lucruri care nu ne aduc satisfacție, dar care sunt, indubitabil, pași importanți în calea evoluției noastre.
M-am gândit serios la această idee de fiecare dată când am decis să nu fac compromisuri referitor la anumite principii ale vieții mele.
Jim Rohn spunea că:
„Pentru a avea mai mult decât ai, trebuie să devii mai mult decât ești”
Spune-mi cine-i nebunul care nu-și dorește să aibă mai mult decât are în acest moment? Știi ce mi se pare ciudat? Faptul că toți ne dorim mai mult, dar facem prea puține compromisuri pentru a obține acel „mai mult”.
Te întreb pe tine acum, așa cum m-am întrebat și pe mine la momentul potrivit:
- Cum îți propui să devenii mai mult decât ești dacă nu accepți provocările care ți le dă viața?
- Cum vrei să devii mai mult decât ești dacă nu faci compromisuri în drumul spre visul tău măreț?
- Și, într-un final, cum să vrei să fii mai mult decât ești dacă eviți viața, trăind-o între patru pereți, doar în imaginația ta?
Nu ceea ce ne imaginăm ne face fericiți, ci acțiunile pe care le realizăm după ce ne-am imaginat situațiile pe care vrem să le trăim.
Niciodată nu vom reuși să controlăm totul.
Niciodată nu vom reuși să „ținem sub papuc” orice situație din viața noastră.
Nu ne-am născut perfecți, și ne scapă de multe ori anumite detalii ce duc la anumite situații din viața noastră. Dar ceea ce stă în puterile noastre, fără îndoială, sunt reacțiile pe care le avem la situațiile pe care nu le putem controla, deciziile pe care le luăm atunci când suntem puși față-n față cu ele.
Te rog, aruncă o privire în trecutul tău. Analizează, care au fost majoritatea reacțiilor tale la situațiile neplăcute din viața ta, pe care le-ai fi schimbat astăzi? În trecutul meu au existat o mulțime de astfel de reacții, care nu doar că mi-au făcut mie rău, la nivel emoțional, ci și au îndepărtat, pe cât de mult posibil, soluționarea lor pe cale inteligentă.
Cât de des faci exercițiul de auto-analiză?
Cât de des te scufunzi în interiorul tău pentru a descoperi ce se află acolo?
„Fiți un om de știință cu propria voastră lume interioară, ne sfătuiește Osho, în cartea sa „Emoțiile. Cum ne putem elibera de mânie, gelozie și teamă”, studiați în laboratorul minții. Observați, nu condamnați”
De cele mai multe ori însă asta facem. În loc să analizăm și să îmbunătățim comportamentul nostru, noi îl condamnăm și ne umplem de frustrări. Și atunci cine va lucra asupra noastră dacă nu noi înșine?
Cine va îndeplini munca asupra noastră dacă nu noi?
Un om frustrat și extrem de auto-critic nu va fi niciodată capabil să ia decizii raționale asupra viitorului său.
Tu în ce categorie vrei să te plasezi? În cea a oamenilor care iau propriile decizii sau în cea a oamenilor care îi lasă pe alții să o facă pentru ei?
Frustrările care le trăim nu sunt o scuză a eșecurilor noastre.
Trecutul pe care l-am trăit nu este o îndreptățire a insucceselor noastre de azi, și atunci de ce preferăm să stăm pe loc, în loc să ne ridicăm din locul în care am căzut și să mergem mai departe, în călătoria, grea și anevoioasă poate, spre destinația visurilor noastre?
De multe ori, în conversațiile pe care le port cu cei din jurul meu, descopăr că oamenii nu au o viziune asupra vieții lor.
Ei se trezesc dimineața fără a ști pașii concreți pe care-i au de făcut azi pentru a atinge scopurile mărețe de mâine. Și atunci mă întreb de ce oare toți se plâng de viețile lor, dar nu au curajul să facă un pas înainte pentru a fi cu zece metri mai departe azi decât au fost ieri?
Cum ne dorim să ajungem într-o destinație deosebită dacă nu știm unde mergem?
Cum ne dorim să descoperim potențialul din noi dacă nu știm capacitățile pe care le avem, și mai rău, știindu-le, nu facem nimic pentru a le îmbunătăți?
Nici un om din această lume nu a ajuns încă la propriul apogeu, pentru că pe orice scară a evoluției tale nu ai fi în acest moment, există întotdeauna mai mult potențial în tine decât îți imaginezi.
Dacă vrei părerea mea, nici atunci când murim nu suntem oameni care și-au atins apogeul, pentru că oamenii mor cu potențialul neexplorat în ei, fiindcă întreaga lor viață au amânat această misiune la nesfârșit.
Eu nu am trăit o viață perfectă, dar am reușit să învăț între timp că totul are un preț în această lume.
Nimic nu ni se dă gratuit și nimic nu obținem fără a da ceva la schimb.
Degeaba ne imaginăm că o să dăm peste un om minunat care să ne asigure viața și viitorul.
Degeaba ne imaginăm că va apărea un salvator care să ne ușureze existența.
Viața e dură de prea multe ori, câștigă cei ce reușesc să-și schimbe comportamentul astfel încât să-și realizeze scopurile, dar să pară la fel de flexibili pentru cei din jurul lor.
Adesea suntem supuși să jucăm anumite roluri, dar orice rol pe care-l jucăm trebuie să ni-l asumăm. Eu am descoperit pe parcurs că poți juca o mulțime de roluri, dar dacă renunți la visurile tale, ajungi să nu mai știi cine ești.
De ce să te pierzi pe tine pentru a fi pe placul altora?
De ce să renunți la tine pentru a trăi viața altora?
Când ai de gând să trăiești viața ta?
Eu am realizat cu greu că atunci când te pierzi pe tine e foarte greu să te regăsești. E ca și cum ai construi din nou o casă pe care ai dărâmat-o cu propriile mâini.
Ce frumos ar fi ca fiecare dintre noi să realizeze consecințele pierderii propriei identități.
De unde vii?
Unde te îndrepți?
Ce vrei să faci cu viața ta?
Câte din visurile tale ai reușit să realizezi până acum?
Cât de des te-ai simțit mândru de tine?
Îți mărturisesc că am răspuns cu lacrimi în ochi la multe din aceste întrebări. Și asta pentru că și azi mai am momente în care am impresia că nu mai știu cine sunt și unde mă îndrept, deși am o viziune foarte clară asupra prezentului și viitorului meu.
Acum însă nu-mi mai permit să mă pierd pe mine.
Acum nu-mi mai permit să-mi pierd viziunea asupra vieții mele, pentru că dacă mă pierd pe mine, pierd tot ce am mai de preț în această viață, și ce poate fi oare mai trist decât atât?
Pe final de articol nu mai am decât o singură idee care-mi macină mintea: oricâte greșeli ai făcut până acum, oricât de mult ai mers pe drumul greșit, niciodată nu e târziu să te întorci la 180 de grade, să o iei de la capăt, să lași în urmă trecutul și să îți construiești un prezent strălucitor.
Orice ar fi, viața noastră este întotdeauna în propriile mâini.
Orice ar fi, noi suntem cei care decidem când ne dorim să punem o virgulă pentru a continua sau un punct pentru a ne opri și a începe ceva nou.
Chiar de doare, oprește-te, aruncă o privire în interiorul tău.
Este ceea ce trăiești azi ceea ce ți-ai dorit să trăiești? Eu te salut cu toată căldura mea!
Eugenia.
